Autor 14939 vizualizări


La 20 iulie 1944, Adolf Hitler, conducătorul Germaniei naziste, a fost ţinta unui atentat de asasinat. Tentativa a avut loc la postul său de comandă şi refugiu, „Bârlogul Lupului”, şi a fost condus de câţiva ofiţeri germani de rang înalt care erau convinşi că regimul lui Hitler ducea la distrugerea Germaniei. Numele de cod „Valkiria” urma să fie folosit pentru a semnala începutul unei lovituri de stat ce trebuia să succeadă asasinatul.

Nemulţumirea se înfiripă în inima Germaniei naziste

Adolf Hitler, liderul Partidului Nazist, a fost numit cancelar al Germaniei în 1933, însă, cu abilitate, a reuşit să urce rapid treptele puterii şi să devină Führer-ul absolut, care deţine toate pârghiile puterii. Acţionând ca orice dictator veritabil, Hitler a interzis manifestările publice de nemulţumire la adresa regimului şi a partidului. Cei prinşi vorbind sau acţionând împotriva regimului nazist riscau să fie închişi sau chiar să primească pedeapsa capitală.

Au existat, totuşi, indivizi, aparţinând diverselor facţiuni din interiorul guvernului, dar şi oameni simpli, din popor, care au găsit modalităţi de a-şi spune păsul. Simţind că Germania era năpăstuită să îl aibă mult timp pe Hitler la cârmă, fără nicio modalitate de a-i termina mandatul prin mijloace electorale, căci puterile dictatoriale nu sunt compatibile cu incertitudinea unui plebiscit, mulţi cetăţeni au dedus că singura cale de a scăpa de blestemul cu chip uman era să îl ucidă.

Rezistenţa antinazistă se antrenează în tentative de asasinat

În timp ce majoritatea nemulţumiţilor, aşa cum se întâmplă adesea, se rezumau doar la discuţii aprinse despre situaţia generală proastă, alţii au luat atitudine şi au format grupuri de acţiune şi au început să facă planuri. Planurile care au fost implementat au eşuat, fie din cauza proastei organizări, fie pentru că Hitler avea un talent straniu de a ieşi nevătămat din diverse accidente.

Înaintea „complotului din iulie”, cel mai bine a funcţionat planul din 8 noiembrie 1938, de la Beciul Bürgerbrau, din Munich. Un dulgher, Johann Elser, a plantat o bombă cu ceas în pereţii pivniţei şi a programat-o să explodeze la ora 21.30. Bomba a explodat aşa cum se dorise, ucigând opt oameni, însă Hitler a scăpat fără nicio zgârietură, întrucât a părăsit încăperea, din senin, 15 minute mai devreme.

După ce Germania a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial în 1939, mai mulţi germani au fost cuprinşi de nemulţumire, astfel organizând mai multe grupuri de rezistenţă.

În 1942, Colonelul Henning von Tresckow, un membru al armatei care fusese implicat direct în eşuarea rapidă a Operaţiunii Barbarossa, fondase deja un grup de rezistenţă antinazistă. Tresckow l-a recrutat, curând, pe ofiţerul său de artilerie, Fabian von Schlabrendorff, iar cei doi au încercat să îl omoare pe Hitler în 13 martie 1943, plantând o bombă în avionul lui Hitler. Planul a eşuat, întrucât fitilul bombei nu a funcţionat.

Tresckow a organizat şi alte câteva tentative de asasinat, dar şi acelea au avut aceeaşi soartă. Tresckow l-a cooptat, apoi, pe Contele Claus von Stauffenberg pentru a se alătura echipei ce planifica „complotul din iulie”.

Contele Claus von Stauffenberg, omul convins că Hitler trebuie să moară de mâna lui

Stauffenberg alături de copiii săi

Claus Philip Schenk von Stauffenberg era de viţă nobilă, un aristocrat, cu un spirit liber, căci era poet, dar şi puternic, activând şi ca ofiţer în Armata Germană. Totuşi, atunci când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Stauffenberg era complet dezamăgit de Hitler. Deja începuse să poarte discuţii despre asasinarea liderului nazist şi organizarea unei revoluţii, însă nu reuşise să facă niciun plan.

Totul s-a schimbat la 7 aprilie 1943, când tânărul Stauffenberg, la numai 35 de ani, călătorind într-o maşină de personal în Tunisia, a fost grav rănit atunci când un avion inamic a deschis focul. Şi-a pierdut mâna dreaptă, două degete de la mâna stângă şi un ochi. Experienţa vecină cu moartea l-a convins pe Stauffenberg că Hitler trebuie să moară, iar el este cel care trebuie să conducă operaţiunea.

Alături de Stauffenberg, grupuri divergente de disidenţi au început să se coaguleze pentru a lucra la un singur plan, coerent. Din noul grup au făcut parte şi Henning von Tresckow, Fabian von Schlabrendorff, Friedrich Olbricht, Carl Friedrich Goerdeler, Wilhelm Canaris şi Ludwig Beck.

Planul era simplu – poate prea simplu s-ar putea completa, în lumina trecutului:aceştia doreau asasinarea lui Hitler folosind o bombă cu ceas şi apoi preluarea guvernului.

Perfecţionarea complotului. Erwin Rommel alături de antinazişti

După câteva încercări fără succes, planul a început să vadă o oportunitate în primăvara lui 1944. Indivizi erau recrutaţi în secret pentru a se alătura mişcării de rezistenţă în expansiune, în ciuda îngrijorării că Gestapo-ul era din ce în ce mai convins că exista un plan.

Nu era uşor să se stabilească o dată fixă pentru implementarea planului, chiar dacă presiunea creştea, căci Hitler devenea din ce în ce mai puţin disponibil publicului larg, pe măsură ce valul războiului cuprindea Germania. Hitler petrecea o mare parte din timp la „Bârlogul Lupului”, în Prusia de Est, unde construise un post de comandă bine fortificat şi păzit.

În iulie 1944, un actor important s-a alăturat grupului de rezistenţă – Generalul Erwin Rommel, celebru pentru a fi comandat campania din Nordul Africii. Rommel a fost dezamăgit de ceea ce el considera a fi fost luarea unor decizii proaste de către Hitler privind efortul de război şi considera că singura cale pentru ca Germania să fie salvată era eliminarea conducătorului. Alăturarea lui Rommel la cauza rezistenţei a fost motorul pentru ceea ce urma să fie tentativa de asasinat oficială.

De la începutul lunii iulie până pe 20 iulie, au avut loc mai multe iniţieri false ale planului. Stauffenberg obţinuse, la acest moment, o poziţie la Sediul Armatei de Rezervă din Berlin. Avea acces la Hitler destul de des, dar nu putea executa cu succes asasinatul. Generalul Helmuth Stieff, complotist şi el, a fost, de asemenea, incapabil să ducă la bun sfârşit ordinele atunci când s-a întâlnit cu Hitler la Salzburg.

În săptămâna următoare, în timpul unei întâlniri de la „Bârlogul Lupului”, unde era prezent şi Stauffenberg, complotul a fost iniţiat dar abandonat rapid, căci Hitler a plecat din cameră după ce Stauffenberg a plantat valiza cu bomba. Din fericire pentru mişcarea de rezistenţă, acesta a avut timp să îndepărteze bomba înainte de a exploda.

Şansa din 20 iulie 1944. Soarta ţine cu Hitler

 La 20 iulie 1944, Stauffenberg s-a întors la „Bârlogul Lupului” pentru a asista la o întâlnire importantă cu Führer-ul. De această dată, întâlnirea a fost mutată din buncărul lui Hitler – dintr-o încăpere închisă ce constituia un mediu excelent pentru a exploda o bombă – la Lagebaracke, o clădire din lemn, înconjurată de beton, cu trei geamuri – nu tocmai cel mai bun loc pentru o explozie.

Deşi s-a schimbat punctul de întâlnire, Stauffenberg a decis să continue planul de asasinare. A cărat o valiză ce conţinea o bombă cu ceas, iar după întâlnirea cu Feldmareşalul Wilhelm Keitel, Stauffenberg a înarmat bomba prin spargerea unei capsule mici, de sticlă ce conţinea acid. Apoi, Stauffenberg a avut numai zece minute la dispoziţie înainte ca bomba să explodeze.

Cărând valiza cu cele trei degete rămase, Stauffenberg a trecut din biroul lui Keitel în camera de întâlnire, ajungând la 12.35 p.m., cu câteva minute întârziere. S-a aşezat la locul lui la masa largă, din lemn de stejar, alături de alţi 24 de ofiţeri şi stenografi. Cu grijă, a plasat valiza lângă una dintre cele două lespezi ale mesei, pe interior pentru a exploda în direcţia lui Hitler. Stauffenberg s-a scuzat, apoi, rapid, spunând că aştepta un telefon important.

După ce acesta a plecat, Colonelul Heinz Brandt a mutat valiza în partea cealaltă a lespezii, fără vreo explicaţie concretă. În noua poziţie, lespedea acţiona ca o pavază lui Hitler în faţa suflului bombei. La 12.42 p.m. bomba a explodat. Deşi bomba a produs vărsare de sânge şi rănirea celor din încăpere, omorând patru oameni şi rănind grav alţi trei, nu a reuşit să îl ucidă pe Hitler. Conducătorul nazist a fost atins uşor de explozie:un timpan perforat de la zgomotul asurzitor al exploziei, câteva arsuri uşoare ale picioarelor şi o rană la mâna dreaptă.

Pantalonii pe care îi purta Hitler la momentul exploziei

Lovitura de stat, cu orice preţ

La auzul exploziei, presupunând că atentatul său a fost un succes, Stauffenberg a fugit de la „Bârlogul Lupului”. Nu a ştiut că asasinatul nu a reuşit până ce nu a ajuns la Berlin, în după-amiaza aceleiaşi zile. În ciuda veştilor privind insuccesul tentativei de ucidere a Führer-ului, Olbricht a încercat să continue planul de înlăturare a guvernului existent.

Haosul s-a instaurat la Berlin când s-a anunţat, oficial, că Hitler era încă în viaţă. Lovitura de stat a început să slăbească. În jurul orei 22.00, Stauffenberg, , Olbricht, Werner von Haeften (care a condus maşina de evadare de la buncărul lui Hitler) şi Merz von Quirnheim au fost capturaţi şi apoi împuşcaţi.

Pedepsirea conspiratorilor

Hitler era furios şi complet indispus de experinţa sa soră cu moartea şi i-a comandat lui Heinrich Himmler şi Gestapo-ului să îşi concentreze aproape toate resursele pe descoperirea şi arestarea tuturor celor care au avut cea mai mică implicare în complot. Multe dintre arestări şi percheziţii au descoperit o plajă largă de suspecţi. Gestapo-ul a arestat, în final, 7.000 de indivizi şi aproape 2.000 au fost ucişi. Atât Rommel, cât şi Tresckow s-au sinucis, iar numai câţiva membri, de elită, ai rezistenţei au reuşit să supravieţuiască.

Însuşi Hitler a început să creadă cu tărie, pentru o vreme, că numai destinul său a făcut ca el să nu cadă pradă acestor oameni.

Era nevoie de profesionişti

Conspiratorii au fost trataţi ca nişte eroi, însă istoricul Robert Payne are o opinie mai dură:„Conspiratorii au murit eroic, dar nu au fost eroi. Au făcut o lucrare de mântuială în ceea ce era cel mai necesar asasinat din timpul lor, când era în puterea lor să facă o treabă bună şi au masacrat scurta lor revoluţie şi au incriminat mii de oameni prin nepăsarea şi lipsa de înţelegere a principiilor elementare ale conspiraţiei. Erau amatori, în vreme ce era nevoie de profesionişti.”

 

Surse: 

BBC

www.history1900s.about.com

www.jspacenews.com/

""