Eschimoşii, oamenii frigului

Autor 6156 vizualizări


Eschimoșii. Cei care, din estul Siberiei până în Alaska, Canada și Groenlanda, au domesticit viscolul și gerul – și care, până în prezent, și-au creat o legătură strânsă cu animalele pentru a supraviețui timp de mai bine de șapte milenii. Pentru noi, cel mai rudimentar portret al eschimosului este acel om din mijlocul zăpezii, înfofolit în piei și blănuri.

Înainte de orice, trebuie clarificat însă un lucru. Eschimoșii sunt, în ansamblu, oamenii care trăiesc în regiunea polară. Însă, de la regiune la regiune, ei se împart în mai multe neamuri, diferențiate prin tradiții și dialecte: pe de o parte sunt inuiții, iar pe de alta sunt cei care aparțin poporului yupik. Tot din familia eschimoșilor fac parte și locuitorii Insulelor Aleutine, în prezent cei mai puțini la număr: aproximativ 6.000 de persoane.  

În fața întregii lumi, pentru indigenii ținuturilor înghețate numitorul comun este vestimentația. Pe eschimoși, nevoia i-a învățat – astfel că au reușit să se descurce cu ceea ce le-a dat natura, devenind astfel și unii dintre cei mai buni meșteșugari din istorie. Nicio fată nu se putea mărita până nu învăța să coasă, prin haine asigurând supraviețuirea familiei și, totodată, succesul soțului la vânătoare.

Croitoria, o formă de supraviețuire 

Cei care locuiesc laolaltă cu iarna experimentează zilnic una dintre climele extreme ale planetei: temperaturi sub -40 de grade sau chiar mai frig, vânt usturător și zăpadă orbitoare. Viața lor este una pe cât de grea pe atât de simplă, toată existența fiind încadrată într-un cerc complet. Cel mai important factor din kitul de supraviețuire al unui eschimos este haina, iar procesul destinat creării ei este acordat întregii familii.


Pentru că principalele materiale folosite sunt blana și pielea de ren, toamna e cea mai aglomerată perioadă a anului: bărbaţii vânează, femeile cos. Înainte de toate, pielea de animal trebuie uscată, atent curățată și tratată cu uleiuri naturale speciale pentru a fi moale. Toate aceste etape se puteau parcurge în medie în 300 de ore pentru a pregăti aproximativ 30 de piei de ren necesare confecționării hainelor unei familii obișnuite cu cinci membri. Deși este o treabă care cere multă meticulozitate, ea trebuia făcută repede, înainte de venirea iernii.

Uneltele folosite la croitorie erau şi ele tot de proveniență animală: din oase sau anumite tendoane mai rezistente. Principalul obiect folosit era ulu, un cuțit multifuncțional, ale cărui dimensiuni variau. El era folosit pentru a desprinde blana și pielea, dar și pentru a elimina grăsimea de pe viitoarele materiale textile. O altă ustensilă folosită era un fel de răzătoare realizată din os sau fildeș pe care femeile o foloseau pentru a netezi și a înmuia blana, pregătind-o astfel pentru a fi cusută. Materialul era întins pe un tuluruaq, un suport din lemn care ușura munca croitoreselor. Următorul pas: coaserea efectivă a peticelor de blană și piele, urmând un anumit tipar. În loc de ață, eschimoșii folosesc yualukaq, tendoanele animalelor mari precum reni, elani sau balene beluga. Pentru a putea fi folosite, acestea erau unse cu un tip special de ceară, numit iwalukegcaun.

Până nu demult, la confecționarea hainelor se foloseau ace obținute din fildeșul morselor, oase de păsări sau de veverițe, însă astăzi au fost înlocuite cu ace din metal. Croitoreselor nu le lipsea nici degetarul – tekrun – la rândul său din os de animal. Toate aceste ustensile erau ținute cu grijă într-o traistă specială din piele, numită kakivik.

Blană și pe o parte, și pe alta 

Când vine vorba de vestimentație, eschimoșii țin cont, în special, de o regulă simplă: stratificarea. Pentru a nu simți temperaturile extrem de scăzute, ei se îmbracă cu mai multe straturi de haine, permițând astfel aerului să circule între straturi și să creeze o izolație termică propice. Desigur, pieile și blănurile animalelor compun în mare parte garderoba lor zilnică – provenind de la reni, vulpi, veverițe, urși sau foci.


Haina pe care eschimoșii o poartă deasupra – la femei lungă până sub genunchi, iar la bărbați adesea mult mai scurtă, pentru a fi practică la vânătoare – se numește parka. Denumirea provine din rusă și se traduce literal „haină din blană de ren”. Eschimoșii o poartă cu blana spre exterior, dar în perioada iernii ei mai adaugă încă un strat, de această dată cu blana spre interior. Tipul de parka purtat de femei este inconfundabil și se numește amauti. Hainei îi este atașată un fel de glugă-sac, în care femeia își poartă copilul până la vârsta de doi ani. Amaut, acest cuib al copilașului, este mobil, încât mama îl poate muta în față pentru a proteja sau a alăpta pruncul. Poporul yupik are în plus un acoperământ pentru parka. Kuspuk este o piesă vestimentară purtată de către bărbați în special la ceremonia dansului, yuraq, dar nu este o regulă, femeile purtând-o şi ele pentru a nu murdări blana. Eschimoșii își confecționau un tip special de parka, impermeabile, realizate din intestine de focă, pe care le purtau când mergeau la pescuit.

Se pare că parka a fost o idee atât de bună împotriva intemperiilor încât, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații americani au adaptat-o și au inclus-o în ținuta lor. Puțin mai târziu, în anii ’60, geaca eschimoșilor a devenit o modă pe pârtiile de schi din întreaga Europă. Confecționată dintr-un amestec de bumbac și nylon, parka era multicoloră și se asorta de minune cu pantalonii strânși pe picior. Și, dacă ne uităm puțin în vitrinele magazinelor, se pare că parka încă este în trend.

Extremitățile, mereu la adăpost 

Şi când vorbim despre vestimentația destinată sezonului rece, ne gândim automat la căciulă. Eschimoșii poartă în general nacaq, un tip de glugă imensă care ține loc de căciulă. Aceasta este atașată gecii parka, având un guler mare din blană, pentru a proteja fața. Nacaq-ul are de obicei cusută o coadă de vulpe polară sau blană de lup. În timpul ceremoniilor, eschimoșii poartă un tip special de căciulă – nacarpiaq, decorată cu blănuri lungi, ce le ating umerii, cristale și perle de cultură. Căciulile înalte, conice, sunt destinate purtării în timpul vânătorii, ele fiind înfrumusețate, conform tradiției, cu pene.

La cealaltă extremitate, încălțămintea eschimoșilor e confortabilă, călduroasă și eficientă împotriva gerului și a nămeților. Mukluks sunt înalte până la genunchi și realizate din piele de focă sau de ren. Talpa lor are un strat în plus de piele de focă bătrână, numită nat’raq, aceasta ajutându-i pe eschimoși să nu alunece pe gheață. Și, bineînțeles, îmblănitele mukluks sunt impermeabile! Cât despre design, doar încălțămintea femeilor este decorată, de obicei cu mărgele.

Ca în orice altă regiune a lumii unde poposește iarna, eschimoșii poartă şi ei mănuși. Ei sunt de fapt inventatorii mănușilor cu un deget – arin. Ele sunt confecționate tot din piele de ren sau focă, dar cele impermeabile, purtate de obicei primăvara, când este sezonul pescuitului, sunt realizate din piele de somon. Pentru a fi călduroase, sunt căptușite cu iarbă crescută pe țărm. Femeile poartă mănuși îmblănite, lungi până la cot. Există și un tip special de mănuşi, cu piele colorată sau decorată, destinat ocaziilor speciale din comunitatea eschimoșilor.

Hainele şi accesoriile sunt în general înfrumuseţate cu diferite pene, cusături colorate sau mărgele, purtate în special în cadrul unor ceremonii. Ochelarii – ce sunt parcă nişte ochi de inuit sculptaţi în os – sunt folosiţi aproape zilnic. Niguak sunt ochelarii coloraţi înăuntru cu negru, care oferă eschimoşilor protecţie împotriva lumii orbitoare a zăpezii, dar şi în caz de viscol. Se pare că acest accesoriu indispensabil este o dovadă a existenţei eschimoşilor cu mult timp înaintea erei noastre.

Îmbrăcaţi în piei şi blănuri, oamenii îngheţului sunt parcă dintr-o altă lume, căci greu ne vine a crede că se poate supravieţui unei eternităţi albe fără ceea ce credem noi că este confort. Brrrr!


""