Autor 4396 vizualizări


Din relatările medicului Spitalului Marinei, aflăm că holera și-a făcut apariția în Sulina în dimineața zilei de 3 august 1893. Atunci s-a solicitat primirea în spital a unei persoane grav bolnave. Bolnavul, Cazar Hadgian, a fost internat într-un salon mic și supus tratamentului impus de starea sa. A murit însă după-amiază. 

Hadgian locuise într-unul dintre hotelurile ocupate de conaționalii săi, la periferia vestică a orașului. Armean din Turcia, venit din Constantinopol cu o lună înainte, se suspecta faptul că Hadgian contractase boala în timp ce a încărcat cereale pe vasul „Venice”. Vasul plecase din Marsilia pe 15 iulie și a ajuns la Sulina pe 27 iulie, fără a efectua carantina, fiind admis la libera practică, deși, la momentul plecării din Marsilia, acolo bântuia holera. 

Trebuie admisă și o altă ipoteză, și anume că holera, apărută cu două săptămâni înainte la Brăila, ar fi putut ajunge la Sulina prin intermediul unor vase infectate – mateloți cu holeră ambulatorie care, prin dejecțiile lor, ar fi putut contamina apa Dunării. Este de menționat astfel primul caz de holeră apărut în România în timpul epidemiei din 1893, consemnat la e Brăila: grecul Dim. Tzumbali, hamal în port, care, îmbolnăvit pe 19 iulie, moare trei zile mai târziu. 

Înainte de a se îmbolnăvi, Tzumbali muncise mai bine de o săptămână la descărcat cărbuni de pe două vapoare, „Jersey” și „Tripoli”, sosite de la Cardiff. Cele două vase nu prezentau cazuri suspecte, dar posibilități de infectare erau: la descărcare, vasele erau așezate în port pe mai multe rânduri, iar muncitorii treceau peste unul, două sau chiar trei vase până ajungeau la vasul care trebuia descărcat, putând trece, astfel, în drumul lor peste un vas infectat.

Boala se răspândește

În dimineața următoare, la Sulina a apărut al doilea caz, o femeie de etnie rusă, Maria Ivanov, care locuia în vecinătatea spitalului și care nu intrase în contact cu primul caz. Aceasta căzuse brusc, în jurul orei 5 dimineața, iar la momentul consultării ei de către medic se afla în plină perioadă asfixică (extremități reci, cianoză, ochi adânciți), decedând destul de repede, în aceeași zi, în jurul orei 2 după-amiaza. 

Al treilea bolnav, Mihail Vlasopolu, era hamal grec și se îmbolnăvise în jurul datei de 5 august. Hamalul lucrase pe vaporul grec „Adelfi Crisoveloni”, care plecase tot din Marsilia, și nu a fost supus la Sulina niciunei măsuri sanitare, deoarece în timpul călătoriei nu se ivise vreun caz la bord. Cu toate acestea, unul dintre medicii din localitate a acuzat și acest vapor drept cauză a apariției holerei în oraș.

2.000 de locuitori fug din oraș de teama holerei 

În zilele următoare au apărut noi cazuri, iar saloanele spitalului au fost puse la dispoziția tuturor bolnavilor, conform art. VIII din Regulament. Salonul mare s-a umplut din prima zi. Bolnavii internați veneau din cel mai îndepărtat cartier al orașului. Toți erau puternic infectați, iar unii au murit în mai puțin de 24 de ore.

În scurt timp, clădirea spitalului a devenit insuficientă pentru a oferi un loc tuturor bolnavilor. De aceea, orașul a instalat un spital în barăcile infirmeriei, unde au fost admiși toți bolnavii și tratați pe cheltuiala acesteia. La rândul său, Spitalul Marinei a fost rezervat marinarilor puternic atinși de boală și muncitorilor Comisiei Europene a Dunării.


Aspectul tipic, cianotic, al unui bolnav de holeră; gravură dintr-o carte franceză de medicină publicată în jurul anului 1890

În câteva zile, epidemia a luat proporții considerabile. Pe 7 august se înregistrau deja 26 de cazuri noi și 38 în data de 9 august: a fost cea mai mare cifră înregistrată pe toată perioada epidemiei. De la această dată, numărul cazurilor a început să scadă, ajungând la 27 în ziua de 13 august. Dar maladia a cuprins toate cartierele. 

Trebuie specificat faptul că mulți locuitori au părăsit în grabă orașul: unii se refugiau în satele vecine și chiar pe malurile Dunării, ajungând la mila 13, alții se îndreptau spre alte țări. Din estimările făcute la acea vreme, aproximativ 2.000 de persoane au părăsit Sulina. Numărul însemnat de bolnavi, la a șaptea zi după apariția holerei în Sulina, a fost pus de profesorul R. Koch pe seama apei de băut.

Marinarii mor pe capete 

În timp ce epidemia se propaga în tot orașul, vapoarele încărcate din port treceau prin aceeași situație. Menționăm cazul vaporului „Munificent”, pe care se aflau șapte bolnavi, dintre care șase îngrijiți în cadrul spitalului. În ciuda rezistenței superioare a marinarilor, mulți dintre ei au murit. Iată, în cele ce urmează, vapoarele infectate și numărul de bolnavi, respectiv decese:


Trebuie adăugat faptul că vaporul „Munificent” a pierdut încă un marinar în rada Portului Sulina. Acesta a fost observat la câteva ore de la declanșarea bolii și nu a mai fost timp pentru a fi transportat la spital și internat, fiind aruncat în mare.

Locuitorii ignoră interdicțiile oficiale 

În perioada de început a manifestării holerei în Portul Sulina, publicația „British Medical Journal” sublinia faptul că cei mai mulți infectați erau muncitori, în ciuda faptului că se adoptaseră măsuri foarte stricte. 

De asemenea, se raporta că holera a afectat și trupele din garnizoana Sulina. Pe 21 august, consulul turc de la Sulina raporta că dintre cei 400 de emigranți din lazaretul din acel port, 11 muriseră de holeră în ultimele două zile. Încă de la apariția epidemiei, autoritățile din oraș au luat toate măsurile necesare pentru a combate flagelul și a împiedica extinderea acestuia. 

Li s-a interzis locuitorilor să consume apă scoasă în aval de mila 2 a Dunării. Li s-a recomandat să fiarbă apa înainte de a o bea, să nu mănânce fructe (a căror vânzare a fost interzisă) și să solicite asistență medicală în cazul celui mai mic disconfort. 


Vase cu pânze şi cu aburi, gura Sulina. Gravură din „Letture di famiglia”, 1859, Trieste

Din păcate, puține persoane au urmat aceste sfaturi. Pe lângă aceste recomandări, poliția a primit ordinul de a vizita cât se poate de des casele și de a se interesa de sănătatea locuitorilor. Administrația a depus eforturi mari pentru a îndeplini aceste sarcini delicate, dar populația, departe de a-și oferi sprijinul, a creat dificultăți, ignorând complet propriile interese. 

Bolnavii erau mai degrabă abandonați decât să fie declarați de urgență la Administrație. Când aceasta ajungea, prin propriile mijloace și în ciuda relei voințe a locuitorilor, să descopere un bolnav, vecinii erau deja instalați în locuința acestuia și aveau tot timpul la dispoziție să se contamineze. Aceasta ar fi explicația pentru unele focare epidemice constatate.

Participarea populației la eforturile de stingere a epidemiei „a fost aproape nulă” 

Din datele înregistrate la sfârșitul lunii septembrie în Sulina, 319 persoane s-au îmbolnăvit, 155 au decedat, dintre care 121 de bărbați și 34 de femei. Pe etnii, situația este prezentată în tabelul de mai jos:


Nici interdicția privind consumul apei nu a avut rezultatele așteptate.

„Dacă i-am putut împiedica pe cei care luau apă să își umple butoaiele pe cursul fluviului pe teritoriul orașului, nimeni nu-i putea obliga pe cei care lucrau la bordul vapoarelor și al șlepurilor să folosească apă curată. Îi vedeam adesea pe acești indivizi potolindu-și setea cu apă scoasă din vecinătatea șlepului sau a vaporului pe care se găseau, fără a le păsa de toate recomandările făcute”. 

Odată cu apariția epidemiei s-a trecut la curățarea tuturor locuințelor muncitorești din cartierele infestate: au fost văruiți pereții și podelele camerelor și s-a dezinfectat cu var nestins tot ceea ce putea fi atins. 

„Puteam spera că toate aceste măsuri vor da roade, ceea ce s-ar fi întâmplat cu siguranță dacă toți locuitorii ar fi susținut eforturile Administrației. Trebuie să remarcăm faptul că participarea populației a fost aproape nulă și, dacă am obținut ceva, acest lucru se datorează exclusiv autorităților”. 

*** 

Numărul oficial al holericilor, în tot timpul cât a durat epidemia, adică din august până în decembrie 1893, a fost de 336. La Spitalul Marinei au fost îngrijiți 88. Dintre aceștia, 54 au fost vindecați, procentul mortalității fiind de 38,64%. Restul de 248 de infectați au fost îngrijiți fie la domiciliu, fie în lazarete. Dintre ei, 110 s-au vindecat, 138 au murit, conducând la un procent al mortalității de 55,64%. Diferența dintre procente a fost pusă pe seama confortului și a calității îngrijirii bolnavilor la standarde ridicate, în cadrul spitalului.

Acest text este un fragment din articolul "1865, 1893: Holeră la Sulina", publicat în numărul 228 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum