Autor 8161 vizualizări


Dacă activitatea lui Emil Bodnăraș de după 1944 este, în genere, cunoscută, cea dinainte emană un mister greu de pătruns, aici intercalându-se teorii și ipoteze care de care mai amețitoare și șocante.

În materialul de față vom prezenta cum a încercat Emil Bodnăraș să penetreze, printr-un interpus, serviciile de informații german și român. Culmea este că aproape a reușit infiltrarea în cel german, în timp ce serviciul român a sesizat capcana. Precizăm de la început că, în documentele de arhivă consultate pentru studiu, numele său apare Botnăraș, astfel încât așa îl vom cita în continuare.

Colegi de celulă

Personajul principal al acestei acțiuni nu este, așa cum s-ar putea bănui, Emil Botnăraș, ci Akos Domany, născut în Arad la 22 aprilie 1912, de religie romano-catolică, absolvent al Academiei Comerciale din Köln, cunoscător al limbilor germană și engleză, dar cu stagiul militar nesatisfăcut (dezertor din Regimentul 38 Artilerie cu reședința în Timișoara).

La 1 octombrie 1934 el a fost angajat de societatea Photogen din Brașov, în calitate de corespondent, de unde a sustras 70.000 lei pentru a-și plăti niște datorii mai vechi și, fiind descoperit, a fost condamnat la 18 luni închisoare, pedeapsa executând-o la penitenciarul din Brașov. Din septembrie 1935 a stat în aceeași celulă cu „fostul locotenent Emil Botnăraș, deținut pentru faptul de dezertare în Rusia”, cei doi împrietenindu- se în scurt timp.

Botnăraș și-a dat repede seama că partenerul său de celulă este un om care ar face orice pentru bani și a pus în practică un abil plan de recrutare. Mai întâi s-a interesat de planurile sale de viitor, de rudele și cunoștințele pe care le are, apoi i-a prezentat discrepanțele și inegalitățile din societatea românească, după care i-a promis o situație financiară mult mai bună „dacă va accepta să lucreze pentru Soviete”.

În paralel, teoriile marxist-leniniste și propaganda în favoarea sistemului social din U.R.S.S. și-au făcut efectul, ele fiind însușite de Domany „cu multă încredere”. Concret, misiunea acestuia de a face spionaj pentru U.R.S.S., cuprindea două direcții – în Ungaria (folosindu- se de rudele pe care le avea acolo) și pătrunderea în serviciile de informații român și german – după care trebuia „să lucreze conform instrucțiunilor ce le va primi de la Komintern”.

Nemții mușcă momeala

La 18 septembrie 1936, proaspăt eliberat din închisoare, Domany se întâlnește cu Emanoil Botnăraș, fratele lui Emil, cu care discută despre prezentarea la Legația U.R.S.S. din București. O lună mai târziu, la 19 octombrie 1936, cei doi au fost primiți de viceconsulul Radcenko, căruia i-au înmânat un dosar cu antecedentele, documentele și două fotografii, toate ale lui Domany.

Surprinzător, pasul următor, la propriu, a fost la… Legația Germaniei, unde Domany a fost primit de consilierul Pochammer căruia îi declară că posedă date despre propaganda sovietică în Germania și dorește să intre în legătură cu Marele Stat Major sau, eventual, cu un delegat al Serviciului de informații german. Pochammer a acceptat pe loc propunerea și, după câteva zile, i-a oferit un pașaport german, bani de drum, comunicându-i totodată și destinația unde va fi contactat: Hotelul Adlon din Berlin.

Plecarea din București a avut loc pe 10 noiembrie 1936, peste 3 zile a ajuns la Berlin, iar pe 14 noiembrie 1936 a fost contactat de un domn Schman, căruia i-a promis date despre propaganda comunistă și acțiunile de spionaj sovietice în Germania. Ca sursă de informații el a indicat „un ofițer trotzkist din Statul Major al Armatei roșii” care avea posibilitatea să călătorească în străinătate.

Schman s-a lăsat, și el, cucerit de asemenea perspective informative și a admis colaborarea, pentru început oferindu-i lui Domany bani și un pașaport pe numele Peter Urban. Reîntors în țară, Domany s-a prezentat din nou, împreună cu Emanoil Botnăraș, la Legația sovietică, predându-le pașaportul primit în Germania, cei de aici analizându-l și fotocopiindu-l imediat.

Cu românii i se înfundă

Ultima sa misiune, aceea de a se infiltra în structurile informative române, îi va fi fatală. Pentru început, Domany i-a cerut lui Pochammer să-i recomande un ofițer român din Marele Stat Major prin care să poată lua contact, ulterior, cu Serviciul de Informații, deoarece „acest lucru i-a fost recomandat de la Berlin, în vederea unei colaborări anti-comuniste”.

Consilierul german l-a recomandat pe locotenent-colonel Niculescu-Cociu dar, la întâlnire, când Domany l-a întrebat pe ofițer dacă face parte din Secția a II-a iar acesta a răspuns negativ, el a plecat „fără să dea vreo explicație”, astfel încât lucrurile au rămas în suspensie. Se pare că proverbul „lupul își schimbă părul, dar năravul ba” s-a adeverit în cazul lui Domany, el reluându- și apucăturile pentru care a fost condamnat (cheltuieli exagerate, datorii mari, plăți fictive).

Croitorul Neuwirth din București l-a reclamat Poliției Judiciare deoarece, pentru cumpărăturile făcute din magazinul său, i s-a plătit cu un cec fals pe numele… Pochammer. În ziua de 9 decembrie 1936, Domany, alias Urban, a fost invitat la Prefectura Poliției Capitalei pentru a da explicații. Aici, în urma unui interogatoriu, a fost reținut, percheziționat și asupra lui s-a găsit un document care cuprindea „un extras asupra tacticei insurecției armate”.

Interogat, el a refuzat să declare ceva, cerând să discute cu un delegat de la Ministerul Apărării Naționale sau Marele Stat Major. S-a prezentat maiorul Ștefănescu, de la Marele Stat Major, căruia i-a prezentat un ingenios plan de explicații: este agent al Marelui Stat Major german trimis în România să trateze cu Ministerul Apărării Naționale sau Marele Stat Major o colaborare contra comunismului, un schimb de informații între Germania și România privind U.R.S.S. deoarece s-au făcut capturi documentare referitoare la acțiunile sovietice în străinătate, iar documentul găsit asupra lui este o parte dintr-un material capturat la sediul clandestin al unei organizații comuniste din Germania; de asemenea partea germană dorea (!?) ca, în schimbul informațiilor oferite, structurile informative române să organizeze în Cehoslovacia „urmărirea Legației Sovietice din acea țară, de unde U.R.S.S. dirijează o intensă activitate contra Germaniei”.

Pentru a fi cât mai convingător, Domany a cerut chiar un delegat de la Marele Stat Major pentru a merge împreună la Berlin în scopul finalizării (sic!) tratativelor. Dacă Domany și-a pregătit un redutabil plan de intoxicare, organele de informații autohtone nu s-au lăsat manipulate și au început dezarticularea minciunii. Prefectura Poliției Capitalei, pe de-o parte, a anchetat trecutul „agentului german” descoperind condamnarea suferită de acesta la Brașov, iar pe de altă parte, Secția a II-a (serviciul de informații al armatei), în urma cercetărilor, „a ajuns la concluziunea că se află în fața unei mari provocațiuni abil construită” și a cerut predarea lui Domany pentru interogatorii suplimentare.

În urma cercetărilor și anchetelor, a fost arestat și Emanoil Botnăraș, toți cei trei învinuiți fiind diferiți Tribunalului Militar al Corpului 2 Armată care i-a condamnat astfel: Akos Domany, zis Peter Urban, la 3 ani închisoare, 500 lei amendă și 5 ani interdicție Emilian Botnăraș, la un an închisoare, 2000 lei cheltuieli de judecată și 5 ani interdicție Emanoil Botnăraș, la un an închisoare, 2000 lei cheltuieli de judecată și 5 ani interdicție.

Uite, cu asta ai de-a face!

În încheiere vom menționa un fapt, nu lipsit de importanță, legat tot de perioada petrecută de Emil Botnăraș în penitenciarul din Brașov. Conform propriilor mărturisiri făcute peste ani, el a devenit, în 1935, cetățean sovietic „printr-o comunicare oficială, făcută de Ambasadă pe baza unei cereri care, tot de acord cu Ambasada, a făcut-o fratele meu în numele meu, ca procurator al meu”. Cu un an înainte, în mai 1934, în cadrul procesului de la Galați, lui Bodnăraș i-a fost retrasă cetățenia română deoarece, tot propriilor memorii, „am ocupat funcții publice în Uniunea Sovietică”.

Nu știm ce funcții a ocupat în U.R.S.S. dar, după eliberarea sa din închisoarea Caransebeș (8 noiembrie 1942), în cadrul pregătirii puciului pentru preluarea conducerii Partidului Comunist din România, el aflase că Foriș „știa … care a fost situația mea în U.R.S.S. El știa că eu am lucrat într-un aparat special”.

Singura referire la „aparatul special” o va face Bodnăraș chiar în 4 aprilie 1944, în timpul înlăturării lui Foriș din fruntea P.C.R.. Dorind să-i aducă la ascultare cât mai repede pe cei de față, el s-a răstit la unul din oamenii devotați lui Foriș: „Ai auzit de G.P.U.?”, iar la răspunsul afirmativ al celuilalt el a adăugat: „Uite, cu asta ai de-a face!”.

Foto sus: Emil Bodnăraș, 6 noiembrie 1944 (sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 116/1944)


""