Elita culturală pariziană, invitată de Regina Elisabeta la Peleş jpeg

Elita culturală pariziană, invitată de Regina Elisabeta la Peleş

📁 Monarhia în România
Autor: Lelia Zamani

Pe lângă aristocrație, literații și artiștii români, Regina Elisabeta a deschis cu larghețe ușile saloanelor din Palatul Regal din București, ca și pe cele ale Palatului Peleș din Sinaia, tuturor personalităților literare și artistice ale vremii care doreau să vină aici din Occident.

Astfel, i-a invitat în saloanele ei pe Catulle Mendès, Octave Feuillet, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle și Guy de Maupassant – cărora le și traduce operele în limba germană; pe Frédéric Mistral, care a numit-o regină a asociației sale, Le Félibriges, etc. Unii au venit, iar alții au declinat cu regret invitația, din cauza fie a distanței prea mari, fie a vârstei lor înaintate. 

Regina va primi cu plăcere în castelul ei din Carpați elita culturală pariziană, de la scriitorul Robert de Montesquiou la poetul Jean Rechepin, de la artista Réjane la pictorul Jacques-Émile Blanche. Invitația ei a fost acceptată și de Pierre Loti, „împins atât de curiozitate, cât și din snobism”, care va deveni unul dintre scriitorii ei preferați.

Întâlnirea francezului Loti cu România

Pierre Loti (foto) a fost de fapt un ofițer francez de marină pe care îl chema Julien Viaud (1850-1923). Douăzeci de ani a străbătut mările și oceanele lumii și a văzut o sumedenie de țări, despre care a și scris în volumele lui de mare succes – a fost ales cel mai tânăr academician francez în 1891 (primit la 7 aprilie 1892).

Pierre Loti jpg jpeg

Cea care a intermediat cunoașterea celor doi a fost Elena Văcărescu. Aceasta a tradus un poem de Carmen Sylva, „Iehova”, și l-a trimis lui Loti în primăvara lui 1886. Prea puțin înclinat spre poezie, el răspunde cu abilitate și cere să i se spună dacă autorul este regina României, dorind să îi trimită acesteia ultima lui carte, Pescar de Islanda. Regina se îndrăgostește de carte și, în anul următor, îl invită pe Loti la Peleș, nu înainte de a traduce în germană cartea primită în dar.

Întâlnirea cu Peleșul, văzut ca un castel fermecat, plin de vrajă și de mister în mijlocul pădurii, îl impresionează cu adevărat pe Loti, dar și mai mult îl fascinează întâlnirea cu regina, întâlnire atent regizată de către aceasta. Într-o sală mare, frumos luminată, regina, care până atunci cânta la orgă, înconjurată de doamnele sale de onoare îmbrăcate în costume populare românești, la vederea lui Loti, a coborât maiestuos de pe estradă, îmbrăcată în alb, ținând în mână manuscrisul tradus al cărții francezului. Acest tablou, Loti îl percepe într-un mod fabulos și greu își găsește cuvintele să spună ce a simțit la vederea lui.

Francezul a fost impresionat și de domnișoarele de onoare „atât de fermecătoare, atât de franțuzoaice în cel mai bun înțeles al cuvântului: crescute de regină, știind toate să converseze despre orice lucru inteligent ca niște parizience foarte instruite”, dar mai ales de Zoe Bălăceanu. Dar se declară fermecat și de domnișoara Ecaterina Theodori (fiica medicului Curții), pe care a admirat-o ascultând-o cântând o veche arie de Rameau.

„Îmi pare acum că am cunoscut-o și iubit-o dintotdeauna”

Regina a fost și ea tulburată de această vizită, iar după câteva ore în care erau ca doi străini, gheața s-a spart și amândoi parcă se cunoșteau dintotdeauna. Loti i-a povestit reginei despre copilăria și despre mama sa, ca și despre faptul că și el a pierdut un copil mic, fiind astfel solidari în fața aceleiași dureri. Elisabeta i-a cerut lui Loti să scrie despre copilăria lui. Acesta a fost pătruns de propunerea reginei și Romanul unui copil a apărut câțiva ani mai târziu, la 20 august 1890.

Loti pleacă din Sinaia complet subjugat: „O iubesc pe femeia aceasta minunată; îmi pare acum că am cunoscut-o și iubit-o dintotdeauna; are un farmec cum n-am întâlnit niciodată – și te lași pradă farmecului ei ca unei influențe blânde, binefăcătoare, pure, întrucâtva cerești”.

Sentimente care dăinuie peste ani

În mai 1890, Pierre Loti, în drum spre Constantinopol, s-a oprit și la București într-o vizită scurtă și tristă. Nu va merge la Sinaia, va rămâne la București, locuind la Scheffer. Loti o găsește pe Elisabeta mai îmbătrânită, dar tot superbă. Îl cunoaște și pe principele Ferdinand. Elena Văcărescu alături de Zoe Miclescu sunt mereu alături de regină.

Plecată din România, la Veneția, după scandalul cu Elena Văcărescu, regina, însoțită de aceasta și de sora ei, Zoe Văcărescu, de doctorul Romalo, de secretarul Scheffer și de un adjutant, colonelul Greceanu, trage la Hotelul Danieli, fost unul dintre cele mai frumoase palate ale Veneției. Acolo sosește și Pierre Loti, pentru scurtă vreme, fapt care îl agasează pe rege, care îi interzisese reginei să se întâlnească cu el. Loti ajunge cu gondola la Hotelul Danieli și e mișcat de nefericirea ei.

La câteva luni de la venirea din Veneția, Loti a publicat, în „La Nouvelle Revue”, povestirea „Exilata”, stârnind o adevărată furtună în România și atrăgându-și o mulțime de dușmani. A fost acuzat că a transformat un simplu roman de dragoste într-o chestiune politică, făcând publică o problemă de familie. Foarte repede, Regele Carol ajunge și el la Veneția, unde spulberă tot anturajul Elisabetei: medicii și secretarii sunt concediați, iar Robert Scheffer cade în dizgrație și pleacă și el. Elisabeta va fi dusă la Pallanza, pe malul lacului Magiorre, iar pe Loti, regele nu-l iartă și îi cere reginei să nu-l mai vadă niciodată. 

Scrisori, până în ultima clipă

În aprilie 1908, prin intermediul secretarului său Léopold Stern, care laudă farmecul cărții Les Désenchantées (Deziluzionatele), Elisabeta reînnoiește prietenia cu Pierre Loti, care îi trimite reginei această ultimă carte a lui. De atunci, Loti îi va trimite mereu scrierile, așa cum făcuse până la incidentul cu Carol. În decembrie 1912, regina îi cere lui Stern să-l convingă pe Loti să vină la București și să se împace cu Carol, dar scriitorul refuză. Și are dreptate – regele nu era deloc dispus să ierte. 

Când regina împlinește 70 de ani, Pierre Loti repetă că suferă nespus că nu o poate revedea înainte de a muri, doar că Elisabeta este cea care va muri înainte, la 18 februarie 1916. 

Acest text este un fragment din articolul „La Curtea Elisabetei", publicat în numărul 230 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com 

Cumpără Acum