Autor 6670 vizualizări


Pentru multă vreme, femeile au fost discriminate din punct de vedere uman şi social. Astfel, a luat naştere feminismul care a apărut ca o revoltă contra inferiorității care caracteriza percepția asupra femeii în societatea patriarhală. Primele structuri ale doctrinei feministe apar în suita Revoluției Franceze (5 mai 1789-9 noiembrie 1799), însă schimbările juridice concrete care să aducă drepturi şi revendicări de ordin salarial şi mai ales civic au apărut mult mai târziu.

Femeile au primit drept de vot pentru prima dată în 1912 în Uruguay, în 1918 în Anglia şi în 1920 în Statele Unite ale Americii. Cartea Simonei de Beauvoir- „Le deuxième sexe”- apărută în 1949, este considerată piatra de temelie a feminismului contemporan, ea cuprinzând o fină analiză istorică, sociologică şi tipologică a condițiilor sociale şi psihologice de inferioritate la care femeia a fost supusă de-a lungul vremii. Lupta acerbă şi, de ce nu, eroică a femeii pentru afirmarea valorii, capacității şi libertății ei în societate a avut ca efect obținerea de drepturi şi şanse egale, dar şi afirmarea femeii prin tot ce poate fi ea în lume.

Nedreptatea suferită de femeie în trecut a lăsat însă o mare cicatrice pe unul dintre obrajii lumii, astfel că în unele societăți contemporane nu asistăm la un echilibru, dar nici la un sexism (în speță feminin, ca până în secolul trecut), ci la o exaltare a sexului frumos, după cum remarca şi Gabriel Liiceanu. Astfel că, în încercarea de a estompa trauma nedreptății suferite de femeie, avem societăți care în mod deliberat şi-au alcătuit guvernele cu precădere din femei, de exemplu, Guvernul Suedez (54/100 din membrii săi sunt femei), fiind urmat de cel francez care ocupă locul II în Uniunea Europeană, cu 47/100 reprezentante în guvern, iar Grecia situându-se pe ultimul loc din acest punct de vedere, cu numai 4, 8/100 femei în guvern. Orice corelație între situația economică a unui stat şi sexul dominant al reprezentanților guvernului său este iluzorie, fiindcă politica se face cu capul şi nu cu sexul. Un alt exemplu care conturează ideea de exaltare a sexului feminin poate fi reprezentată de declarația lui Jeremy Corbyn, care, în 2015, proaspăt ajuns în fruntea partidului laburist, spunea că dacă laburiştii ar câştiga alegerile, englezii ar avea pentru prima oară în istorie un guvern format din 16 femei şi 15 bărbați, guvern în care femeile ar ocupa pozițiile cheie. În acest caz, criteriile primordiale de selecție nu ar mai fi fost acelea de performanță individuală, ci sexul, liderul laburiştilor voind să contureze diferențele de mentalitate cu privire la locul femeii în societate (ajungând la exaltarea sexului femeii) mai mult decât să evidențieze valori umane reale, atent selecționate pe baza competenței.  

Din punctul de vedere al descoperirilor ştiințifice, bărbații încă domină, conform statisticilor realizate în funcție de numărul de patentări recente. Există domenii, precum sănătatea, îngrijirea şi frumusețea în care femeile sunt fruntaşe, dar si domenii în care sunt aproape absente, cum ar fi descoperirile din cadrul fizicii. Există păreri conform cărora numărul scăzut al femeilor care au descoperiri ştiințifice ar fi cauzat de o ignoranță şi de o subestimare încă existentă a femeii. Am fi tentați să credem în aceste păreri şi, evident, sunt situații care le susțin, însă am putea să aducem în discuție şi înclinațiile şi interesele specifice fiecărui sex, fiindcă, din punct de vedere social, e absolut firesc ca femeile şi bărbații să se bucure de drepturi şi de şanse egale, de acelaşi tratament, de aceeaşi posibilitate de afirmare şi de aceeaşi recunoaştere a capacităților. Deci, social vorbind, putem pune semnul egal între femeie şi bărbat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligațiilor fața de mediul în care trăiesc. Însă uman, fiecare ființă este unică în lume, nu e drept să măsurăm sau să comparăm ființa umană, să îi punem lângă sine semnul egal, mai mare sau mai mic, fiindcă suntem cu toții diferiți, fie că ne referim la acelaşi sex sau la reprezentanți de sex opus. E aproape prostesc cum încercăm să măsurăm incomensurabilul, precum omul sau iubirea şi cum, ceea ce ar trebui măsurat, materialul, ne scapă de cele mai multe ori.