„Ecaterina Teodoroiu e o eroină autentică, n-au inventat-o comuniştii”

Numele Ecaterinei Teodoroiu nu provoacă astăzi nici cea mai mică tresărire tinerelor generații. Pentru părinţii noştri, şcoliţi înainte de 1989, „eroina de la Jiu” e strâns legată de perioada comunistă, când s-a tot bătut monedă pe calitatea ei de luptătoare – de unde un acut sentiment de respingere a personajului. Iar pentru bunici, atâţia câţi mai sunt în viaţă, Ecaterina e o scânteie, o frântură de istorie legată de armată, regalitate şi război. După noi şi vârstele noastre, tot atâtea modalităţi de receptare a unui personaj care a devenit legendă. Se cuvine, deci, să (ne) întrebăm:când s-a născut şi cum a evoluat mitul Ecaterina Teodoroiu? Cum a influenţat familia regală a României acest proces de mitizare? De ce a păstrat regimul comunist o eroină creată în perioada interbelică? Ce a eliminat, ce a reciclat regimul din istoria personajului? Şi, foarte important, cum ne mai raportăm astăzi la ea?

A răspuns la aceste întrebări istoricul Adrian Cioroianu; publicăm mai jos fragmente consistente din punctele de vedere ale Domniei sale. 

Ecaterina Teodoroiu este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei noastre contemporane. Atrag însă atenţia că povestea ei nu începe cu trecerea în nefiinţă, cum îşi imaginează mulţi, ci este strâns legată de disperarea unei fete de 23 de ani. Născută în 1894, într-o familie românească obişnuită, cu mulţi copiii, Ecaterina trăiește drama de a-și pierde în primele luni ale războiului doi dintre fraţi pe front. Acest imbold o împinge să solicite iniţial intrarea în serviciul de ambulanță, iar apoi încorporarea ca ostaş în Armata Română. 

Vârsta de aur a legendei Ecaterina Teodoroiu este epoca interbelică

Mai departe, Ecaterina a fost rănită, luată prizonieră de germani, a evadat, iar spre sfârşitul anului 1916 a fost din nou rănită la ambele picioare, fiind decorată pentru curaj prin ordin regal. Pentru a conștientiza importanța acestei decorări este simplu să vedem cine a decorat-o. Numele spune totul:Regele Ferdinand. În acest mod debutează povestea eroinei Ecaterina Teodoroiu;încă din timpul vieţii acesteia, pentru că atunci apare numele ei pe ordinele de zi ale Armatei Române. Moartea a plasat-o în legendă, dar faptele Ecaterinei erau cunoscute de mult. Datorită eroismului, fără să facă niciun fel de şcoală militară, a ajuns sublocotenent și și-a condus ostașii pe câmpul de luptă. Prin determinare, curaj și eroism, a fost promovată la gradul de sublocotenent, exclusiv pentru meritele ei.

Pe de altă parte, mitizarea a început practic imediat după constituirea României Mari. Condiţiile de atunci, efervescenţa politică a sfârşitului Primului Război Mondial şi cea de după Congresul de Pace de la Versailles au permis intrarea Ecaterinei Teodoroiu în legendă. Vârsta de aur a legendei Ecaterina Teodoroiu este epoca interbelică, mai puţin cea comunistă. 

Întâlnirile cu Regina Maria şi decorarea Ecaterinei de către Regele Ferdinand au condus la o creştere a vizibilităţii sale

Mitul ei se leagă, practic, şi de familia regală, însă n-aş afirma că familia regală este subiectul central al construcţiei acestei mitologii;aş spune mai curând că alăturarea acestei tinere de familia regală a făcut-o pe Ecaterina mai cunoscută:întâlnirile ei cu Regina Maria și decorarea ei de către Regele Ferdinand au condus la o creştere a vizibilităţii sale. Familia regală nu fost implicată, deci, direct în promovarea imaginii tinerei curajoase.

Pe de altă parte, familia regală era şi ea parte dintr-un sistem interesat în a promova astfel de cazuri excepţionale de eroism din rândul Armatei Române sau din rândul populaţiei, drept pentru care cele două părţi ale balanţei s-au servit una de cealaltă. Şi familia regală avea nevoie de exemple precum Ecaterina Teodoroiu, şi Ecaterina Teodoroiu a beneficiat în scurta-i viaţă, dar şi după moarte, de apropierea de unii membri ai familiei regale.

Până la mijlocul anilor ’60, figura Ecaterinei a lipsit din panteonul de eroi promovaţi de comunişti

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist nu a păstrat și cultivat de la bun început imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Astfel, de la sfârşitul anilor ’40 și până la mijlocul anilor ’60, figura ei lipește din panteonul de eroi naționali promovați de comuniști. După acest interval, Ecaterina devine o figură importantă în propaganda comunistă. O observaţie este însă necesară:sigur, se amintea despre Ecaterina, s-a făcut şi un film despre ea, dar imaginea ei e promovată incomparabil mai puţin de comuniști în comparație cu popularizarea făcută eroinei în anii interbelici. Un alt amănunt este acela că manualele de istorie de după anii ’70 o pomeneau pe Ecaterina fără să facă niciun fel de trimitere la legătura ei instituţională cu familia regală, fără să amintească de decoraţia dată de rege, fără să se discute apropierea de Regina Maria ş.a.m.d.

Citește și Ecaterina Teodoroiu, între Ioana d’Arc și Florence Nightingale

Insist asupra faptului că, de la sfârşitul anilor ’40 şi de-a lungul anilor ’50, Ecaterina Teodoroiu lipseşte din panteonul de eroi dintr-un singur motiv:nu avea origini de clasă. Ea era fiică de familie modestă;nu era exponenţială pentru noile clase ce păreau a conduce atunci ţara:muncitori, ţărani etc.

Oricum, după instalarea regimului comunist în România și mulți ani după, următoarea imagine a Ecaterinei a fost propusă:o tânără curajoasă de pe urma căreia România beneficiase într-un moment excepţional.

„Între redescoperirea Ecaterinei Teodoroiu şi inventarea politică a Elenei Ceauşescu nu cred că există o legătură”

Foto:pictură înfățișând-o pe Ecaterina Teodoroiu în fruntea unui pluton de soldați (Muzeul Militar „Regele Ferdinand I”)

Redescoperirii Ecaterinei i-aş da o conotaţie politică, în sensul naţionalizării comunismului şi renaţionalizării politicii româneşti, dar n-aş lega neapărat această chestiune de Elena Ceauşescu. Altfel spus, între redescoperirea Ecaterinei Teodoroiu şi inventarea politică a Elenei Ceauşescu nu cred că există o legătură. E drept că, pentru promovarea Elenei Ceauşescu, partidul a fost obligat în anii ’70 să promoveze în interiorul său o serie de tovarăşe. Totuşi, redescoperirea „eroinei de la Jiu” nu are legătură cu Elena Ceauşescu din următorul motiv:despre Ecaterina reîncepe să se vorbească încă din anii ’60, atunci când Elena nu era (şi nimeni nu bănuia c-o să devină) parte din vulturul bicefal din fruntea Partidului Comunist. În plus, Ecaterina nici nu apare prezentată imagistic în vreo pictură sau în vreo fotografie lipită de Elena Ceauşescu. Vă aduceţi aminte plăcerea cu care Nicolae Ceauşescu punea în spatele său tabloul lui Burebista sau pe cel al lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza... Toţi erau în spatele lui Nicolae Ceauşescu în picturi, în spectacole. În schimb, imaginea Ecaterinei n-a apărut niciodată în proximitatea Elenei Ceauşescu în picturi;nu le-a trecut, probabil, prin cap să facă o legătură.

Pentru că au fost folosite de comunişti, nu mai vorbim despre Teodoroiu şi Ipătescu

Tot în sensul renaţionalizării politicii româneştiapare şi mitul femeilor luptătoare;ne amintim istorisirile despre Măriuca, Ana Ipătescu şi celelalte. Trebuie să spun că, din păcate, suntem aici într-un plin paradox şi acest paradox o acoperă şi pe Ecaterina Teodoroiu, ca şi pe Ana Ipătescu. Cele două femei sunt eroine veritabile şi pentru mine este o enigmă de ce, mai ales în secolul XX, cu excepţia perioadei interbelice, cei care într-un fel le-au folosit au fost doar comuniştii. Nu văd ce ne împiedică să vorbim mai mult despre ele, despre faptele lor, pentru că ele sunt eroine autentice, nu le-au inventat comuniştii.

Altfel spus, nu am nimic împotriva revenirii unui bulevard la numele lui originar, dar nu ştiu de ce numele Anei Ipătescu nu merită să dea denumirea unei străzi în Bucureşti... Bulevardul care îi purta numele a devenit, între timp, bulevardul Lascăr Catargiu. Ana Ipătescu a fost scoasă din istorie de parcă ar fi fost o eroină comunistă. Dimpotrivă, Ana Ipătescu este un exemplu fenomenal de curaj feminin într-un moment atipic al istoriei noastre:revoluţia paşapotistă. La fel şi Ecaterina Teodoroiu. Sper să n-ajungem cu toţii să nu ne mai amintim de ele, în absenţa regimului comunist care le-a instrumentalizat politic...

„Astăzi, în contactul cu alte generaţii, această parte a istoriei noastre ar trebui repovestită”

Cred cu tărie că și astăzi ar trebui să se vorbească despre aceste personaje. Înţeleg cum stau lucrurile şi am trecut şi eu, ca profesor de istorie, prin aceeaşi rezervă, după anii ’90, când cu toţii am ocolit o serie de subiecte sau de personaje istorice. Nu le-am mai promovat pentru că aveam impresia că fuseseră ultrafolosite şi politizate în exces înainte de 1989.

Astăzi, în contactul cu alte generaţii, această parte a istoriei noastre ar trebui repovestită. Sigur, după alte modele, fără încărcătură politică, într-o altă paradigmă. Este păcat că ne răzbunăm pe aceste personaje aruncând vina pe comunism. Cu toții susținem că regimul comunist nu a fost bun – şi fără îndoială aşa stau lucrurile – dar ne răzbunăm, într-un fel, pe nişte personaje istorice precum Ecaterina Teodoroiu, pe care regimul le-a folosit.

Indiferent de ce regim a lăudat-o pe Ecaterina, un lucru este cert:ea şi-a jertfit viaţa de numai 23 de ani pentru ţara asta. Nu văd nimic toxic în a vorbi despre ea tinerelor generaţii, care nu mai știu nimic. Ar trebui să revenim la promovarea eroilor autentici. Am văzut recent unul dintre marile succese ale cinematografiei americane, un film despre Abraham Lincoln. Și germanii au făcut acum un film despre Mareşalul Rommel. În România, după comunism, genul acesta de cinematografie istorică a intrat într-o penumbră desăvârşită. Admit că poate înainte cinematografia a fost folosită în exces pentru a arăta o anumită imagine a istoriei, dar nu trebuie să cădem dintr-o extremă în alta. Dacă înainte era totul acum să nu mai fie nimic...

Potenţiale chipuri pe bancnote:Ana Ipătescu, Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu

În contextul în care se discută despre apariţia pe o bancnotă românească a chipului unei femei, la capitolul istorie eu văd trei femei, absolut emblematice, care oricând ar putea să de-a valoare bancnotei cu pricina:este vorba despre Ana Ipătescu, Regina Maria şi Ecaterina Teodoroiu.

Pe urmele Ecaterinei la Târgu Jiu

Indiferent de ordinea lor cronologică, din punct de vedere al istoriei, sunt trei exemple de femei absolut meritorii, sunt trei efigii de dus mai departe. Ana Ipătescu reprezintă spiritul poporului român care e totodată latin şi levantin. Nici acum nu ştim ce a determinat-o pe Ana să ia pistoalele și să sară la luptă în fruntea bărbaţilor;unii spun că tocmai iubirea faţă de un bărbat care fusese arestat. Iubirea a făcut-o să devină un simbol al Revoluţiei române de la 1848. Ecaterina Teodoroiu, prin jertfa de care vorbeam şi prin eroismul ei, i-a îmbărbătat pe mulți, iar Regina Maria este femeia luminată, care, în postura de primă doamnă a ţării, a făcut totul pentru binele poporului pe care îl conducea. A fost, probabil, una dintre cele mai frumoase regine ale secolului XX, dar şi una dintre cele mai inteligente femei din conducerea Europei. Oricând, astfel de femei ar putea figura pe bancnotele româneşti şi cred cu tărie că am avea în acest mod motive suplimentare de mândrie.