Autor 5052 vizualizări


La începutul anului 1938, România se bucura de un sistem de securitate solid pe care și l-a construit cu efort și cu migală după Marele Război. Înconjurat de trei vecini revizioniști, Bulgaria, Ungaria și URSS, statul român se baza pe o largă paletă de alianţe.

Pentru a face faţă ameninţărilor din partea Ungariei, România dezvoltase o alianţă cu Cehoslovacia și cu Iugoslavia (Mica Înţelegere). În faţa unui eventual pericol din partea Bulgariei, statul român construise o alianţă cu Iugoslavia, Grecia și Turcia (Înţelegerea Balcanică). În ceea ce privește ameninţarea de la Răsărit, reprezentată de URSS, „Alianţa inimilor”, dintre România și Polonia, trebuia să i se opună. Peste toate aceste sisteme de securitate, România mai beneficia de o relaţie specială cu cea mai mare putere militară de pe continent, Franţa.

Nimeni nu își putea imagina atunci că, în mai puţin de doi ani, toate aceste alianţe se vor prăbuși, iar România va rămâne singură în calea furtunii care s-a dezlănţuit în Europa și în întreaga lume. Semnale au fost, dar a existat de asemenea şi o incapacitate a regimului lui Carol al II-lea de a naviga în apele tulburi din preajma războiului, de a pune în valoare poziţia geostrategică și bogăţiile economice de care beneficia ţara.

Dezmembrarea Cehoslovaciei la finalul anului 1938 a fost primul semnal de alarmă pentru autorităţile de la București că situaţia din Europa începe să balanseze periculos împotriva intereselor românești. Sfârtecarea statului cehoslovac a însemnat destrămarea Micii Înţelegeri, dar și începutul demantelării sistemului de alianţe al României.

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, poate cel mai mare seism politic al secolului XX, a produs o undă de șoc ce a fost resimţită din plin și la București. Mulţi oameni politici români au intuit corect faptul că înţelegerea între Hitler și Stalin avea să aibă repercusiuni deosebit de nocive asupra României și Poloniei.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial prin cotropirea Poloniei de către trupele naziste avea să arunce întreaga lume în cea mai devastatoare conflagraţie pe care umanitatea a cunoscut-o vreodată. Rămasă singură între Germania și URSS, România a încercat cu disperare să capteze bunăvoinţa Berlinului. Era prea târziu, „zarurile fuseseră aruncate”.

Prăbușirea Franţei la 22 iunie 1940 a fost urmată de sfârșitul României Mari. Notele ultimative sovietice din 26-28 iunie 1940 au produs stupoare, haos și frică în sânul regimului lui Carol al II-lea. Cedarea fără luptă a Basarabiei și a Bucovinei de Nord „a frânt coloana vertebrală a poporului român”.

Au urmat alte cedări teritoriale, fără ca România să opună vreo rezistenţă, în favoarea Ungariei și Bulgariei. Regimul lui Carol al II-lea își pierduse orice urmă de credibilitate, iar prăbușirea lui nu a mai surprins pe nimeni. În schimb, a surprins aducerea de către Carol al II-lea la guvernarea ţării a generalului Ion Antonescu, un adversar înverșunat al regelui. Antonescu l-a îndepărtat pe Carol al II-lea de pe tronul ţării și a adunat toată puterea politică și militară în pumnul său. A angajat România total în siajul Germaniei și a început pregătirile pentru război.

Cum a ajuns România să fie aliatul lui Hitler? Veţi afla din paginile numărului 35 al revistei „Historia Special” , disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 30 iunie - 29 septembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum