Autor 27050 vizualizări


Un vast proiect de infrastructură de transport lansat de China în anul 2013, ce își propune în principal să lege această țară de Europa, dar și de restul lumii, readuce în prim-plan rolul însemnat pe care l-a avut vreme de mii de ani „Drumul Mătăsii”.

Sintagma „drumul mătăsii” este utilizată astăzi de toţi cei care vorbesc despre legăturile comerciale dintre China și Occident, dar noţiunea a fost folosită pentru prima dată (şi impusă în discursul public) de geograful și geologul german Ferdinand von Richthofen, în cartea sa despre China, din anul 1877. Un lucru e cert:nu a existat un singur drum al mătăsii, ci o reţea vastă de drumuri ce avea drept scop promovarea comerţului. Cu timpul, aceste drumuri aveau să deschidă calea spre cunoaşterea Chinei, și nu numai. 

Istoria și evoluţia drumului mătăsii – îndelungată, întortocheată și nu o dată contradictorie – reflectă și condensează nu doar relaţiile comerciale ce s-au dezvoltat de-a lungul timpului între multe imperii și popoare, ci mult mai mult. Mai important și semnificativ este faptul că aceste rute comerciale au constituit cadrul geografic, mediul natural și contextul social-istoric al dezvoltării unor interferenţe pe planuri mai largi, precum cultura, modul de viață, tradiţiile, obiceiurile, arta, filozofia etc. Mulţi istorici văd în „drumurile mătăsii” o întreagă evoluţie a culturii și civilizaţiei celor două continente, cu „ramificaţii” chiar și în Africa. În perioada de maximă înflorire a drumului mătăsii, care a durat mai bine de 1500 de ani (între 500 î.Hr. și după anul 1000 d.Hr.), aceste drumuri au permis și au întreţinut dialogul și contactul nemijlocit între oameni și popoare, devenind principala legătură între societăţile umane stabilite pe acest traseu. 

Dar de ce această denumire de „drum al mătăsii”? Sigur că pe aceste trasee erau transportate și alte obiecte preţioase, dar mătasea reprezenta un obiect de lux de o valoare inestimabilă, ce în Roma antică se cântărea în aur. Mătasea a devenit în Antichitate, dar și mult timp după aceea, un atribut al poziţiei sociale, mai întâi în China, apoi în întreaga lume dintre estul Asiei și Roma. Mătasea devenise nu numai expresia statului social ridicat, dar și o monedă convertibilă între cele două lumi, un echivalent al aurului, ea exercitând o atracţie magică asupra tuturor celor care o priveau și o atingeau. În China, mătasea era folosită și la împodobirea carelor, a tronului imperial, a steagurilor, precum și în ceremoniile religioase, iar anumite modele și culori erau exclusiv atributul Curţii împăratului. 

Trei trasee importante

Multă vreme s-a crezut că a existat un singur traseu între China și Occident;se mai știa însă că au mai fost folosite drumuri spre sud și sud-vest de către caravane care se îndreptau către India și Persia. Drumul care ducea în partea estică a Mediteranei a fost considerat o bună perioadă de timp drept cel mai vechi și singura legătură cu Occidentul. Acest drum pornea din provincia Gansu și valea nordică a Tarimului, peste pasurile Pamirului, spre Afganistan, nordul Persiei, Siria, Anatolia apoi până la Mediterana. Totuşi, a existat un drum şi mai vechi, care ducea din Gansu la nord de muntele Celest, în sudul Rusiei asiatice, apoi spre gurile Donului în Marea Azov. De aici drumul se ramifica spre Europa de Est, dar și spre nordul continentului. Despre aceste drumuri informaţiile sunt puţine şi contradictorii;dovezi că ele au existat sunt puţinele descoperiri arheologice de pe aceste trasee. Marile probleme pentru reconstituirea traseelor sunt date de faptul că, în analele estice sau vestice, localităţile prin care treceau aceste drumuri poartă nume diferite – şi nu numai de-a lungul secolelor, ci chiar și în aceeaşi epocă;iar alte nume ale localităţilor au dispărut între timp.

Sintetizând, putem afirma că au existat trei legături importante. Cea mai veche ducea spre sud și lega China cu India și Asia de sud-est. Celelalte două erau drumul nordic, care ducea spre Europa, și drumul sudic al caravanelor, cel mai cunoscut, și pe care Ferdinand von Richthofen l-a denumit, acum mai bine de un secol, „drumul mătăsii”. Toate aceste drumuri principale de legătură aveau la rândul lor o sumedenie de ramificații de-a lungul cărora produsele venite din China ajungeau la cumpărători. 

Nesfârşite caravane de cămile, pe drumurile mătăsii

Dacă încercăm să reconstituim traseul celui mai vechi drum al caravanelor care plecau din China prin nord-vest, el arăta așa:începea de la nord de Gansu, prin oaza Trufan (aceasta avea o mare importanță și pentru drumul sudic), apoi drumul ducea la nord de Tian-Shan – Muntele Celest – spre vest, după care o cotea spre nord, în teritoriile parților și apoi ale scițiilor. Herodot relata în secolul al V-lea î.Hr. că atât grecii, cât și chinezii întrețineau un schimb intens de mărfuri cu sciții. Aceștia trăiau în întinsele stepe la nord de Marea Neagră, întinzându-se mult spre est. Popor nomad, au devenit vestiţi pentru modul în care prelucrau aurul. În mormintele sciţilor s-au descoperit atât obiecte greceşti, cât și preţioase bijuterii chineze, mătasea deţinând un rol important.

Limitele drumurilor sudice sunt mult mai înguste, permiţând ca traseul lor să poată fi refăcut mai cu precizie. Ele porneau din orașul Changan, oraș imperial sub dinastia Han, dar și centru comercial al negustorilor chinezi. De acolo treceau prin Lanzhou de-a lungul coridorului Gansu spre Dun Huang, limita vestică a Marelui Zid. Aici, drumul se bifurca spre sud și nord. Cel sudic trecea prin pasul Yangyuan în valea Tarimului, cu direcția Kashgar și de acolo în Pamir, unde se reîntâlnea cu cel nordic în podişul locuit astăzi de kîrghizi. Drumul nordic traversa Poarta Jadului, oaza Trufan, continua spre Karashar, apoi spre sud-vest spre direcția Pamir, unde drumurile se uneau din nou pentru a trece acest pas cu direcția Balkh, în Afganistan, apoi spre coasta de sud-est a Mării Caspice, prin teritoriul actualului Teheran spre Palmyra cu direcţia Antalya, la malul estic al Mediteranei. De aici, mărfurile erau transportate pe apă spre Ostia, portul Romei, la Alexandria și în alte locuri din Imperiul Roman. Acestea erau faimoasele „drumuri ale mătăsii”, pe ele treceau nesfârşitele caravane de cămile încărcate cu stofe preţioase spre Apus.

Rute folosite intens de dinastia Han

Există și un moment care consfinţeşte traseul drumului mătăsii, iar acesta este oferit de prima călătorie a lui Zhang Qian. La sfârşitul secolului al II-lea î.Hr., împăratul Wu l-a trimis pe Zhang Qian în Vest, într-o serie de călătorii epopeice, pe drumul mătăsii, pentru a stabili legături diplomatice şi militare şi a întări puterea Han în Asia Centrală. El a plecat prin sudul munţilor Tianshan, după ce a trecut prin pasul Junnan, în coridorul Gansu, și a ajuns în India. La întoarcere, a folosit o altă rută de-a lungul munților Kunlun, a trecut peste Pamir și a ajuns din nou la Changou, capitala de atunci a Chinei.

Aceste rute au fost folosite intens de dinastia Han pentru comerț, solii reciproce și alte misiuni. Pliniu cel Tânăr vorbeşte de sume uriaşe cheltuite anual de Imperiul Roman pentru importul de mătase. Tot sub dinastia Han se iau măsuri importante pentru organizarea drumurilor mătăsii. Pe coridorul Gansu se afla un centru foarte important sub aspectul comerţului, dar el a fost distrus de luptele interne dintre diferitele puteri locale. Zhangye a renăscut, însă, în secolele III-VI, sub dinastia Sui. Aici soseau oficialii din ţară și străinătate, existau gărzi de protecţie, puncte și oameni de supraveghere a comerțului;împăratul însuși a vizitat orașul și i-a fost organizată o primire fastuoasă, orașul fiind socotit un punct al prieteniei dintre diferite regimuri statale ale timpului. Și Marco Polo a vizitat orașul și o mănăstire, admirând o imensă statuie a lui Budha ce data din anul 1098. Budha este reprezentat în poziție culcat, iar statuia are o lungime de 35, 5 metri și o înălțime de 7, 5 metri.

1241:marea spaimă provocată de mongoli

Căderea Imperiului Roman, populaţiile migratoare care au venit în valuri peste Europa și apariţia și preluarea puterii politice și religioase de către Islam în multe zone au condus încet, dar sigur, la gâtuirea drumurilor mătăsii și la o scădere a relaţiilor dintre China și Europa. Însă un personaj european avea să joace, către sfârşitul secolului al XII-lea, un rol important în redescoperirea drumului mătăsii:acesta a fost Marco Polo. 

Călătoria lui în China a venit după marea spaimă pe care a tras-o Europa în anul 1241, atunci când invazia mongolă a readus în conştiinţa europenilor Orientul Îndepărtat. Mongolii au pătruns până în mijlocul Europei, apoi au ajuns în Silezia, la Liegnitz, unde i-au învins pe cavalerii germanii și poloni. Probabil invazia mongolilor ar fi continuat dacă Ogedei, fiul lui Gingis-Han, nu ar fi murit la 11 decembrie 1241. După retragerea mongolilor, au apărut în Europa speranţe noi legate de contactele politice și comerciale cu Asia. Papa a văzut în hoardele de călăreţi posibil aliați împotriva musulmanilor, care îi oprimau pe creştini în Asia. În schimb, noile puteri comerciale mediteraneene, în special Veneția, devenită între timp partener comercial al musulmanilor în afacerile cu Asia, sperau într-o extindere a legăturilor prin porturile islamice ale spaţiului mediteraneean.

Marco Polo şi amintirile sale de călătorie

Printre primii venețieni care au plecat spre China cu corăbii încărcate au fost fraţii Maffeo și Nicolo Polo. În jurul anilor 1250, cei doi au plecat din Constantinopol și au ajuns după o lungă călătorie la curtea marelui han al mongolilor, unde au fost primiți cu onoruri, rămânând acolo o lungă perioadă de timp. Au revenit în Europa în 1269 cu cadouri bogate și soli pentru Papă. 

La plecarea celor doi, soția lui Nicolo era însărcinată. A dat naştere unui băiat pe nume Marco. Tânăr curajos și înțelept, Marco, la 19 ani, i-a însoțit pe cei doi frați Polo când au plecat pentru a doua oară spre Est. În 1271, Marco Polo alături de tatăl și de unchiul său au străbătut Bagdadul spre Golful Persic și apoi spre Asia Centrală. Cei trei au ajuns la Beijing prin valea Tarimului. Aici, Marco Polo a petrecut mulți ani în slujba suveranului mongol Kubilai Han, din dinastia Yuan, care domnea peste Beijing. Relatează toate acestea în amintirile sale de călătorie, pe care le-a dictat pe când era închis la Genova (din 1295 a fost prizonier de război). Cartea lui s-a bucurat de un succes nemaiîntâlnit şi continuă să fie și astăzi modelul clasic al amintirilor de călătorie. „Niciodată, înainte sau după, o singură carte nu a adus atâtea informaţii autentice și noi și nu a lărgit atât de mult imaginea unui continent precum «Cartea» lui Marco Polo”, avea să remarce istoricul Daniel J. Boorstin. În carte, un loc aparte este consacrat aspectelor de viață, tradiții, obiceiuri, comerț, medicină, comportamente umane, viață militară, geografie etc. din diferite părţi ale Chinei secolului al XIII-lea. 

Atitudinea lui Kubilai Han față de Marco Polo și modul în care acesta l-a tratat, ca pe un prieten, denotă o schimbare de atitudine survenită în concepţia asiaticilor. Încurajaţi de această atitudine prietenoasă față de creștinism, în secolele următoare au fost trimise o serie de misiuni papale către Est, dintre care unele au ajuns în țările din Asia Centrală și în China. Apoi, în epoca de maximă ascensiune a turcilor și a împăraţilor Ming în China, au început să se formeze acele bariere între Asia și Europa depăşite abia în secolul al XIX-lea. Nici popoarele islamice ale Asiei, nici China sau Japonia nu au ținut pasul cu dezvoltarea tehnică și culturală a Europei după Renaştere, relaţiile fiind întrerupte și afectate de o suspiciune a Estului împotriva stilului de viață occidental. Doar navigaţia maritimă a mai reprezentat o oarecare punte.

Gloria drumurilor mătăsii a început să apună odată cu secolul al XVI-lea. Deși drumurile maritime existau încă din Antichitate și aveau o importanță semnificativă, drumurile terestre erau cele mai cunoscute până atunci – și prin ele se realizau, sistematic și frecvent, bogate relații comerciale și legături între diferite state, popoare, imperii, inclusiv pe plan religios. Totuși, rutele maritime ajung să le umbrească pe cele terestre la sfârşitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, în condițiile în care mari navigatori ai vremii descoperă noi rute (Capul Bunei Speanțe) mai directe între Europa și Asia, la care se va adăuga imediat descoprirea Americii. Din acest moment, drumurile mătăsii vor intra în uitare...