Dispariţia animalelor de muncă în 1947

Agricultura a reprezentat ocupaţia de bază a locuitorilor judeţului Argeş de-a lungul istoriei, iar creşterea vitelor, care cerea mai puţină forţă de muncă, a asigurat necesarul de proteine şi grăsimi.

Periodic, factorii climatici nefavorabili se abăteau cu furie asupra zonei, partea de nord fiind aproape permanent expusă lipsei de cereale. Anii 1945, 1946 şi 1947 au adus secetă şi ger, dar mai dezastruoasă a fost sosirea Armatei Roşii. Regimul de la Bucureşti a trecut la îndeplinirea obligaţiilor impuse de noul aliat fără să ţină cont de starea materială şi alimentară a argeşenilor.

Livrările masive de animale către URSS au dus la apariţia unui mare deficit de forţă de tracţiune pentru muncile agricole. În 1947 erau lipsă 6.352 de cabaline şi 8.737 de bovine, ceea ce înseamnă că arăturile nu puteau fi efectuate. Deficitul se ridica la 38, 68% din necesarul minim.

Se poate spune că printr-o intensificare a efortului ţăranilor suprafeţele agricole ar fi totuşi lucrate. Din nefericire, vitele nu erau bine hrănite din cauza lipsei furajelor şi pământul era tare precum piatra. Regimul Groza a reuşit prin livrările masive către Uniunea Sovietică să aducă agricultura pe marginea prăpastiei şi populaţia în pragul extincţiei.

S-a dovedit de-a lungul istoriei că fericirea statelor este strict dependentă de modul în care sunt încurajate localităţile rurale să producă, dar regimul comunist a distrus esenţa ţărănimii, acei oameni care simţeau pulsul pământului şi agricultura a ajuns în faza pur industrială.

Natura are însă multe reguli ce nu se supun hotărârilor de partid şi de stat. Din nefericire, lumea satului a fost considerată mereu o sursă de produse alimentare ieftine produse de oameni ce se mulţumesc cu puţin.