Autor 2496 vizualizări


Despre Criza Rachetelor din Cuba (1962) se ştie că a fost cel mai periculos moment din toată perioada Războiului Rece. Trebuie să avem in vedere că ne aflam atunci în era armelor termonucleare, iar forţa distructivă a unei explozii termonucleare ar fi depăşit cu aproximativ 100 de ori bomba nucleară de tipul celei detonate deasupra Hiroshimei.

Amplasând instalaţia de rachete cu raza medie de acţiune pe teritoriul Cubei, URSS dobândea posibilitatea de a lovi apoape întreg teritoriul SUA. În total, pe teritoriul Cubei, până la debutul crizei din 15 octombrie 1962, au fost staţionate 42 de rachete nucleare de rază medie. Cu toate că americanii aveau o superioritate enormă, atât la numarul de focoase nucleare produse, cât şi la mijloacele de transport (bombardiere, rachete, submarine), nimeni nu îşi putea asuma riscul declanşării unui război nuclear.

Noi oportunităţi de analiză a crizei rachetelor din Cuba

Criza rachetelor rămâne în continuare un model în studiul puterii prezidenţiale şi a modului de  gestionare a unei crize internaţionale.

O noua oportunitate în studiul procesului decizional din timpul crizei o reprezintă declasificarea unor documente secrete cu întâlniri bileterale ale actorilor internaţionali implicaţi. Iar când vorbim de întâlniri bilaterale, nu trebuie să luăm în considerare doar comunicările dintre americani şi sovietici. O dată cu desecretizarea documentelor din cancelaria sovietică, avem ca obiectiv de studiu şi discuţiile dintre sovietici şi cubanezi.   

O analiză de documente declasificate aparţinând ambasadei URSS în Havana

În analiza noastră ne-am îndreptat atenţia spre acele documente legate de relaţia sovieto-cubaneză din timpul crizei. Primul document pe care l-am studiat este o Telegramă codificată din 23 octombrie 1962 a lui Alexeev, ambasadorul sovietic la Havana (1962-1968). Subiectul telegramei îl reprezintă miliţiile populare pe care Cuba le pregătea în aşteptarea unei invazii americane. Raul Castro îl informeză pe ambasadorul sovietic că guvernul cubanez a decis mobilizarea a 350.000 de soldaţi din unităţile miliţiilor populare în 72 de ore. Acestora li se mai adauga şi o armată de 105.000 de soldaţi deja mobilizați. Cuba promitea să nu provoace forţele americane şi să reacţioneze doar în cazul unui atac. Fidel Castro avertiza însă că îşi rezerva dreptul de a doborî orice avion, inclusiv civil, care survolează sau se apropie de Cuba.

 În urma analizării acestui document, putem concluziona că guvernul cubanez cunoştea foarte bine intenţia americanilor de a invada Cuba. Serviciile secrete KGB ale URSS-ului erau cele care i-au avertizat, dar nu se cunoaşte exact cum au reuşit să dobândească aceste informaţii.

Cel de al doilea document examinat este cea de a doua Telegrama codificată trimisă de ambasadorul Alexeev de la întâlnirea sa cu Fidel Castro în aceiaşi zi de 23 octombrie 1962. Din document reiese faptul că liderul cubanez afişa o atitudine foarte încrezătoare, care a mers până la declaraţia sa precum că SUA nu are suficientă forţă să atace Cuba. Este evident că Fidel Castro avea o foarte mare încredere în garanţiile de securitate acordate de URSS. Liderul cubanez dă asigurări că va urma tactica stabilită de URSS, şi va face cunoscute, prin documente, toate ilegalităţile săvârşite de Administraţia americană împotriva Cubei. Castro miza pe o accentuare a curentului antiamerican în America Latină. Se urmărea ca statele Americii Latine să rupă relaţiile diplomatice cu SUA. În ceea ce priveşte China, Castro a afirmat că diplomaţia chineză, prin nemulţumirile sale legate de Cuba, nu făcea altceva decât să îngreuneze situaţia statului cubanez pe plan internaţional. Întâietatea sovietică în problema cubaneză este reafirmată.

Pe 26 octombrie 1962, urmează o a treia Telegramă codificată trimisă de Alexeev. Din întâlnirea sa cu Fidel Castro si cu preşedintele Cubei, Torrado Dorticos, rezultă că statul cubanez este nemulţumit de încălcarea spaţiului său aerian de către avioanele americane de spionaj, care fotografiau bazele militare. De aceea, cubanezii sunt hotărâţi să atace orice tip de avion de spionaj american. În acelaşi timp, consideră că URSS ar fi trebuit să blocheze orice discuţie în Consiliul de Securitate ONU pe tematica expusă de Adlai Stevenson, ambasadorul SUA la ONU. Era vorba de cunoscutele fotografii făcute de avionul de spionaj U-2.

Mesajul din 27 octombrie 1962 transmis de Alexeev conducerii sovietice este unul extrem de important. Textul avertiza că statul cubanez consideră un război nuclear iminent şi recomandă URSS-ului o primă lovitură cu arme nucleare. Ideile sunt primite cu maximă îngrijorare de către Hruşciov, care decide imediat interzicerea folosirii armamentului nuclear fără acordul său direct. Problema cea mai gravă era lipsa de discernământ manifestată de regimul Castro.

Ultimul document sovietic declasificat pe tema relaţiei sovieto-cubaneze din timpul crizei, este Extrasul din Protocolul 63 al reuniunii Prezidiumului CC al PCUS cu indicaţii către ambasadorul Alexeev pentru întâlnirea sa cu Fidel Castro. Sovieticii îi recomandă lui Castro să accepte acordul încheiat între SUA şi URSS, prin care Cuba se angajează să fie de acord cu demontarea instalaţiilor de rachete, în schimbul garanţiilor de neintervenţie din partea americanilor. În acest sens Fidel Castro trebuia să dea o declaraţie prin care să fie de acord cu demontarea rachetelor şi înlăturarea lor de pe teritoriul Cubei.

 Castro şi armele nucleare tactice

Datorită faptului că existenţa lor în Cuba a fost ţinută secretă, armele nucleare tactice nu au fost menţionate în acordul semnat dintre Kennedy şi Hruşciov la 28 octombrie 1962, care specifica doar arme nucleare strategice. O armă nucleară tactică este fabricată pentru a aduce distrugeri mari adversarului în teatrul de operaţiuni, iar efectul său este unul local. Planul iniţial al URSS era să păstreze armele nucleare tactice în Cuba pentru a o transforma în putere nucleară. Cubanezii trebuiau să păstreze rampele de lansare şi rachetele, iar sovieticii custodia asupra focoaselor nucleare. Această reţinere a focoaselor nucleare a fost practicată şi de SUA în raport cu aliaţii săi din NATO. Ulterior se renunţă la această idee, iar armele sunt retrase după o lună de la încheierea crizei. Sovieticii au considerat că nu pot avea suficientă încredere în regimul lui Fidel Castro în aşa măsură încât să le lase armele nucleare tactice în custodie. Riscurile pe care trebuia să le asume ar fi fost şi aşa prea mari. Un război nuclear putea izbucni datorită unui accident, a unei avertizării greşite sau chiar deliberat. Aşa că sovieticii au renunţat la aventura lor nuclearăîn Cuba.

Cu toate astea problema armelor nucleare tactice este una destul de serioasă şi actuală, deoarece sunt foarte puţin menţionate prin tratelele de neproliferare şi, ca urmare, nu se ştie exact numărul lor.

 

 

 


Bibliografie:

1.      Telegrama codificata din Havana de la Alexeev pe tema mobilizarii de militii populare in Cuba),   23 octombrie1962,

http://www.gwu.edu/~nsarchiv/rus/text_files/CMCrisis/17.PDF

2.      Telegrama codificata din Havana de la intalnirea lui Alexeev cu Fidel Castro),   23 octombrie 1962,

http://www.gwu.edu/~nsarchiv/rus/text_files/CMCrisis/18.PDF

3.      Telegrama codificata din Havana de la intalnirea lui Alexeev cu Fidel Castro), 26 octombrie 1962,

http://www.gwu.edu/~nsarchiv/rus/text_files/CMCrisis/22.PDF

4.      Telegrama codificata din Havana  de la Alexeev cu avertizarea unei iminente interventii SUA), 27 octombrie 1962,

http://www.gwu.edu/~nsarchiv/rus/text_files/CMCrisis/28.PDF

5.      Extras din Protocolul 63 al reuniunii Prezidiumului CC al PCUS:Indicatii pentru ambasadorul sovietic de la Havana pentru intalnirea cu F.Castro), 28 octombrie 1962,

http://www.gwu.edu/~nsarchiv/rus/text_files/CMCrisis/30.PDF

6.      Robert S. Norris, studiul The Cuban Missile Crisis:A Nuclear Order of Battle October/November 1962, pp.3-7.

http://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/2012_10_24_Norris_Cuban_Missile_Crisis_Nuclear_Order_of_Battle.pdf

""