Autor 4522 vizualizări


Camera Comunelor, 18 iunie 1940

 

Am vorbit deunăzi despre dezastrul militar colosal care a avut loc atunci când Înaltul Comandament Francez a eşuat în retragerea Armatelor de Nord din Belgia în momentul în care au ştiut că frontul francez fusese distrus definitiv la Sedan şi pe fluviul Meuse.  Această întârziere a determinat pierderea a 15 sau 16 divizii franceze şi a scos din acţiune, în perioada critică, întreaga Forţă Expediţionară Britanică. Armata noastră şi 120.000 de soldaţi francezi au fost, într-adevăr, salvaţi de Marina Britanică de la Dunkerque, dar cu pierderea tunurilor, vehiculelor şi echipamentelor lor. Inevitabil, a durat câteva săptămâni pentru a recupera această pierdere, iar în prima din aceste două săptămâni bătălia din Franţa a fost pierdută. Când ne gândim la rezistenţa eroică depusă de Armata Franceză în pofida tuturor elementelor potrivnice în această bătălie, am putea foarte bine să ne gândim că aceste 25 de divizii [formate]din cei mai bine pregătiţi şi echipaţi soldaţi ar fi putut să întoarcă situaţia. Însă Generalul Weygand a trebuit să lupte fără aceşti soldaţi. Doar trei divizii britance, sau echivalentul lor, au putut lupta alături de camarzii lor francezi. Au suferit pierderi grele, dar au luptat bine. Am trimis în Franța toţi oamenii pe care i-am putut trimite, pe cât de repede am putut să-i reechipăm şi să transportăm formaţiunile de luptă.

Nu înşir aceste fapte doar de dragul recriminărilor. Consider că asta ar fi complet inutil şi chiar dăunător. Nu ne putem permite acest lucru. Le înşir pentru a putea explica de ce nu am avut, după cum am fi putut avea, între 12 şi 14 divizii britanice luptând în linie în această mare bătălie, în loc de trei. Acum las acest lucru deoparte, îl pun la raft, de unde istoricii, când vor avea timp, îşi vor alege documentele pentru a-şi spune poveştile. Trebuie să ne gândim la viitor şi nu la trecut. Acest lucru se aplică, într-o mică măsură, şi la problemele noastre de acasă.

[…]

AUDIO Discursul lui Churchill

Evenimentele militare dezastruoase care au avut loc în ultimele două săptămâni nu au fost pentru mine o surpriză. Într-adevar, am declarat în urmă cu două săpămâni, în faţa Camerei, cât de clar am putut, că tot ce este mai rău se poate întâmpla;şi am arătat cât se putea de clar că orice s-ar întâmpla în Franţa nu ar influenţa în niciun fel hotărârea Marii Britanii şi a Imperiului Britanic de a lupta în continuare, „timp de ani de zile, dacă este necesar, singuri, dacă este necesar”. În ultimele zile, am adus cu succes înapoi marea majoritate a soldaţilor pe care îi aveam pe liniile de comunicaţii cu Franţa;iar 7/8 din soldaţii pe care i-am trimis în Franţa de la începutul războiului, adică 350.000 din cei 400.000, s-au întors cu bine în ţară. Alţii luptă în continuare alături de francezi şi luptă având succese considerabile în confruntările locale impotriva inamicului.

[…]

Ne putem întreba acum:în ce fel s-a înrăutăţit poziţia noastră de la începutul războiului? Ea a fost înrăutăţită de faptul că germanii au cucerit o mare parte a coastei Europei Occidentale, iar multe ţări mici au fost cotropite. Acest fapt agravează posibilităţile de atacuri aeriene şi se adaugă la problemele noastre navale. Nu diminuează în niciun fel, ba dimpotrivă, contribuie la puterea blocadei noastre pe distanţă lungă. În mod similar, intrarea Italiei în război sporeşte puterea blocadei noastre. Prin aceasta, am oprit cea mai importantă breşă. Nu ştim dacă rezistenţa militară din Franţa se va opri sau nu, dar dacă ea s-ar opri, atunci, bineînţeles, germanii îşi vor putea concentra forţele, atât militare cât şi industriale, asupra noastră. […]

Dacă Hitler poate aduce sub controlul său despotiv industriile ţărilor pe care le-a cucerit, acest fapt va mări capacitatea sa, deja vastă, de înarmare. Pe de altă parte, acest lucru nu se va întâmpla imediat, iar acum noi suntem siguri de sprijinul imens, continuu şi în creştere, în provizii şi muniţii de toate felurile, din Statele Unite;şi, în special, de avioanele şi piloţii din Dominioane şi de dincolo de oceane, venind din regiuni ce se află dincolo de raza de acţiune a bombardierelor inamice.

[…]

Click aici pentru a citi discursul în varianta originală

În timpul primilor patru ani ai ultimului război, Aliaţii n-au trăit decât dezastre şi dezamăgiri. Asta a fost frica noastră constantă:lovitură după lovitură, pierderi teribile, pericole înspâimântătoare. Totul a mers prost. Şi totuşi, la sfârşitul acelor patru ani, moralul Aliaţilor era mai bun decât al germanilor, care au trceut de la un triumf agresiv la altul, şi care au stat pretutindeni ca invadatori triumfători al meleagurilor în care au intrat cu forţa. În timpul acelui război ne întrebam în mod repetat acelaşi lucru:cum vom câştiga? Şi nimeni nu putea răspunde la această întrebare cu prea mare precizie, asta până la sfârşit, când, pe neaşteptate, inamicul nostru teribil s-a prăbuşit sub ochii noştri, şi am fost atât de lacomi după victorie că, în nebunia noastră, am risipit-o.

Nu ştim încă ce se va întâmpla în Franţa sau dacă rezistenţa franceză se va prelungi, atât în Franţa cât şi în Imperiul Francez de peste mări. Guvernul francez va pierde mari oportunităţi şi va renunţa la viitorul său dacă nu continuă războiul în conformitate cu obligaţiile tratatului, de care noi nu am simţit că îl putem elibera. Camera [Comunelor]va fi citit istorica declaraţie prin care, la dorinţa multor francezi – şi din inimile noastre – ne-am proclamat voinţa, în cel mai întunecat moment din istoria franceză, de a încheia o uniune de cetăţenie comună în această luptă. Indiferent de cum vor merge lucrurile în Franţa sau cu guvernul francez, sau alte guverne franceze, noi pe această insulă şi în Imperiul Britanic nu ne vom pierde niciodată simţul camaraderiei faţă de poporul francez.  Dacă ne vine acum rândul de a îndura ceea ce au suferit ei, le vom imita curajul şi, dacă victoria finală ne va răsplăti eforturile, ei vor împărţi câştigurile, iar libertatea va fi redată tuturor. […]

Ceea ce Generalul Weygand a numit Bătălia Franţei s-a terminat. Presupun că Bătălia Angliei stă să înceapă. De această bătălie depinde supravieţuirea civilizaţiei creştine. De ea depinde viaţa noastră britanică şi lunga continuitate a instituţiilor noastre şi a Imperiului. Întreaga furie şi putere a inamicului se va întoarce curând împotriva noastră. Hitler ştie că trebuie să ne învingă pe această insulă sau să piardă războiul. Dacă îi putem face faţă, întreaga Europă poate fi liberă şi viaţa lumii poate merge mai departe pe tărâmuri vaste, însorite. Dar dacă eşuăm, atunci întreaga lume, inclusiv Statele Unite, inclusiv tot ceea ce am cunoscut şi am iubit, se va prăbuşi în abisul unui nou Ev Mediu făcut şi mai sinistru, poate şi mai lung, de luminile ştiinţei pervertite. Așadar, să ne adunăm puterile şi să ne asumăm datoriile şi să ne comportăm astfel încât, dacă Imperiul Britanic şi al său Commonwealth durează o mie de ani, oamenii tot vor spune „acesta a fost cel mai bun moment al lor”.

 

 

 

 


Sursa:http://www.fordham.edu/halsall/mod/1940churchill-finest.html

""