Autor 2640 vizualizări


Atunci când ne gândim la monarhia britanică, fiecare dintre noi evocă o imagine diferită – de la intrigi și iscusiţi războinici care au trăit cu multe secole în urmă, la imaginea unei case regale care a ştiut să ţină pasul cu timpul, cu progresul tehnologic şi cu cei care urmăresc astăzi conturile de Facebook sau Twitter ale monarhiei. Liderii de la Buckingham au creat chiar o întreagă tradiţie dintr-un eveniment aparent neînsemnat, însă care a devenit o parte a festivităţilor de Crăciun:mesajele transmise de suveran – mai întâi la radio, apoi la televizor – cu ocazia sărbătorilor de iarnă. O formă interesantă de interacţiune cu publicul larg, care şi-a găsit reprezentări şi în filme precumDiscursul Regeluişi care, cu rare întreruperi, are loc de peste 80 de ani...

Tradiția ca monarhul britanic să se adreseze supușilor printr-un mesaj transmis cu ocazia Crăciunului a fost începută de bunicul reginei Elisabeta a II-a, George al V-lea. Prima astfel de transmisiune a fost realizată în anul 1932, la insistențele directorului BBC, Sir John Reith. Munca de convingere dusă de oficialul BBC încă din anii 1920 a dat roade abia în 1932, pentru că monarhul nu avea încă încredere în noul mediu de propagare a informației – radioul. În acel moment, nu era în plan ca acest moment să devină o tradiţie care să reziste deceniilor.

Regele George al V-lea transmite la radio mesajul său de Crăciun în anul 1934. El a fost suveranul care a inaugurat tradiția mesajelor de Crăciun rostite prin intermediul radioului.

Regele George al V-lea transmite la radio mesajul său de Crăciun în anul 1934. El a fost suveranul care a inaugurat tradiția mesajelor de Crăciun rostite prin intermediul radioului.

Trebuie subliniate și dificultățile logistice ale difuzării unui astfel de discurs la nivelul întregului imperiu (astăzi Commonwealth). Două camere din reședința privată a monarhilor de la Sandringham au fost transformate, temporar, în camere de radiodifuziune, iar pentru a ajunge la auditoriul din Commonwealth, au fost utilizate serviciile și infrastructura Poștei.

Începând cu acel prim mesaj, când vocea monarhului s-a auzit la nivel global, ora transmisiunii a rămas aceeași – 15:00 GMT – considerată cea mai bună pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți locuitori ai Commonwealth-ului. Textul citit de George al V-lea cu această ocazie a fost redactat de cunoscutul scriitor britanic Rudyard Kipling. Redactarea următoarelor discursuri a căzut în sarcina arhiepiscopului de Canterbury, însă nu au avut aceeași strălucire literară, cel puțin din punctul de vedere al opiniei publice.

 Uniți în jurul Coroanei

Reuşita lui John Reith de a-l convinge pe rege să se adreseze publicului nu trebuie izolată de contextul istoric:cu un an înainte de acest prim discurs memorabil, în 1931, fusese adoptat Statutul de la Westminster, prin care era reglementată relaţia dintre Marea Britanie şi dominioane. Acestea căpătau un statut egal şi erau unite prin supunerea lor faţă de Coroană („Coroana este simbolul liberei asociații a membrilor Comunității britanice a Națiunilor și ele sunt unite prin supunerea față de Coroană”). Prin adoptarea Statutului, relaţiile de putere dintre Metropolă şi alte regiuni ale imperiului erau modificate substanţial. Dominioanele ieşeau de sub autoritatea legislativă directă a Londrei, iar principalul element de solidaritate rămânea loialitatea faţă de Coroană şi crearea unei comunităţi multinaţionale imaginate.

Harta Commonwealth-ului britanic în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Discursurile suveranilor britanici aminteau tuturor locuitorilor din Commonwealth că trebuie să fie uniți în jurul Coroanei.

Harta Commonwealth-ului britanic în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Discursurile suveranilor britanici aminteau tuturor locuitorilor din Commonwealth că trebuie să fie uniți în jurul Coroanei.

Aceeași interpretare a fost dată și de presa din Imperiu, discursul fiind numit, într-un ziar australian, o dovadă a solidarităţii înnăscute a Imperiului”, apreciind că este pentru prima dată în istorie când o singură persoană s-a adresat unui auditoriu atât de numeros. Aceeaşi publicaţie face referire și la ecourile internaționale ale discursului, accentuând reacția pozitivă a presei din Statele Unite și Franța, în special. Trebuie să ne amintim că legăturile care sudau imperiul nu mai erau cele de odinioară, multe dintre regiuni evoluând – în mod firesc dacă luăm în considerare tendinţele momentului – către autonomie sau independenţă. Irlanda o reuşise deja, ca urmare a războiului de independenţă, deşi destinul acesteia fusese legat de cel britanic de câteva secole. În absenţa posibilităţii de a face apel la rădăcini sau tradiţii comune, aceste legături trebuiau create la nivelul mentalităţilor.

  Sursa australiană citată mai face referire și la un articol din publicația britanică „News Chronicle”, în care este pus în lumină tocmai rolul pe care îl joacă monarhia în închegarea solidarității la nivelul Commonwealth-ului:„Această reușită a radiodifuziunii a oferit oamenilor un nou sens al legăturii cu Coroana chiar în momentul în care vastitatea lumii moderne pare să-i sumbineze existența”.

 Un discurs și 20 milioane de ascultători

Vastitatea” la care se face referire este şi ea demnă de analizat. Suntem deja familiarizaţi cu expresia „imperiul în care soarele nu apune niciodată”. Însă care era, concret, publicul căruia regele George al V-lea i se adresa? Pentru a răspunde la această întrebare, este suficient să amintim că în 1929, în Marea Britanie, fuseseră emise licențe pentru două milioane de aparate de radio, iar numărul acestora a crescut cu 20% pe an, în anii 1930. Conform unor estimări, aproximativ 20 de milioane de persoane au participat la acest moment istoric, ascultând primul discurs de Crăciun al suveranului. Putem lua în vedere, ca termen de comparaţie populaţia totală a României din anul 1930 – sub 8, 4 milioane de locuitori. În plus, nu trebuie ignorat faptul că radioul nu era încă universal accesibil. Toate aceste elemente crează un tablou impresionant al milioanelor de ascultători care au dorit să audieze acest discurs.

Eforturile depuse pentru transmiterea acestui mesaj nu s-au limitat la insulele Regatului Unit. De altfel, discursurile de Crăciun au un rol important în înţelegerea tipului de solidaritate care leagă Commonwealth-ul, de la începuturile sale şi până în zilele noastre.

 De la Londra, direct în toate colțurile Commonwealth-ului

Commonwealth-ul – într-o formă asemănătoare cu cea pe care o vedem astăzi – a luat fiinţă în timpul domniei lui George al VI-lea, în 1949. Spre deosebire de alte organizaţii internaţionale, Commonwealth-ul nu a pornit de la o cartă sau alt document de acest tip, ci s-a dezvoltat aproape organic, pe bazele Imperiului Britanic. Rădăcinile acestuia pot fi identificate încă din secolul al XIX-lea, când provinciile au început să beneficieze de un grad mai mare de autodeterminare. Procesul s-a intensificat odată cu apariţia dominioanelor – primul dintre acestea, Canada, a luat naştere în 1867.

De aceea, Rudyard Kipling a evidenţiat, în textul rostit de regele George al V-lea, ideea de solidaritate, asigurată prin intermediul radioului („wireless”, după cum este numit în discurs), singurul mediu prin care se poate ajunge chiar şi în cele mai izolate spaţii ale Imperiului. Astfel, regele a putut vorbi direct „bărbaților și femeilor atât de izolați [de restul lumii] de zăpezi, de deșert sau de mare, încât doar vocile din aer pot ajunge la ei;celor lipsiți de o viață deplină de orbire, de boală sau de infirmitate”.

În rostirea tradiţionalului discurs, tema Commonwealth-ului este printre cele mai des abordate. De la menţionarea ceremoniilor sau comemorărilor unor momente istorice importante pentru statele acestei organizaţii şi până la prezentarea unor evenimente care simbolizează strânsa legătură între acestea, precum Jocurile Commonwealth-ului, punerea în lumină a elementelor comune joacă un rol important în numeroase discursuri.

 Discursuri televizate, atent regizate

Predecesorii reginei Elisabeta a II-a au putut susţine doar câteva discursuri. Însă cel mai longeviv monarh britanic a onorat această tradiţie încă din 1952. O temă adesea abordată de către regină de-a lungul anilor a fost apelul la tradiţii şi la valorile moştenite, dar şi relaţia dificil de echilibrat dintre vechi şi nou – eterna luptă dintre tradiţional şi modern.

Semnificativ în acest sens este primul discurs de Crăciun televizat al monarhului britanic, din anul 1957. Nu este, probabil, întâmplător nici faptul că transmisiunea din acel an a început prin evocarea primului dintre aceste discursuri, susţinut de George al VI-lea. După cum afirma regina însăşi, noul mediu ajuta la crearea unui mesaj cu caracter mai personal şi direct, contribuind la micșorarea „distanţei” percepute de populaţie faţă de monarh. În acest scop, materialul a fost filmat chiar în reşedinţa de la Sandringham, în care această tradiţie a luat naştere, iar în fundalul videoclipului se puteau observa fotografii cu membrii familiei regale, mult diferite faţă de cele oficiale, de la apariţiile publice. Această abordare a fost continuată pe măsură ce regia a devenit tot mai rafinată. O altă temă recurentă a discursurilor este menţionarea evenimentelor marcante ale anului, iar pe măsură ce regia a devenit mai complexă, vorbele monarhului sunt însoţite de videoclipuri ale respectivelor evenimente (spre exemplu, în anul 2012 au fost difuzate imagini de la Jocurile Olimpice de la Londra).

În 2007,  regina Elisabeta a celebrat aniversarea a cinci decenii de la primul ei discurs televizat

În 2007, regina Elisabeta a celebrat aniversarea a cinci decenii de la primul ei discurs televizat

Revenind la discursul din 1957, liderul de la Londra a reliefat viteza cu care aveau loc schimbări care puneau oamenii în faţa alegerii dificile între tradiţie şi progres. Pledând pentru conservarea adevăratelor valori şi principiilor fundamentale, regina a citat din Pilgrim’s Progress, o lucrare britanică din secolul al XVII-lea cu temă religioasă. Acel an a mai marcat o premieră în istoria Commonwealth-ului:în luna octombrie, lucrările Parlamentului de la Ottawa au fost deschise, pentru prima dată, de monarh. Nu au lipsit referirile la evoluţia constantă a acestei organizaţii, prin întâmpinarea a două noi state membre ale Commonwealth-ului, Ghana şi Malaezia.

 Obiceiuri vechi și noi

Perpetuarea obiceiului ca monarhul să se adreseze publicului cu ocazia Crăciunului reprezintă o marcă a continuităţii domniei reginei Elizabeta a II-a, în raport cu predecesorii săi, chiar mergând mai departe în urmă, pe axa temporală, faţă de George al V-lea şi primul său discurs.

Chiar dacă multe dintre valorile din epoca victoriană, spre exemplu, s-au păstrat, geneza lor fiind marcată de biserica anglicană, distanţa ideologică nu poate fi ignorată, mai ales când este analizată optica monarhului în ceea ce priveşte Commonwealth-ul.  

Regina a menţionat, în discursul său din anul 2013, îndrăgita tradiţie a împodobirii pomului de Crăciun. Aceasta ar fi fost popularizată graţie reginei Victoria şi prinţului Albert, ilustrându-se acest obicei printr-o imagine din epocă a monarhilor. Liderul de la Londra a accentuat, din nou, prin acest exemplu, echilibrul fragil dintre tradiţie şi progres tehnologic:obiceiul s-a păstrat peste secole, însă lumânările au fost înlocuite de luminile electrice.

 Cum interpretăm aceste discursuri

Spre deosebire de alte momente în care se adresează publicului – precum ceremonia de deschidere a lucrărilor Parlamentului, când regina dă glas unui discurs scris şi transmis de Guvern, mesajele de Crăciun, conform surselor disponibile, sunt scrise de monarh însuşi şi au un caracter mai puţin formal decât celelalte intervenţii publice.

Astfel, după cum se întâmplă şi în cazul discursului istoric, atunci când o persoană aflată într-o poziţie de autoritate se adresează publicului, se poate analiza mesajul propriu-zis, dar şi tehnicile de construcţie ale acestuia – comparaţii, omisiuni, accentuarea unor evenimente, concepte etc. De asemenea, regia transmisiunilor a devenit tot mai complexă de-a lungul timpului. De la primul discurs televizat, din 1957, emisiunile din ultimii ani conţin numeroase alte elemente vizuale, precum înregistrări de la evenimentele semnificative ale anului respectiv, imagini din vizitele membrilor familiei regale în străinătate. În plus, este demn de analizat şi cadrul fizic ales pentru realizarea videoclipurilor. Fotografiile care se pot observa în fundal adesea nu sunt alese la întâmplare, ci completează mesajul verbal, întărind anumite aspecte ale acestuia.

 Engleza reginei, sau cum monarhul adoptă limba oamenilor de rând

Nu în ultimul rând, limbajul propriu-zis prezintă şi el provocări analitice interesante. Au fost efectuate chiar studii asupra modului în care ceea ce se numea „the Queen’s English” (engleza reginei) s-a modificat de-a lungul timpului. Cele două repere temporale ale unuia dintre studii au fost deceniile șase, respectiv nouă ale secolului trecut (anii ‘50 şi ‘80), observându-se o apropiere lingvistică între monarh şi restul populaţiei vorbitoare de standard southern-British(SSB). Cercetătorii au avut în vedere, pentru realizarea studiului, chiar imaginile din arhiva BBC ale mesajelor de Crăciun, comparându-le cu alte înregistrări care conţineau standard southern-British, din anii 1980. Deşi adesea se presupune că elementele de noutate lingvistică sunt aduse de tinerele generaţii, studiul ne demonstrează că astfel de modificări subtile pot avea loc şi în cadrul unei singure generaţii. Aş dori să subliniez şi importanţa acestor schimbări:în cazul reginei Elizabeta a II-a, nu este vorba numai despre o modificare a pronunţiei vocalelor, ci despre faptul că modul de vorbire s-a apropiat de cel al claselor de mijloc şi al tinerilor vorbitori.

Peter Roach, cercetător la Universitatea Reading, citat de „Nature”, consideră că în spatele acestei schimbări se află ceva mai mult decât o evoluţie naturală a limbajului. Felul de a vorbi al membrilor familiei regale a mai fost satirizat în presa britanică, ceea ce ar fi putut avea o influenţă asupra discursului. În plus, apropierea faţă de stilul de exprimare al claselor de mijloc constribuie şi ea la scăderea distanţei simbolice dintre monarh şi supuşi.

În acelaşi scop, în ultimii ani, monarhia a profitat de oportunităţile oferite de progresul tehnologic, iar discursul televizat de acum peste o jumătate de secol a fost doar începutul. Odată cu evoluţiile din mediul online, casa regală britanică a reuşit să ţină pasul cu noile forme de comunicare (şi de marketing), aducând publicului de oriunde din lume informaţii, imagini şi ştiri la doar un click distanţă. Numeroasele pagini de pe reţelele de socializare ale monarhiei, reşedinţelor, sau dedicate ştirilor adună laolaltă oameni fără altă legătură în afară de supunerea faţă de aceeaşi coroană şi menţine vie şi proaspătă imaginea unei instituţii cu o tradiţie de secole.

""