Autor 19478 vizualizări


Părinţi ai civilizaţiei europene, grecii nu au lăsat în urmă doar învăţăminte despre filosofie, artă şi democraţie. Civilizaţia de la Marea Egee se definea adesea ca fiind una caracterizată prin hedonism, multă parte a timpului fiind închinată zeului Bachus.

În multe scrieri antice se vorbeşte despre ambrozie sau licoarea zeilor, însă un rol important în cultura greacă l-a jucat vinul. Licoarea era omniprezentă în societatea elenă:era dat ca ofrandă zeilor, folosit în schimbul comercial cu ţări îndepărtate, folosit ca medicament sau în ritualuri, şi bineînteles pentru petreceri şi distracţie. În unele oraşe, precum Atena, consumul de vin era o datorie civică. Importanţa vinului a fost subliniată încă din Iliada şi Odiseea, unde eroilor li se atribuia un consum mare. Vinul era băutura luptelor, o caracteristică indispensabilă a cultului morţii şi onoarei. Se spune că băutura avea puterea de a sfinţi cuvântul unui om, de a face luptătorii să spună adevărul, iar un jurământ pecetluit cu vin avea o valoare mai mare.

Bineînţeles, ca orice civilizaţie politeistă, anumite alimente sau obiecte aveau putere magică. De exemplul, despre vinul din Haraea, de pe tărâmul din Arcadia se spunea că „înnebuneşte bărbaţii şi acordă femeilor fertilitate.” Întrebuinţarea medicală era una variată:chiar părintele medicinei, Hipocrate, recomanda folosirea vinului în tratarea oricărei boli.

Ca o regulă generală:grecii nu beau vinul decât cu apă. Grecilor li se părea că a bea vinul simplu era un obicei barbar şi necivilizat. Se spune că acest obicei se datorează unui accident:în timpul unei furtuni, pe o plajă, oamenii au lăsat vinul neacoperit. După ce furtuna a încetat, grecilor li s-a părut că noua combinaţie este mai plăcută. Deşi adesea beau peste măsură, elenii erau conştienţi de efectele negative care apăreau în urma acestora. Literatura de specialitate scria despre evitarea mahmurelii sau cum se tratează aceasta, de la stare de vomă la durerile mari de cap. Unul dintre tratamentele cele mai indicate împotriva mahmurelii era varza fiartă, şi bineînţeles un somn lung.

Grecii atribuiau plăcerea vinului zeului Bachus, cunoscut şi sub numele de Dionisos. Acesta a fost la început un simplu idol al fertilităţii, care în timp şi-a luat caracteristicile unei zeităţi mai sofisticate, în perioada clasică. În unele aspecte, Bachus semăna cu zeul egiptean Osiris. Grecii spuneau că Bachus este rodul iubirii dintre Zeus şi Semele, prinţesa din Theba. Legenda spune că după ce şi-a petrecut copilăria pe tărâmuri din Africa sau Arabia, la întoarcerea sa pe pământ elen, Bachus a înnoptat la un păstor, pe nume Ikarios, care i-a oferit hrană şi lapte. Drept răsplată, zeul i-a oferit viţă de vie şi instrucţiuni de cultivare şi cum să transforme fructele sale în vin. Aşa a luat naştere prima recoltă de vin. La petrecerea pe care a dat-o, oamenii s-au simţit bine, au dansat şi au băut din noua licoare. Însă când picioarele i-au lăsat şi capul le-a devenit greu, aceştia l-au acuzat pe Ikarios că i-ar fi otrăvit şi l-au omorât în bătaie. Legenda este una tipică lui Bachus:vinul său aduce bucurie, dar câteodată şi haos.