Autor 38770 vizualizări


O colaborare periculoasă. Majoritatea memorialiştilor şi istoricilor, români sau străini, sînt de acord în privinţa faptului că, indiferent de locul deţinut de Mareşalul Antonescu în configuraţia Axei, raporturile între România şi fondatorii sau aderenţii organismului nu au excelat prin armonie. Hitler însuşi a înţeles contradicţiile existente, iar, în anturajul său, a insistat nu o singură dată asupra conflictului latent dintre România şi Ungaria, care a ameninţat adeseori să tulbure „unitatea“ Axei. Ceea ce a contat au fost raporturile stabilite între Hitler şi Antonescu. Cum este cunoscut, la un sfert de veac după Andreas Hillgruber (Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române, 1938-1944, traducere, Bucureşti, Humanitas, 1994, ediţie originală 1954), Aurică Simion ne-a oferit o monografie de excepţie pe tema „colaborării periculoase“ româno-germane dintre 1940 şi 1944 (Preliminarii politico diplomatice ale insurecţiei române din august 1944, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979).

 Nu putem considera altfel decît simptomatic faptul că studioşii epocii 1940-1944 s-au abţinut şi preferă, cu unele excepţii (Alesandru Duţu, Ion Calafeteanu, V. F. Dobrinescu, Jipa Rotaru, Marcel-Dumitru Ciucă), să se dispenseze de sursele directe privind activitatea cabinetului Ion Antonescu. Situaţia ar fi explicabilă doar în cazul în care sursele respective ar fi „interzise“ specialiştilor. Ceea ce nu mai este cazul după 1989-1990. În mod concret, izvoarele la care facem trimitere pot concura la întocmirea unui Jurnal de război al activităţii lui Ion Antonescu pentru anii 1940-1944. Este vorba, aşadar, de un document fundamental, pe care, dacă Mareşalul nu a reuşit să-l redacteze, el se recompune din părţi distincte, destinate de şeful guvernului a fi depuse în arhiva proiectată a sluji la scrierea istoriei participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial.

“... Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurămîntul tînărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi cei din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrîntă, Ţara şi pe Regele ei. Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atît mai necugetat  cu cît niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui între patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie:să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.”

Scrisoare a lui Antonescu către Carol al II-lea

Scrisoare a lui Antonescu către Carol al II-lea