Autor 40178 vizualizări


„Mie îmi plac femeile. Cum să nu-mi placă? Dar amanta mea numărul unu rămâne politica“, îi spunea surorii sale Lucreţiu Pătrăşcanu, primul ministru comunist al Justiţiei. „Îi plăceau, fără alegere, toate femeile“, întăreşte Belu Zilber, dintre cei mai buni foşti prieteni ai comunistului. Acestea nu sunt vorbe în vânt:istoriile grandioase ale bolşevicilor din România sunt construite, fiecare în parte, dintr-o mulţime de istorii mici, imperfecte, pasionale şi dramatice. Vă prezentăm, sumar, schematic, trei istorii personale, dar simptomatice, ale bolşevicilor din România. Sunt idilele lor împărtăşite şi neîmpărtăşite, cu neputinţe omeneşti şi cu bravuri orgolioase de adolescent neîmplinit. Aşa arată dragostea comuniştilor, înainte şi după comunism. 

1. Gheorghe Gheorghiu-Dej a trădat meandrele concretului pentru mirajul, mai idilic, al dragostei perene. La 10 noiembrie 1938, în timpul detenţiei de la Doftana, comunistul primeşte o telegramă specială, aproape insolită:„Sunt de acord. Stop. Introduce cererea direcţiei generale pentru cununia noastră. Stop. Eu fac la fel. Stop.“ Autoarea este o anume Elena Sârbu din Soroca (n.r. – Republica Moldova), studentă la Medicină, co¬munistă închisă la penitenciarul din Dumbrăveni, în aceeaşi celulă de partid cu Ana Pauker. 

Căsătoria nu are loc, însă femeia se mărită, în 1939, cu cefe¬ristul Ştefan Pavel, viitor ministru de Interne. Pavel se cunoştea bine cu Dej din subterana comunistă:de pildă, îi trimitea pachete la puşcărie, pachete respinse pentru că bărbaţii nu erau rude. Ulterior, Ştefan Pavel va face carieră în partid, dar va fi epurat în iunie 1958. Elena Pavel va muri la 3 august 1943, în urma unui bombarda¬ment american şi va fi, mai târziu, martirizată în broşurile propagan¬distice de partid. Eroină a mişcării.

Elena Pavel era sora Victoriei Sârbu (asistenta şi amanta lui Ştefan Foriş, liderul PCdR din acea vreme). Elena Pavel era şi sora Mariei (Marusia) Sârbu, ilegalistă şi ea, amanta „oficială“ a lui Gheorghiu-Dej după evadarea din închisoare. Ultimul amănunt din această complicată odisee conjugală:Ştefan Pavel şi Ştefan Foriş devin, în timpul războiului, duşmani de moarte – martore sunt stenogramele discuţiilor dintre Foriş şi alţi mem¬bri de partid. Femeile lor, Elena Pavel (potenţială Gheorghiu) şi Victoria Sârbu (niciodată Foriş) încep şi ele, ca femeile, să se duşmănească. 

Deşi, omeneşte, planurile lui Dej din 1938 sunt, până la urmă, fireşti, se pare că preferinţele viitorului dictator n-au fost mereu la fel de coerente:de pildă, la 3 decembrie 1936, la închisoarea Văcăreşti, are loc un scandal de proporţii între comunişti şi legionari (Gheorghiu-Dej este lovit la picior în urma confruntării fizice). Disputa ar fi fost declanşată de propunerea făcută de Gheorghiu-Dej lui Ştefan Curcă, deţinut legionar, de a întreţi¬ne relaţii homosexuale. Istoricul Stelian Tănase îl face pe Dej complice şi în scandalul homosexual din acelaşi penitenciar, din 1938, în care au fost implicaţi Nicolae Ceauşescu şi inveteratul Şmil Marcovici. 

2. Destinul lui Remus Koffler poate fascina orice psihanalist cu puţin (bun) simţ istoric. Felul în care se priveşte în oglindă, căderi¬le şi toate dramele sale sunt caz de manual. Koffler a fost unul din¬tre administratorii finanţelor partidului în ilegalitatea comunistă. După 23 august, lupta pentru putere din interiorul partidului i-a adus o condamnare la moarte. Cu executare. La Koffler, dragostea avea însă o greutate aparte, apăsătoare ca o povară. Cel puţin prin comparaţie cu poveştile clasice de amor şi spadă. Koffler n-a fost un Casanova. Dar a iubit. A iubit dureros, dar cu optimism. Mai întâi pe sine, apoi pe alţii. 

„De la vârsta de 14 ani am practicat onania. [...] La Berlin, prin septembrie 1920, am făcut cunoştinţă cu o fată pe care am adus-o acasă, dar faţă de care am fost impotent, ceea ce m-a descurajat. Totuşi, de la aceasta m-am îmbolnăvit cu sifilis. […] După opt ani, boala a revenit şi noul tratament l-am urmat până în 1931, dar nu m-am mai dus apoi la control la spital, fiind pre-ocupat din nou de o femeie. Din cauza conştiinţei încărcate în urma neglijărilor din tinereţe, am făcut în 1948 tratament masiv cu penicilină“, scrie Remus Koffler în autobiografia redactată special pentru comisia care îl ancheta în „lotul Pătrăşcanu“. Koffler nu era singurul care purta cu sine povara unei infecţii ca sifilisul. Chivu Stoica sau Vasile Luca au suferit de aceeaşi boală care i-a răvăşit:ambii au avut parte de un sfârşit derizoriu, au ajuns epave umane. Chivu Stoica nu mai făcea baie pentru că-şi imagina că se va topi ca un săpun. Vasile Luca, aflat în închisoare, era mai mult inconştient:scotea sunete de neînţeles, nu se spăla şi nici nu se mai obosea să meargă la toaletă. 

Revenim:Koffler şi-a refăcut viaţa personală, însă sincopele intime tot nu i-au dat pace. Pentru propria linişte sexuală, însă, a făcut totul. Indiferent de costurile acţiunilor sale. „Fosta mea soţie îmi povestise că avusese în Germania o legătură intimă cu soţul prietenei la care a stat. Aceasta a trezit în mine, în loc de gelozie, un sentiment de satisfacţie sexuală şi m-a urmărit mereu gândul de a realiza în realitate scena pe care o visam practicând onania, adică de a asista la un act sexu¬al al fostei mele soţii cu un alt bărbat […] Soţia mea, probabil bucuroasă că legătura sexuală între noi se întăreşte, a primit să facă acest joc şi a încercat să-l realizeze. Aceasta s-a întâmplat în 1933-1934, de vreo patru ori cu un frizer. Eu am asistat fără ştirea bărbatului din dosul uşii sau covorului practicând onania şi după plecarea sa având raporturi normale cu soţia de atunci. După frizer a urmat un mecanic din blocul unde locuia tatăl meu, care a venit o singură dată, şi apoi inginerul R. Lobel, fratele soţului surorii ei, o dată, în total de şase-şapte ori“, mărturiseşte bărbatul. 

3. Teohari Georgescu, primul ministru de Interne al României comuniste, are un inventar voluminos al vieţii intime şi, în general, al devierilor de la morala comunistă – rutina sa obscenă era una de colecţionar. Zeci de secretare din minister au trebuit să accepte avansurile sale. Mai mult, au existat mai mulţi deţinuţi care au fost eliberaţi din puşcărie în schimbul favorurilor sexuale ale soţiilor şi fiicelor care aşteptau zile întregi în audienţă la minister. 

„A făcut o serie de favoruri ilegale şi chiar a pus în libertate pe unii arestaţi, cum a fost cazul legionarilor Dâmboviceanu Alexis, Popescu Lascăr şi alţii, pe baza legăturilor intime pe care le-a avut cu soţiile acestora. Tot pe baza relaţiilor intime, a eliberat paşapoarte pentru străinătate, a încadrat diferite persoane în servicii şi le-a făcut şi alte concesii“, arăta un referat din 19 martie 1956 privind scoaterea lui Georgescu de sub urmărire penală şi punerea lui în libertate. „În 1945, au fost arestate patru persoane în frunte cu Froimescu Octavia, funcţionară în MAI, care a fost descoperită că sustrăgea copii după Buletinul Informativ al MAI pe care le transmitea prin alte persoane conducerii PNL – Brătianu şi Legaţiei americane. Georgescu Teohari a dat ordin să se întrerupă cercetarea şi întreg grupul să fie pus în libertate întrucât Froimescu Octavia declarase la cercetări despre legăturile sale intime ce a avut cu Georgescu Teohari“, arată acelaşi raport. 

Avocatul Petre Pandrea face un excelent inventar al rătăcirilor frivole ale lui Georgescu:„a intrat în mişcarea muncitorească din ură faţă de patronii prea opulenţi, hotărât să-i ajungă şi să-i întreacă. Viaţa sa intimă, după ce-a «ajuns», a întrecut turpitudinea patronilor. Şi-a părăsit nevasta, care avusese grijă să-i aducă rufărie curată la puşcărie, cucerind adulterin soţia unui subaltern, dacă aşa ceva se poate numi cucerire. [...] Teohari n-a priceput niciodată milostenia faţă de aproapele năpăstuit. Teohari pricepe furtul, delapidarea, falsul, escrocheria. El a umblat mereu pe liziera codului penal, a urât, a trăit opulent şi neruşinat, a înţeles şi a trăit latura neagră, criminologică, a omului. [...] Nici nu este comunist, ci un tipograf cupid“.