„Dictatorul“, între ironie şi premoniţie jpeg

„Dictatorul“, între ironie şi premoniţie

Pelicula „Dictatorul“ (The Great Dictator) este scrisă şi regizată Charles Chaplin, cel care joacă şi rolul principal. Lansat pe marele ecran la data de 15 octombrie 1940, filmul este o satiră la adresa lui Adolf Hitler şi a regimului nazismului. Filmul lui Chaplin este excepţional, mai ales pentru faptul că, deşi filmările au început în 1937, a prefigurat politica agresivă a lui Hitler ce a condus la cel de-al Doilea Război Mondial.

În contextul anului în care a apărut, filmul a dovedit un curaj deosebit nu numai pentru că Statele Unite, locul unde Chaplin a produs această peliculă, nu se aflau în conflict cu Germania nazistă (ironizată în film cu numele de Tomania), dar şi pentru portretizarea persecuţiilor la adresa evreilor din întreaga Europă.

„Dictatorul“ este un film de cotitură în cariera artistică a lui Chaplin. Este primul film „vorbit“ şi ultimul al vagabondului Charlot, cel care l-a consacrat pe cineast, şi nu în ultimul rând, este primul film în care Chaplin ia o poziţie politică explicită. De altfel, implicarea în politică şi exprimarea deschisă a viziunilor sale de stânga îi vor aduce numai necazuri regizorului britanic. Chaplin interpretează în film un dublu rol:cel al bărbierului evreu amnezic – vagabondul,   şi cel al dictatorului Tomaniei, Adenoid Hynkel, personaj modelat după Adolf Hitler.

Numele aghiotanţilor lui Hynkel sunt parodii la cele ale aghiotanţilor lui Hitler. Garbitsch (Gunoi-sch, sau Gunoiul – n.r.), mâna dreaptă a lui Hynkel este foarte apropiat ca nume cu Joseph Goebbels, iar mareşalul Herring seamănă leit comandantului flotei aeriene Luftwaffe, Hermann Göring. Italia lui Benito Mussolini – numit în film Benzino Napaloni, un acronim după numele lui Napoleon Bonaparte – este transformată în „Bacteria“.

Filmul conţine multe scene comice savuroase şi memorabile:dansul dictatorului Hynkel cu un balon pe care este desenat globul pământesc în biroul său, frizerul evreu, care bărbiereşte un client pe muzica lui Brahms în „Dansul Maghiar nr. 5“, mişcându-se cu briciul pe ritmul muzicii şi discursul lui Hynkel, care reprezintă o adevărată caricatură a stilului oratoric al lui Adolf Hitler, studiat cu mare atenţie de Chaplin.

Se pare că pelicula, interzisă în Germania nazistă, precum şi în statele aflate sub influenţa acesteia (inclusiv România), a fost văzută de Adolf Hitler şi de mai-marii regimului nazist. „La noi, filmul «Dictatorul» al lui Chaplin a fost difuzat pentru prima oară în primele zile după Revoluţia din 1989, la iniţiativa crainicului Victor Ionescu“, ne-a declarat criticul de film Irina-Margareta Nistor.