Autor 41026 vizualizări


Aromânii din Dobrogea au scris o pagină eroică, dar sângeroasă, prin mişcarea de rezistenţă pe care au iniţiat-o şi au dus-o împotriva bolşevizării României. Cei care nu au fost ucişi pe loc au sfârşit în temniţele comuniste şi în coloniile Canalului Dunăre-Marea Neagră.

După instaurarea regimului comunist în România, prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), care a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, în toată ţara s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă, care aveau ca scop pregătirea României pentru un eventual război între democraţiile occidentale şi URSS.    În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii. 

  Rezistenţa din Dobrogea a reuşit să strângă peste 2.000 de partizani combatanţi şi susţinători locali. „Haiducii Dobrogei“, aşa cum s-au autointitulat, erau echipaţi cu armament şi primeau bani şi alimente de la oameni din comunele din care proveneau. În cele din urmă, americanii, aşteptaţi de români nu au mai venit, iar oponenţii regimului comunist au fost căutaţi şi-n gaură de şarpe, omorâţi pe loc, trimişi în coloniile de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră sau aruncaţi în temniţă. În acea perioadă, se obişnuia ca luptatorii anticomunişti să fie fotografiaţi în momentul arestării, iar la dosare există şi imagini ale cadavrelor combatanţilor anticomunişti. De asemenea, peste timp au rămas imagini din locurile unde capii mişcării de rezistenţă anticomunistă se ascundeau. O parte din conţinutul dosarelor aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost publicate recent în cadrul proiectului „România supravegheată“.

Icoana de sub pământ 

 În 1948, în Tulcea, Nicolae Fudulea şi fratele său, Dumitru, din Testemelu (actuala localitate Vasile Alecsandri), au reuşit să strângă în jurul lor aromânii nemulţumiţi de sistemul opresiv din mai toate localităţile învecinate Stejaru, Beidaud şi Ceamurlia de Sus. S-au dotat cu arme şi au luptat cu forţele Scurităţii. La scurt timp, au început să fie vânaţi de autorităţi. Astfel că, la începutul anilor ‘50, fraţii Fudulea se ascundeau în pădurile judeţului Tulcea.

„O iarnă întreagă, Nicolae şi Dumitru s-au ascuns într-o groapă din pădure. Ca să ajungă în ascunătoare, treceau printr-un tunel lung de doi metri. Se încălzeau cu o sobă, iar coşul de fum era în coroana unui copac, pentru a nu li se descoperi ascunzătoarea“, spune Sterică Fudulea, urmaşul celor doi membri ai mişcării de rezistenţă.  

 Un cioban a descoperit întâmplător ascunzătoarea lor şi a aunţat autorităţile. După mai multe ore de luptă, Dumitru a fost răpus de o grenadă. A fost aruncat într-o groapă comună. Nicolae a fost ucis de Securitate, însă nimeni nu ştie cum. Pe certificatul lui de deces este trecută doar o dată:28 martie 1952. După prinderea lor, Securitatea a făcut fotografii la ascunzătoare, la obiectele din grotă. Din pozele făcute atunci se poate observa în încăpere o turtă de mămăligă, o sticlă, un ciubăr din lemn, dar şi o puşcă. Foarte credincioşi, fraţii Fudulea şi-au adus în adăpostul de sub pământ o icoană,   pe care au pus-o pe perete şi o candelă, care le dădea lumină şi căldură

Gheorghe Masaca, din Tulcea, rămâne, la rândul său, o figură marcantă a mişcării de rezistenţă din Dobrogea. Conform fişei sale de la Securitate, el era român de naţionalitate macedo-român şi de religie ortodox. „Nu ştie carte“, este menţiunea la studii, dar vorbea greacă, turcă şi bulgară.    Masaca era acuzat de faptul că, în luna decembrie a anului 1948, i-a adus în locuinţa sa pe fugarii Nicolae şi Dumitru Fudulea, unde au ţinut o şedinţă, la care au mai participat şi alţi membri ai mişcării. La plecare, le-a dat provizii de drum. Doi ani mai târziu, în decembrie 1950 l-a ajutat pe unul dintre fraţii Fudulea cu suma de 1.000 de lei. Ulterior, a participat la mai multe întâlniri ale liderilor mişcării de rezistenţă, inclusiv în casa ginerelui său Gheorghe Sponte.  

 În luna mai 1952, el a fost ridicat de pe stradă, împreună cu ginerele său Gheorghe Sponte. Fiica lui Gheorghe Masaca, Maria Chiţu (86 de ani) îşi aminteşte perfect momentul. Locuiau în Hagilar, acum localitatea Lăstuni. „Era dimineaţă, pe la ora 10.00, în luna mai. Tatăl meu mergea la ginerele lui. I-au luat din drum şi i-au băgat într-o maşină“, spune bătrâna. Nouă ani n-au mai ştiu nimic de el, pentru ca, într-o zi, omul să apară la poartă. „De-abia vorbea, era slab şi foarte îmbătrânit. Nu ştim unde a fost ţinut. Multă vreme nu a vorbit nimic despre ceea ce i s-a întâmplat, apoi am aflat că a fost bătut groaznic şi a fost ţinut într-un loc unde nu se auzeau unul cu altul“, povesteşte Maria Chiţu. Femeia mai avea cinci fraţi. Cât timp tatăl său a fost la închisoare, mama sa, singură, a reuşit să căsătorească câţiva dintre ei. „«Cum ai reuşit să le faci nuntă?», o tot întreba pe mama...“, spune femeia. Nu doar tatăl său fusese luat în închisoare. Mama ei a rămas pe drumuri după ce autorităţile au izgonit-o din casă, aceasta fiind confiscată. Dar femeia, cu ajutorul rudelor, a reuşit să-şi ridice altă locuinţă.

Gheorghe Masaca a mai trăit încă 15 ani şi a murit la vârsta de 77 de ani. Ginerele său, Gheorghe Sponte, nu a mai ieşit viu din închisoare.   Securitatea i-a urmărit, însă, mult timp pe cei eliberaţi şi pe urmaşii lor, până în anul 1989. Gheorghe Fudulea, fusese avertiat de Securitate în anul 1979 asupra faptului că îşi îndoctrina nepoţii cu fapte săvârşite de către fraţii săi în luptele cu organele de Securitate, iar aceştia, fiind elevi la liceul „Spiru Haret“ din Tulcea, au purtat discuţii cu elevii despre cele povestite de bunicul lor. Menţiunea apare în dosarul de securitate al lui Gheorghe Fudulea, într-un raport întocmit de şeful postului de miliţie plt.adj. Ion Munteanu.   Relaţiile dintre membrii comunităţii de aromâni au dăinuit peste timp, astfel că nepoata Mariei Chiţu, Mihaela, s-a căsătorit după mai mulţi ani cu strănepotul fraţilor Fudulea, Sterică. Cei doi au împreună doi băieţi. 

  Opinci şi cojoace, ajutor pentru fugari

 În arhiva CNSAS se află mai multe fişe ale membrilor mişcării de rezistenţă din Dobrogea. Costea Ioncu, poreclit Comboru, era un plugar, cu patru clase primare, însă, pentru că deţinea cinci hectare de teren arabil, un cal şi 15 oi, la originea socială este trecut ca fiind chiabur. Din fişa personală aflăm că în februarie 1950 a luat legătura cu fugarii Nicolae Fudulea şi Grasu Stere, participând la toate întâlnirile acestora, care se ţineau în satul Panduru. El i-a ajutat pe membrii mişcării de rezistenţă cu suma de 1.000 de lei şi o pereche de opinci, iar ulterior a mai reuşit să strângă suma de 6.000 de lei pe care a dat-o fugarilor, dar şi un cojoc. Iancu Manafu, poreclit Nirlu, plugar, intră şi el în vizorul Securităţii după ce devine membru al „bandelor subversive teroriste“ din Dobrogea.

În vara anului 1948 a luat legătura cu Garofil Dimciu, care formează în comună un grup de luptatori, majoritatea foşti legionari, ce avea ca scop răsturnarea regimului şi a participat la câteva şedinţe. Un an mai târiu, a luat legătura cu Gogu Puiu, dar şi cu fraţii Fudulea, pe care i-a ajutat cu suma de 1.000 de lei. Constantin Cioti, cu două clase primare, de profesie plugar, care deţinea patru hectare teren arabil, intră, la rândul lui, în mişcarea de rezistenţă, după ce participă la o şedinţă în casa socrului său, Pancu Hristu, unde erau prezenţi fugarii Stere Hapa, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca şi Nicolae Haşoti.  În cadrul şedinţelor ei erau învăţaţi cum să se organizeze în lupta împotriva regimului.  

 

Citeşte continuarea pe Adevărul.ro