Autor 11194 vizualizări


1.      Prezentare generală

            Este un organism interstatal autonom specializat, din sistemul ONU, care a fost creat pe baza acordului din 1944 al Conferinței Monetare și Financiare Internaționale de la Bretton Woods, când a fost adoptat statutul său (22 iulie 1944) și a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. Și-a început activitatea la 1 martie 1947, iar sediul său este la Washington. Prin întemeierea FMI s-a urmărit lichidarea asociațiilor valutare de felul asociației zonei lirei sterline în vederea întăririi poziției dolarului SUA, finanțare a statelor membre cu balanțe de plăți deficitare și accelerarea procesului de trecere la convertibilitatea monetară. Elementele sale constitutive s-au desprins din planurile White şi Keynes, fiind un rezultat al unui compromis anglo-american, cu predominare americană[1].

            Obiectivele FMI sunt:

a.       Acordarea de credite statelor membre în caz de deficit al balanțelor de plăți;

b.      Să contribuiască și să mențină niveluri ridicate de utilizare a resurselor de muncă și ale venitului real și la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor țărilor membre;

c.       Promovarea expansiunii și creșterea armonioasă a comerțului internațional.

Urmărid obiectivele FMI, aceasta mai îndeplinește și 3 funcții:

       I.            Funcția financiar-prin mobilizarea de resurse financiare pentru a veni în sprijinul țărilor membre în echilibrarea balanțelor de plăți şi promovarea unor politici de schimb valutar stabile;

    II.            Funcția de reglementare-prin formularea unor obiective cu privire la politicile valutar financiare, efectuarea plăților și utilizarea resurselor;

 III.            Funcția reventiv-prin asistență tehnică acordată pentru a sprijini utilizarea resurselor productive și creșterea economică[2].

Mecanismele și politicile pe care le-a pus în practică FMI, au fost orientate în direcția realizării obiectivelor prezentate. Totalitatea regulilor de comportamente și de ordine obligatorii pe care FMI a impus-o membrilor săi în relațiile lor monetare s-a prezentat sub forma unui cod de bună conduită care a avut scopul de a evita crizele și conflictele între state.

Statutul precizează că resursele au un scop temporar, deoarece acordarea preventivă de credite pe termene medii sau lungi încurajează menținerea de politici nefaste astfel, Fondul Monetar Internaţional are în componenţa sa 188 de state[3].

1.      Criza economică actuală și FMI

Înaintea de izbucnirea crizei, Fondul Monetar Internațional avea operațiuni neînsemnate și se vorbea chiar despre desființarea instituției. Până la izbucnirea crizei, Fondul acorda credite numai țărilor din lumea a treia. Țările care cotizau cereau reducerea bugetului acestuia și unele dintre aceste țări constestau rolul Fondului. Criza actuală a schimbat această gândire și multe dintre țări revin la FMI pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. În prezent, această organizație are programe de finanțare în valoare de sute de miliarde de euro cu mai multe state dezvoltate  din lume. Rând pe rând, țările lovite de recesiune s-au văzut nevoite să ceară ajutorul FMI[4].

Doar în Europa, instituția a acordat credite în valoare 140 miliarde de euro. Condițiile impuse de FMI au dictat cursul economiilor pe care aceasta le-a împrumutat. Responsabil de această schimbare este Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI.

Europenii au protestat față de măsurile de austeritate și au acuzat FMI că este cea care le impune aceste schimbări atât de drastice neluând în considerare şi nivelul de trai pe care aceştia îl au. Băncile, în timpul crizei, au început să acorde tot mai greu credite, iar guvernele se confruntă cu o lipsă tot mai acută de finanțare, iar FMI și-a dublat fondul destinat împrumuturilor, a relaxat condițiile de creditare și a făcut mai multe scheme de finanțare pentru a ajuta statele să facă față efectelor crizei[5]. Dacă în condiții normale Fondul Monetar Internaţional permite unei țări să se împrumute cu până 300% din suma pe care o cotizează, în timpul crizei a ridicat considerabil acest plafon, de exemplu:Grecia:3.212%, Irlanda:2.322%, România:1.111%[6].

            Câștigurile fondului au început să crească, de la împrumuturile cu dobândă 0 acordate statelor subdezvoltate din lumea a treia, instituția dă bani acum cu dobândă mult mai mică decât cele întâlnite pe piețele de capital. Dobânzile variază în funcție de fiecare stat. Fiecare tranşă de credit vine cu o dobândă diferită în fucție de cursul de schimb în acel moment al monedei FMI (Drepturi Speciale de Tragere-un coș de valute alcătuiut din dolarul American, euro, lira sterlină și venul japonez) și de piețele concurenţiale. În general, dobânzile rămân secrete.

            Condițiile impuse de finanțatorul extern pentru acordarea creditelor au conturat economiile țărilor pe care le-a finanțat și au dictat ritmul și prioritatea reformelor aplicate de aceasta. Atunci când împrumută un stat, economiștii Fondului stabilesc, împreună cu Guvernatorul din respectiva țară, țintele care trebuie atinse pentru eliberarea tranșelor[7].

Pentru a atinge aceste ținte, precum cele privind deficitul de buget, cele legate de arierate sau rezultatele companiilor de stat, guvernanții au introdus  uneori măsuri dure, unele la propunerea Fondului, altele pentru că pur și simplu nu aveau altă strategie. În timp ce criza devine tot mai acută, în statele care s-au împrumutat, țintele au fost tot mai greu de atins. Astfel, statele au apelat la măsuri de austeritate care au dus mai degrabă la încetinirea creșterii economiei decât la relansare.

            În 2011, capacitatea de creditare a Fondului este de 234 miliarde de dolari. În următorii ani, aceasta va crește până la 450 miliarde de dolari, ca rezultat de a majora aceste fonduri la 750 miliarde de dolari. În plus, Fondul deține și rezerve de aur de aproximație 3140 tone. În general, ţările sărace sunt predispuse la corupţie, astfel FMI intervenind cu măsuri mult mai drastice pentru a salva ţara respectivă. Ţările precum Italia, Japonia, Taiwan, China nu au fost campioane ale anticorupţiei, însă economic s-au descurcat destul de bine[8].

FMI sau Comisia Europeană are în vedere toate ţările în care corupţia a evoluat mult sau doreşte să evolueze stopând corupţia în domeniul public. Criza economică actuală a acentuat corupţia, oamenii văzând prin corupţie un mod mai uşor de a obţine anumite lucruri.

De la declanşarea crizei financiare internaţionale, băncile centrale din ţările bogate, în special cea din SUA şi Banca Centrală Europeană s-au angajat în politici costisitoare costând în achiziţii de obligaţiuni şi reducerea dobânzilor de politică monetară pentru a ajuta lichidităţile pe piaţa şi pentru a evita blocarea creditării.

3.      România și FMI

Directorul Departamentului Europa, care coordonează Biroul Regional pentru România şi Bulgaria fiind domnul Reza Moghadam. România a semnat un acord de stand-by cu FMI în octombrie 2009 și încheiat cu “success” în martie 2011, stabilizând economia României după părerea oficialilor FMI. Fără să-și atribuie în mod abuziv acest drept, finanțatorii de la Washington spun că cele aproape 15 miliarde de euro au stabilizat cursul și au asigurat finanțarea confortabilă a deficitului bugetar, într-un moment în care accesul României pe piețele de capital era deficil.

Inițial, când guvernanții negau intrarea României în recesiune, acordul era catalogat ca unul preentiv, așa cum este actualul, încheiat în aprilie ca o  “centură de siguranță”. Ulterior, banii au finanţat preventiv deficitul bugetar, “mâncat” – în cea mai mare parte – de salariile din sistemul public şi de pensii care aveau cele mai ridicate ponderi în cheltuielile bugetare. Guvernanţii şi FMI nu au fost niciodată de acord cu ideea că banii de la Fond au plătit factura socială. Dar, indirect, asta s-a întâmplat. Dobânda medie la care au fost livrate tranşele a fost de 3, 5% pe an. Dacă s-ar fi împrumutat pe pieţele externe, România ar fi plătit o dobândă de aproape trei ori mai mare în 2009[9]. Pe piaţa internă, aceasta depăşea 10% pe an, la creditele în lei, cu scadenţe între şase luni şi un an. Tot la primele negocieri se spunea că unul dintre obiectivele principale ale acordului este reluarea creditării, prin reducerea rezervelor minime în valută constituite de bănci.

În ciuda eforturilor BNR, băncile au rămas reticente în a finanţa investiţiile private, preferând să dea bani statului, la dobânzi care le-au permis să-şi menţină business-ul pe o piaţă lovită de avalanşa creditelor neperformante. În mod real, mai mult de jumătate din creditul total de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială au finanţat deficitul bugetar. În cei patru ani de acord, Guvernul a luat măsuri suficient de dure încât finanţatorii externi să se declare mulţumiţi. Iar la discuţiile premergătoare actualei înţelegeri, de tip „preventiv”, FMI trebuie să declare că România nu mai este un „pacient în stare gravă”, ci unul „aproape vindecat”[10].

            Fondul Monetar Internațional trebuie să facă față situațiilor de criză, nu numai celor care se petrec doar în anumite state membre în mod particular, precum și celor care reprezintă o amenințare pentru sistemul monetar internațional[11].

Echipele FMI şi Comisiei Europene au efectuat o vizită la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie 2013, pentru a purta diverse discuţii referitoare la cea de-a şaptea, dar în acelaşi timp şiultima evaluare de către FMI şi ultima evaluare a Comisiei Europene a programului economic al României. După această întâlnire s-a ajuns la un consens cu privire la următoarele acţiuni ce trebuie reparate, fiind esenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în acord. Obiectivele la care România trebuie să le prelucreze pentru a se adapta cerinţelor acestor stuff-uri sunt:reducerea arieratelor statului, reforma înterprinderilor publice şi proiectul de buget pe anul 2013. În acel moment, guvernul României a cerut prelungirea contractului cu trei luni de zile pentru a putea îndeplini cerinţele. Acest lucru ar trebui să faciliteze în acelaşi timp şi ultima evaluare din partea Uniunii Europene. Astfel România, în momentul actual, a rezolvat doar una din cele trei cerinţe, adică proiectul bugetar pe 2013[12].

Dezechilibrele financiare adunate înainte de criza financiară internaţională au fost în mare parte corectate. Deficitul bugetar pe 2012 a fost redus, dar cu toate acestea, ţinta de deficit cash nu a fost îndeplinită din cauza suspendării rambursărilor pentru o parte din proiectele finanţate din fonduri europene pe fondul neregurilor constatate de autorităţile române de audit. Pe anul 2013, se doreşte un deficit bugetar de 2, 4 % din PIB.

Privind salariile minime publice, acestea vor creşte de la 700 ron la 750 ron din 1 iulie 2013. Autorităţile române au promis că se vor ocupa de tot ce va fi nevoie pentru a îndeplini toate cerinţele FMI şi ale Comisiei Europene, dar în acelaşi timp au spus că vor crea locuri de muncă pentru consumatorii români casnici[13].

            România nu a ieşit din criza în care se află, deşi autorităţile spun că suntem pe drumul cel bun. Este un drum lung şi greu de parcurs pentru o ţară fost comunistă pentru a putea ajunge, dar, în acelaşi să implementeze toate regulile impuse de diverse instituţii internaţionale la care România a cerut ajutorul pentru a putea depăşi criza actuală. Trebuie să avem multă răbdare şi să sperăm că totul va reveni pe un drum mai bun.

Bibliografie:

 

Lucrări de specialitate:

·         ALEXANDRESCU, Ion, România între Est şi Vest, volumul I-Aderarea României la FMI şi BIRD, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012

·         BERCA, Alex, Crizele economice şi ciclicitatea lor, Editura Semănătorul, 2010

·         BRAN, Paul, COSTICĂ Ionela, Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003

·         CHANG, Ha-Joon, Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb şi istoria secretă a capitalismului, Editura Polirom, Bucureşti, 2011

·         SĂVOIU, Vasile, Sistemul european de bănci centrale, Editura Colecţia Naţională, Bucureşti, 200

·         ZAHARIA, Rodica Milena, Economia mondială, Editura Era, Bucureşti, 1999

 

Linkuri internet:

·         www.fmi.ro, site-ul oficial al Fondului Monetar Internaţional,  accesat la data de 13 aprilie 2013

·         www.mediafax.ro, site-ul oficial al Ziarului Mediafax, accesat la data de 13 aprilie 2013



[1]Rodica Milena Zaharia, Economie mondială, Editura Era, Bucureşti, 1999, pag. 240-245.

[2]Ibidem, pag 300-310.

[3]Ion Alexandrescu, România între vest şi est, volumul I-Aderarea României la FMI şi BIRD, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012, pag. 123-125.

[4]Rodica Milena Zaharia, op.cit.199-204.

[5]Alex Berca, Crizele economiceşi ciclitatea lor, Editura Semănătorul, 2010, pag. 254.

[7]Alex Berca, op.cit., pag. 104-106.

[8]Ha-Joon Chang, Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb şi istoria secretă a capitalismului, Editura Polirom, Bucureşti, 2011, pag. 200-205.

[9]Vasile Săvoiu, Sistemul european de bănci  centrale, Editua Colecţia Naţională, Bucureşti, 2000, pag. 200-204.

[11]Paul Bran, Ionela Costică, Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 100-105.

[13]Anca Dumitrescu, RAPORT FMI:Retragerea dezordonată a măsurilor de stimulare ale băncilor centrale pune în pericol stabilitatea financiarăîn Ziarul Mediafax, publicat la data de 11 aprilie 2013.