Autor 961 vizualizări


Foarte puţine sarcofage romane au fost descoperite în Dacia, iar şi mai puţine dintre acestea au rămas nejefuite. Cercetătorii de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei au deschis astăzi sarcofagul intact al unui adolescent roman dintr-o familie nobilă găsit cu ocazia lucrărilor de modernizare a Bulevardului 21 Decembrie din Cluj-Napoca.

„În Dacia au existat destul de puţine sarcofage, de obicei oamenii erau înmormântaţi în gropi simple. Şi mai rare sunt sarcofagele nejefuite, este, practic, unul dintre foarte puţinele cazuri de sarcofage nejefuite”, a susţinut Felix Marcu, directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Acesta a calificat descoperirea drept una „senzaţională”.

În data 18 mai, în timpul lucrărilor de modernizare de pe Bulevardul 21 Decembrie, mai exact în timpul săpării unei gropi pentru montarea unui stâlp, la sud de Clinica Stanca, s-a descoperit un sarcofag roman intact, de copil, care aparţine necropolei de est a oraşului roman.

Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, respectiv de cercetătorul Adrian Ursuţiu şi de Nica Ciubotaru, masterandă la Facultatea de Istorie din cadrul UBB. Aceştia au anunţat Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, care a preluat sarcofagul.

Descoperire rară

Descoperirea este una rară din două motive principale:

1. Sarcofagele sunt piese rare oricum. Acest sarcofag este chiar din piatră locală. În sarcofage se înmormântau doar persoanele importante. În cazul de faţă, avem de-a face cu copilul unei persoane importante.

2. Sarcofagele intacte sunt şi mai rare. În general, cele care se găsesc sunt deja jefuite încă din epoca romană.

Sarcofagul intact descoperit aici a stârnit astfel curiozitatea tuturor, arată oficialii Muzeului.

Osemintele unui adolescent şi o monedă

În data de 7 iunie, o comisie de specialişti s-a întrunit pentru a desface sarcofagul. Înăuntru s-au descoperit osemintele unui adolescent, după cum s-a putut constata la o primă vedere.

După deschiderea sarcofagului, materialul din interior a plecat spre cercetare. Singurul material arheologic descoperit, în afară de scheletul propriu-zis, a fost o monedă. Urmează să fie determinată cronologia şi alte detalii legate de mormânt cu ajutorul monedei, dar şi al altor analize.