Deportările în Siberia din statele baltice - o poveste uitată

La miezul nopții se aud bătăi în ușă. Nu mai ramâne timp pentru pregătiri sau pentru împachetat. În plin ger baltic, soldații sovietici saltă bătrâni, tineri, mame cu sugari și copii mici și îi urcă în vagoane care să ii transporte spre Siberia, acolo unde comuniștii ruși au trimis deja milioane din propria populație și care încep acum deportarea în masă de estoni, letoni, germani, evrei și lituanieni. 

Aversiunea cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial are ca punct de greutate persecuția evreilor. Totuși, numărul victimelor cuprinde pierderi multilaterale uriașe, care au fost uitate în dimensiunile colosale ale Războiului Mondial. Nenumărați cetățeni germani au fost deportați de către trupele ruse în Siberia, doar un mic procent dintre ei supraviețuind. Același lucru este valabil si de cealaltă parte, pentru prizionierii de război ruși din lagărele germane.

Ceea ce nu este pus în lumină de obicei, sunt deportările in masă din statele baltice, care au început în urma ivaziei sovietice din 1939. Estonia, Letonia și Lituania, cele trei state cu un număr de locuitori de doar câteva milioane, au fost prinse la mijloc în conflictul de proporții copleșitoare dintre inperiul sovietic si cel nazist și au dispărut de pe harta lumii în anul 1940. Felul în care drepturile acestor oameni au fost încălcate ne este astăzi greu de imaginat. Sute de mii de cetățeni baltici au fost luați pe sus și imbarcați în vagoane pentru transportul de marfă sau animale și duși în lagărele de munca silnică din Siberia, unde majoritatea aveau să moară de frig, de foame, din cauza epuizării sau răpuși de boală. Fiecare familie a avut de suferit, frați, părinți, bunici sau chiar proprii copii au fost victime ale deportării.

În anul 1941, sute de mii de oameni au fost supuși călătoriei fatale, dintre care aproximativ 11.000 estoni, 16.000 letoni și 21.000 lituanieni. Cei mai mulți dintre ei erau femei și copii, întrucât vinovăția prin asociere era un lucru firesc pentru comuniști. Autoritățile sovietice îi aveau în vizor pe toți cei care ar fi putut reprezenta un impediment: militari, polițiști și adepți ai partidelor democratice, dar și oameni de afaceri, intelectuali, politicieni și oameni de știință, care reprezentau un pericol intelectual. Același lucru s-a repetat și în perioada 1945-1951. Doar în anul 1949 au fost trimiși în lagărele din Siberia aproximativ 3% din populația Estoniei, câteva mii dintre ei murind pe drum, în vagoanele destinate transportului de marfă.

Estimările spun că Iosif Stalin ar fi omorât cel puțin 20 de milioane de oameni în timpul acestui genocid. Totuși, rușii neagă și astăzi ca ar fi deportat chiar și o singură persoană vreodată. Lituania, Letonia și Estonia au pierdut peste o treime din populație. În 1950, popoarele baltice s-au putut întoarce în țările lor, după 10-15 ani petrecuți în lagărele din Siberia. I-au găsit pe sovietici, care devastaseră orașele și care iși însușiseră casele și tot ce le aparținuse. Au fost numiți criminali de război și puși să trăiască în zone speciale, sub atenta supraveghere a Comitetului Securității Statului (KGB). Au trebuit să ascundă lumii experiența îndurată, pentru a nu risca întoarcerea în Siberia, un secret sumbru, pe care îl împărtășeau milioane de oameni. Abia în 1991, dupa 50 de ani, statele baltice și-au recăpătat independența.