Autor 4231 vizualizări


Primul congres al celei de-a doua Internaționale Socialiste, reunit la Paris (14-19 iulie 1889) a decretat Ziua Internațională a Muncii pe data de 1 mai. Această zi a fost aleasă în memoria victimelor grevei generale din anul 1886 de la Chicago. În timp, cele mai multe țări din lume au adoptat această sărbătoare, printre excepțiile notabile se numărându-se Statele Unite ale Americii și Canada, care sărbătoresc Ziua Muncii în prima zi de luni din septembrie.

Ce s-a întâmplat la Chicago în mai 1886

Ziua Internațională a Muncii sărbătorește lupta muncitorilor pentru reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore. În 1884, o federație sindicală americană (Federation of Organized Trades and Labor Unions) și-a stabilit obținerea acestui obiectiv până la la 1 mai 1886. Cum această dată se apropia și nu se obținuseră concesiile dorite de la patronate, sindicatele americane au decis declanșarea unei greve generale.

Pe 1 mai 1886, aproximativ 500 000 muncitori americani au participat la greve și proteste în cele mai mari orașe industriale din țară. Cele mai importante manifestații au avut loc la Chicago, unde au avut loc mai multe proteste, la care au participat circa 80.000 de muncitori.

Printre muncitorii care au participat la greva generală din 1 mai 1886 s-au numărat și cei de la Uzina de Mașini Agricole McCormick. Aceștia aveau o relație tensionată cu patronatul de mai mulți ani. Muncitorii au fost atacați de spărgătorii de grevă și de angajații unor firme de pază la protestele precedente, iar sindicaliștii fuseseră concediați încă din luna februarie 1886. Intervenția brutală a Poliției a condus la moartea a doi muncitori și la rănirea altora.

Afacerea Haymarket

Ca răspuns la violența partea forțelor de ordine, muncitorii au decis să se adune a doua zi, pe 4 mai 1886, în Piața Haymarket. În fruntea celor câteva mii de muncitori care s-au adunat aici se aflau și militanți anarhiști ca August Spies, Albert Parsons și Samuel Fielden. Aceștia au ținut mai multe discursuri în fața mulțimii, sub atenta supraveghere a unui număr însemnat de polițiștii

La ora 22.30, după încheierea discursului lui Fielden, polițiștii au încercat să disperseze manifestația. O bombă artizanală a fost aruncată către polițiștii care înaintau spre protestatari. Polițistul Mathias J. Degan a murit în urma exploziei, iar șase dintre colegii săi au fost răniți. Situația a degenerat într-un schimb de focuri între polițiști și câțiva manifestanți care erau înarmați.

Ca urmare a incidentului, 7 polițiști au murit pe loc și circa 60 au fost răniți. Un alt polițist a murit doi ani mai târziu, în urma rănilor suferite în acea zi. Cei mai mulți polițiști au fost probabil împușcați chiar de colegii lor, în haosul creat în urma exploziei. Numărul victimelor din rândul muncitorilor este greu de estimat. Cel puțin 4 muncitori au murit pe loc. Mulți alții au fost răniți, însă au fugit și nu au încercat să obțină îngrijiri medicale de teamă să nu fie arestați.

Ca urmare a acestui incident, care a ajuns să fie cunoscut ca „Afacerea Haymarket”, au fost arestați 8 militanți anarhiști, August Spies, Albert Parsons, Adolph Fischer, George Engel, Louis Lingg, Michael Schwab, Samuel Fielden și Oscar Neebe. Procesul împotriva lor a început la 21 iunie 1886, iar sentința a fost pronunțată pe 19 august. Șapte dintre acuzați au fost condamnați la moarte, în timp ce Oscar Neebe a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.


Cei șapte anarhiști condamnați la moarte ca urmare a „Afacerii Haymarket”

Procesul a trezit o atenție deosebită pe plan internațional. Presa a publicat nenumărate relatări senzaționaliste cu privire la „Afacerea Haymarket”. În acest caz s-a făcut apel la Curtea Supremă a statului Illinois, apoi la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii.


Apelul a fost respins, însă guvernatorul statului Illinois a comutat pedepsele lui Fielden și Schwab la închisoare pe viață. Lingg s-a sinucis în închisoare înainte să fie executat. Spies, Engel, Parsons și Fischer au fost spânzurați la data de 11 noiembrie 1887.

Cu toate acestea, niciodată nu s-a dovedit cine a fost cel care a aruncat bomba în seara zilei de 4 mai1886, în Piața Haymarket. Campania de simpatie pentru cei condamnați a continuat, astfel că la 26 iunie 1893, guvernatorul statului Illinois i-a grațiat pe Fielden, Neebe și Schwab, aflați în detenție, și i-a reabilitat post-mortem pe cei executați.

De la Afacerea Haymarket, la Ziua Internațională a Muncii

Afacerea Haymarket și acuzațiile aduse anarhiștilor au reprezentat un pas înapoi pentru lupta sindicatelor americane pentru ziua de muncă de opt ore. În 1888, American Federation of Labor (AFL) a hotărât să reia campania pentru reducerea programului de lucru. Sindicaliștii americani au ales ziua de 1 mai 1890, pentru intra în grevă pentru programul de lucru de opt ore.

Președintele AFL, Samuel Gompers, a scris Primului Congres al celei de a Doua Internaționale Socialiste, întrunit la Paris. El a informat despre planurile AFL și a propus o luptă internațională pentru programul de lucru universal de 8 ore.

Internaționala Socialistă a acceptat planurile lui Gompers și a adoptat o rezoluție prin care cerea o demonstrație internațională pentru ca muncitorii de pretutindeni să ceară program de lucru de opt ore. Congresul s-a raliat astfel planurilor sindicaliștilor americani și a adoptat ziua de 1 mai 1890 ca dată pentru această demonstrație. Ziua de 1 mai a fost aleasă și pentru a cinsti memoria victimelor grevelor din mai 1886 de la Chicago.


Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 mai 1890, prin demonstrații la care au participat muncitori din toată lumea, care au cerut reducerea programului zilnic de muncă la 8 ore.

Treptat, 1 mai a devenit zi sărbătoare în majoritatea țărilor din lume. În mod paradoxal, printre excepțiile notabile se se numără țara de origine a acestei sărbători. Statele Unite și Canada sărbătoresc Ziua Muncii (Labor Day în engleză sau Fête du Travail în franceză) în prima zi de luni din septembrie.