Autor 13869 vizualizări


Unul dintre cele mai obscure războaie din istoria lumii a fost cel dintre SUA și Marea Britanie de la începutul secolului al XIX-lea. Dusă în condiții destul de grele, confruntarea s-a întins pe aproape trei ani și a rămas în istorie pentru faptul că, în 1814, britanicii au ocupat capitala americană și i-au dat foc.  

Conflictul dintre SUA și Marea Britanie dintre anii 1812 şi 1815 a fost generat de trei mari cauze. Prima a fost determinată de comportamentul britanicilor care răpeau efectiv oameni pentru a servi pe navele lor, în ciuda faptului că mulți dintre cei răpiți nu erau marinari și nu aveau experiență. Prin urmare, mulți dezertau și se refugiau inclusiv pe nave americane. Printre dezertori erau inclusiv cetățeni britanici care se mutaseră în SUA. Un raport al SUA estima un număr de peste 6.000 de americani luați astfel pe navele britanice între 1803 și 1811. Situația avea să fie agravată și de americanii care vindeau certificate false de cetățenie, după cum a fost cazul unui angajat al ambasadei din Londra, care întocmea astfel de documente pentru o sumă modică. 

Autoritățile britanice eliberau marinari racolați ilegal, din când în când, încercând să calmeze protestele oficiale ale americanilor, pedepsind ofițerii și oferind compensații. De partea cealaltă, președintele american Thomas Jefferson nu voia o confruntare cu britanicii și a încercat să aplaneze conflictul, dar recrutarea forțată de pe navele comerciale britanice nu s-a oprit. Au mai urmat mici conflicte navale, însă nici britanicii nu se gândeau la un război cu SUA, fiind ocupați cu luptele contra lui Napoleon în Europa.  

A doua cauză a fost problema comerțului liber american, afectat de războiul european. Țară neutră, Statele Unite s-au trezit implicate într-un mic conflict cu francezii în perioada 1797-1801, iar sute de nave comerciale americane au fost capturate atât de Franța, cât și Marea Britanie. Aceasta din urmă încerca o blocadă în Canalul Mânecii și în Marea Nordului față de navele statelor neutre spre porturile inamice, dar mai lăsau unele nave americane să treacă. Napoleon, la rândul lui, a dat o serie de decrete prin care navele franceze puteau captura orice fel de nave care mergeau spre Anglia, inclusiv nave americane. Flota franceză nu putea efectua efectiv o blocadă, dar francezii capturau navele ancorate deja în porturile lor.  

Reprezentare a unui soldat britanic (stânga) şi a unui ofiţer (dreapta)

Americanii, la rândul lor, au încercat prin diverse reglementări legale să oprească propriul comerț cu Anglia și cu Franța și chiar cu alte state, dar erau conștienți că navele lor erau cele care puteau duce produsele necesare acestor state și să mute mărfurile acestora dintr-o parte într-alta, de aceea comerțul american a crescut mult în această perioadă. Guvernul american a încercat să convingă cele două puteri să-i facă unele concesii. În 1807, autoritățile americane au emis un decret prin care interziceau comerțul cu alte state, lucru ce a generat specula și contrabanda navală. 

Doi ani mai târziu, în 1809, noul președinte James Madison a susținut o lege prin care se interzicea doar comerțul cu Anglia și cu Franța, în schimb era permis comerțul cu restul țărilor lumii, promițând că va relua comerțul cu oricare dintre cele două puteri, dacă își vor schimba atitudinea față de SUA. Legislația s-a tot schimbat, fiecare dintre cele două puteri europene cerând schimbarea de atitudine din partea celorlalte. Franța a continuat să captureze tot mai multe nave americane, Napoleon sperând ca neînțelegerile dintre englezi și americani să ducă în cele din urmă la un conflict în America de Nord, care să diminueze din presiunea engleză asupra sa. 

Britanicii nu au fost foarte afectați de embargourile economice și comerciale, coloniile lor din nordul Americii producând destule materii prime – mai ales lemn pentru corăbii – și mărfuri pentru efortul de război. în 1811, englezii au interzis în coloniile lor vânzarea de pește sărat provenit din SUA în Indiile de Vest și au impus taxe mari asupra importurilor americane. Comerțul american a fost astfel foarte grav lovit. Președintele Madison s-a gândit că zona Marilor Lacuri urma a fi folosită pentru comerțul de bunuri americane spre teritoriile britanice din nord și de aici spre Europa, hotărând astfel să cucerească acele zone, pentru a-i forța pe britanici să accepte condițiile americane, mai ales dacă ar fi trăit rușinea internațională de a pierde teritorii în favoarea americanilor.  

În fine, a treia cauză a fost că americanii considerau Canada ca fiind a paisprezecea colonie, pe care trebuiau să o cucerească, mai ales că provincia era un concurent remarcabil pentru americani la exportul de bunuri. Autoritățile americane priveau cucerirea Canadei drept o extindere naturală pentru resurse, dar și pentru a alunga Anglia din nord, o răzbunare pentru eșecurile de pe mările lumii în fața flotei britanice. Dar americanii nu se aflau într-o poziție geostrategică avantajoasă: în nord erau britanicii, în sud, aliații britanicilor, spaniolii, iar în vest erau triburi indiene, dintre care unele aliate cu britanicii. 

Foto sus: Comandorul american Oliver Hazard Perry, prezentat în desen în picioare într-o barcă cu vâsle, a obţinut una dintre victoriile americanilor asupra britanicilor la 10 septembrie 1813, în bătălia de pe lacul Erie

Acest text este un fragment din articolul „Războiul anglo-american, 1812-1815. Washingtonul arde!”, apărut în numărul 229 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 februarie – 14 martie 2020 și în format digital pe platforma paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum