Autor 20737 vizualizări


În literatura istorică și în mitologia populară este adânc înrădăcinată drept cauză unică a campaniilor lui Traian dorința de a pune mâna pe legendarele mine de aur ale dacilor. Cauzele ultimului război dintre daci și romani au fost însă mai complexe de atât.  

Dacii reprezentau de multă vreme o amenințare pentru Imperiul Roman. Ca regat condus din munții considerați impenetrabili, puterea dacilor amenința provinciile romane de la Dunăre și chiar din Balcani. Raidurile lor puteau provoca dezastre militare, umane și economice la sudul fluviului, iar Roma trebuia să mențină în zonă efective importante de trupe.  

Citește și: Historia Special: Dacia romană, Dacia Felix

Decebal era rege clientelar al Romei din anul 89, de la pacea încheiată cu împăratul Domițian. Aceasta implica un anumit grad de supunere față de Roma, ceea ce regele dac nu avea în plan. Dio Cassius, sursa principală de informaţii pentru războiul dus de Traian în Dacia, scrie că împăratul roman a pornit campania, fiind nemulțumit de sumele de bani pe care Roma trebuia să le plătească în fiecare an. Pe lângă asta, „vedea apoi că puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit”.  

Taraboste și războinic rănit în faţa liniei dacice. Astfel de scene au avut loc rar în timpul războiului, dacii nefiind în stare să ţină piept tăvălugului roman. Luptele s-au dat mai mult în zonele montane împădurite, unde dacii puteau face ambuscade și unde s-au luptat mai mult cu trupele auxiliare romane.

Ca nou împărat, Traian trebuia să-l reconfirme pe Decebal ca rege clientelar, dar se pare că nu avea această intenție, tocmai fiindcă știa că regele dac nu se va supune complet Romei. Este posibil ca dacii să fi avut relații diplomatice cu parții, inamicii romanilor în Asia, încă înainte de războiul lui Traian contra lor, fapt care punea Roma într-o situație militară precară. În cazul unui conflict cu parții, romanii trebuiau să se aștepte probabil și la un atac dacic la Dunăre, ceea ce însemna că nu puteau fi mutate trupele de aici pentru o campanie de anvergură în Asia. De fapt, ultima campanie victorioasă a împăratului Traian, unde-și va găsi de altfel şi sfârșitul, va fi împotriva parților. Din păcate, nu cunoaștem detalii despre astfel de evenimente politice, dar le putem bănui.  

Granița Imperiului pe Dunăre era naturală, ceea ce oferea o siguranță mai mare decât o eventuală graniță la nord de Dunăre. După cum s-a văzut după 106, noua provincie, aflată în mijlocul barbarilor, a necesitat mari cheltuieli pentru colonizare și o prezență militară masivă, care era și costisitoare. Salariile trupelor romane erau mari și acesta este unul dintre motivele pentru care provincia Dacia a avut un standard de viață înalt.  

Metopă de pe monumentul triumfal de la Adamclisi - reconstrucție grafică

Bogățiile solului și ale subsolului – aur, sare – erau importante, deci, dar nu hotărâtoare pentru o campanie romană la nord de fluviu de o asemenea anvergură, cum a făcut Traian. Putem, astfel, considera, așa cum este de altfel și normal, că a existat un cumul de cauze care i-au făcut pe romani să adune o armată atât de mare și să creeze apoi o provincie la nordul fluviului: pe lângă cele economice, mai ales cele politice, strategice și de prestigiu de mare putere ale Romei. Sfidarea dacică, atrăgătoare și pentru alte neamuri barbare învecinate, trebuia spulberată pentru totdeauna. Pe lângă avantajele economice, Imperiul putea, în sfârșit, să aibă liniște în zona Dunării.  

Acest text este un fragment din grupajul „Ultimul război daco-roman: 101-106” apărut în numărul 224 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 septembrie – 14 octombrie 2020, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com. În acest grupaj puteți afla mai multe detalii despre cauzele războiului daco-roman, cum arăta armata lui Traian, cum s-au desfășurat cele două etape ale războiului și care au fost consecințele acestuia.


 Cumpără Acum