De ce purtau bărbații pantofi cu toc jpeg

De ce purtau bărbații pantofi cu toc

Ușor incomozi, dar indispensabili femeii moderne, disponibili în nenumărate forme, culori și modele, pantofii cu toc au fost și încă mai sunt de mare interes atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Numai că de-a lungul vremurilor perspectiva s-a modificat. Timp de generații, pantofii cu toc au simbolizat feminitatea și rafinamentul, dar nu a fost întotdeauna așa. Cândva, o pereche de pantofi cu toc erau un accesoriu exclusiv masculin.

Tocurile au origini persane

Pantofii cu toc au multe atribute, dar practicabilitatea nu este unul dintre ele. Doamnele și domnișoarele cu gesturi fine și tocuri înalte sunt sfătuite să nu calce pe iarbă, și nici pe gheață, trotuare cu piatră cubică sau podele alunecoase. Iar atitudinea rebelă, nesocotirea regulilor ar putea produce numeroase prejudicii purtătoarei. O minte cârcotașă s-ar putea gândi că astfel de obiecte nu sunt create pentru mers. Interesant este că, la început, așa a fost! ”Pantofii cu toc au fost purtați timp de secole în Orientul Apropiat ca o formă de încălțăminte pentru echitație”, explică Elizabeth Semmelhack de la Muzeul Pantofilor Bata din Toronto. Arta de a călări era esențială pentru îmbunătățirea stilului de luptă în Persia. ”Când soldatul se ridica în picioare pe scară, tocul îl ajuta să își mențină postura astfel încât să poată să tragă cu arcul mai eficient”, spune Semmelhack.

pantofi 2 jpg jpeg

La sfârșitul secolului XVI, șahul persan Abbas I avea cea mai numeroasă cavalerie din lume și era interesat de crearea unor legături cu conducătorii Europei de vest pentru a-l ajuta să înfrângă Imperiul Otoman, cel mai mare inamic al Persiei. Astfel că în 1599, Abbas I a trimis prima misiune diplomatică în Europa – la curțile Rusiei, Germaniei și Spaniei. Europa fusese curpinsă de un val de interes privind toate lucrurile de origine persană, așa că pantofii în stil persan au fost adoptați cu mult entuziasm de aristocrația occidentală în căutare de modalități de a spori aspectul viril și masculin – pantofii cu toc fiind considerați, dintr-o dată, impulsul de care era nevoie.

Aristocrația europeană se tot înalță

Însă, pe măsură ce noua modă a încălțărilor înalte s-a strecurat în clasele inferioare ale societății, aristocrația a răspuns prin înălțarea tocului pantofilor. Pe străzile noroioase și denivelate ale Europei secolului XVII, acești pantofi nu aveau niciun fel de utilitate – dar chiar asta era intenția. ”Una dintre cele mai eficiente căi de a sublinia statutul social este prin apelul la impracticabilitate”, spune Semmelhack, menționând că în clasele sociale superioare era cultivată  ideea achiziționării de îmbrăcăminte incomodă, dar somptuoasă pentru a marca statutul privilegiat. ”[Aristocrații]nu muncesc pe câmp și nici nu trebuie să meargă foarte departe”, completează Semmelhack.

louis jpg jpeg

Unul dintre cei mai avizi colecționari de pantofi a fost regele Louis XIV al Franței. Pentru un mare rege, Louis era mai degrabă scund, cu o înățime de numai 1, 63m. Dar și-a ajustat statura cu încă 10cm cu ajutorul tocurilor, adesea decorate minuțios cu scene din bătălii importante. Tocul și talpa erau întotdeauna roșii – vopseaua era scumpă și avea o conotație marțială. Moda s-a răspândit, rapid, peste mări și țări – portretul de încoronare al lui Charles II al Angliei din 1661 îl reprezintă pe noul rege purtând o pereche de tocuri franțuzești foarte înalte, roșii (deși însuși regele avea 1, 85m).

În anii 1670, Louis al XIV-lea a emis un edict prin care numai membrilor curții sale li se permitea să poarte tocurile roșii. În teorie, tot ceea ce ar fi trebuit să facă cineva din societatea franceză pentru a-și da seama dacă o persoană erau sau nu în grațiile regelui era să îi verifice picioarele. În practică, totuși, erau disponibile și variante neautorizate, de imitație.

Tocurile intră în dulapul femeilor

Deși europenii au fost atrași de pantofii cu toc pentru că legătura cu moda persană le dădea un aer mai viril, o deprindere de a adopta elemente din îmbrăcămintea masculină în moda feminină a determinat ca, rapid, pantofii cu toc să fie purtați atât de femei, cât și de copii. ”În anii 1630, existau femei care își tundeau părul sau care își completau costumațiile cu epoleți”, spune Semmelhack. ”Fumau pipă, purtau pălării cu note foarte masculine. Și de aceea femeile au adoptat tocul – făcea parte din efortul lor de a-și masculiniza costumația.”

Clasele sociale superioare ale Europei au continuat să promoveze moda pantofilor unisex până la sfârșitul secolului XVII, când situația a început să fie croită diferit. ”Acum începi să vezi o modificare a tocului”, spune Helen Persson, custode la Muzeul Victoria și Albert din Londra. ”Bărbații au început să poarte un toc pătrat, mai solid și mai mic, iar tocul femeilor a început să fie mai subțire și mai curbat.” Vârful pantofilor femeilor era adesea conic, așa încât atunci când se iveau de sub fustă, picioarele lor păreau mici și grațioase.

Marea Renunțare Masculină

Câțiva ani mai târziu, Iluminismul a adus o nouă perspectivă privind respectul pentru rațiune, utilitate și pentru educație, în detrimentul privilegiilor. Prin urmare, noua gândire a afectat și moda masculină, care s-a îndreptat spre o vestimentație mai practică. În Anglia, aristocrații au început să poarte piese vestimentare cu o croială simplă, comode pentru munca de administrare a moșiilor lor.

Acesta a fost începutul a ceea ce s-a numit Marea Renunțare Masculină, ceea ce a presupus ca bărbații să renunțe la bijuterii, culori stridente și materiale ostentative pentru un aspect mai sobru și mai bine proporționat. Îmbrăcămintea masculină nu mai reprezenta atât de mult un simbol al statutului social. Însă, în timp ce aceste granițe erau estompate, diferențele dintre sexe deveneau din ce în ce mai pronunțate.

Tocurile – la modă și în afara ei

”Femeile, în contradicție cu bărbații, erau văzute ca ființe emoționale, sentimentale și needucabile. Sexul feminin începe să devină dezirabil în ceea ce privește moda irațională și tocurile înalte – odată separate de funcția originală a călăriei – devine un exemplu principal al vestimentației nepractice.” Tocurile înalte erau considerate caraghioase și efeminate. În 1740 bărbații deja renunțaseră complet să le poarte. Dar acest lucru s-a întâmplat cu numai 50 de ani înainte ca tocurile să dispară și din picioarele femeilor, căzând în dizgrație după Revoluția Franceză.

Pantofii cu toc au revenit la modă la mijlocul secolului XIX, fotografia contribuind la transformarea modului în care moda-și, mai ales, imaginea de sine a femeii – era construită. Pornografia a fost printre primele domenii de activitate care a îmbrățișat noua tehnologie și a început să facă fotografii cu femei nude pentru cărți poștale. Modele erau surprinse în posturi care aminteau de nudurile clasice, însă purtau încălțăminte modernă, cu toc. Semmelhack, autoarea cărții ”Heights of Fashion:A History of the Elevated Shoe”, consideră că asocierea cu pornografia a transformat pantofii cu toc în podoabe erotice pentru femei.

În anii 1960 a avut loc o revenire la pantofii cu toc mic, de tipul cizmelor de cowboy pentru bărbați, iar în anii 1970, domnii defilau în pantofi cu platforme. Dar epoca în care bărbații călcau pe vârfuri apusese. Totuși, Semmelhack susține că tendința nu este ireversibilă și oricând bărbații pot reveni la încălțări fine, strălucitoare, colorate și cu toc. ”Dacă devin un indice al puterii reale, atunci bărbații vor fi la fel de dispuși să îi poarte ca și femeile”, încheie Semmelhack.

Tălpile roșii se întorc

pantof 3 jpg jpeg

·      Pantoful din stânga provine din Franța secolului XVII și a aparținut unui copil – tocul din piele stivuită a fost vopsit în roșu pentru a sugera statutul privilegiat.

·      ”O conexiune vizibilă între Louis XIV și roșul tălpii și tocului este talpa roșie a pantofilor Christian Louboutin (imaginea din dreapta), care este în prezent unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri ale statutului social”, spune Helen Persson.

·      Deși creatorii de modă de astăzi au la dispoziție o gamă largă de materiale plastice și metalice, în secolul XVII, sprijinirea piciorului pe un toc înalt a reprezentat o provocare de inginerie pentru producătorii de pantofi.

·      O soluție a fost să plaseze tocul adânc în pantof – ceea ce a transferat problema de la cizmar la purtător.