Autor 9977 vizualizări


Recunoașterea internațională a unirii Basarabiei cu România s-a dovedit un proces destul de dificil. Cu toate că noua putere bolșevică nu a fost reprezentată la Conferința de pace de la Paris, marile puteri occidentale au avut ezitări în a recunoaște modificări teritoriale ale fostului aliat rus. Hotărârea de unire luată de Sfatul Țării (Parlamentul – n.r.) de la Chișinău din 27 martie/9 aprilie 1918, a fost recunoscută la Conferința de Pace de la Paris, din 1920, de principalele puteri aliate, Imperiul britanic, Franța, Italia și Japonia, însă Statele Unite au refuzat să semneze documentul.

În cadrul lucrărilor Conferinței de pace de la Paris, problema Basarabiei a fost ridicată pentru prima dată pe 8 februarie 1919, în ședința Comisiei pentru Afacerile Teritoriale ale României și Iugoslaviei, organism compus din experți britanici, americani, francezi și italieni, aflat sub autoritatea Comisiei Centrale Teritoriale. Delegatul britanic, Eyre Crowe, și cel francez, Jules Laroche, au susținut recunoașterea unirii Basarabiei cu România datorită argumentelor de ordin istoric, și demografic. Provincia a făcut parte din Moldova până în 1812, când a fost anexată de Imperiul rus, în urma Tratatului de la București. Și după mai bine de 100 de ani de administrație țaristă, populația provinciei era majoritar românească.

În urma discuțiilor, Comisia pentru Afacerile Teritoriale ale României și Iugoslaviei s-a pronunțat unanim în favoarea recunoașterii unirii și pentru înaintarea proiectului spre avizare „Comisiei Teritoriale Centrale”. Deși experții americani au avizat proiectul de recunoaștere al unirii, în cadrul dezbaterilor Consiliului Miniștrilor de Externe secretarul de stat al SUA s-a opus aprobării unanime, sub pretextul absenței de la Conferința de pace de la Paris a unui guvern rus legitim, recunoscut de Aliați. 

Retragerea delegației României de la lucrările Conferinței de pace de la Paris

Ignorarea de intereselor românești în Basarabia a determinat retragerea delegației României de la lucrările Conferinței de pace de la Paris. Această decizie a fost consecința inițiativei marilor puteri occidentale de a trimite o scrisoare amiralului Aleksandr Kolceak, comandant al unei părți a Armatei Albe în timpul războiului civil din Rusia, prin care acesta era invitat „să hotărască soarta părților românești ale Basarabiei”.

Această inițiativă a aliaților occidentali nu a fost singulară. În septembrie 1919, colonelul Radu R. Rosetti, atașatul militar la României la Londra, a fost primit în audiență ministerul de Război al Marii Britanii, Winston Churchill, care l-a felicitat pentru ocuparea Budapestei și victoria supra bolșevicilor maghiari. Însă, în problema Basarabiei, Churchill recomanda guvernului român o înțelegere cu Anton Ivanovici Denikin, comandantul trupelor albe care operau în sudul Ucrainei.

În cele din urmă, puterile europene au recunoscut unirea Basarabiei cu România, în schimbul retragerii trupelor române din Ungaria. La 28 octombrie, România a semnat Tratatul de la Paris cu principalele puteri aliate Marea Britanie, Franța și Italia, prin care era recunoscută unirea Basarabiei cu România. Japonia a semnat acest document două zile mai târziu, însă Statele Unite al Americii au refuzat.  

Atitudinea americanilor față de recunoașterea unirii Basarabiei cu România a fost extrem de rezervată, pe parcursul Conferinței de la Paris. La 2 octombrie 1920, un raport adresat președintelui Woodrow Wilson recomanda emiterea unor instrucțiuni speciale pentru Hugh Wallace, ambasadorul SUA la Paris, pin care acesta să fie informat că Washington-ul nu va susține semnarea unui tratat cu privire la Basarabia pentru a nu irita Moscova.

O recunoaștere de facto a unirii Basarabiei cu România

Atitudinea americanilor față de problema Basarabiei s-a modificat pe parcursul anilor ‘30 și pe fondul unei anumite relaxării a relațiilor româno-sovietice. La 12 aprilie 1933, secretarul de stat Cordell Hull îl informa pe președintele F. D. Roosvelt despre eforturile diplomației române de a obține recunoașterea unirii Basarabiei cu România.

Statele Unite au recunoscut de facto unirea Basarabiei cu România, de vreme ce consulatul american de la București emitea vize cetățenilor români din această provincie. Mai mult, printr-un memorandum adresat Casei Albe de către secretarul de stat Cordell Hull, noțiunea de Basarabia a fost ștearsă din cotele de imigrație, începând de la 1 iulie 1933, procentul de imigrație atribuit respectivei zone revenind României.

Bibliografie:

Alexandru V. Boldur, Basarabia și relațiile româno-ruse (Chestiunea Basarabiei și dreptul internațional), București, 2000.
Ion Țurcanu, Unirea Basarabiei cu România, Chișinău, 1998.
Petre Ţurlea, Lupta pentru recunoașterea Marii Uniri, în Historia, nr. 84. decembrie 2008.
Corneliu Ciucanu, Unirea Basarabiei cu România, lungul drum al recunoașterii diplomatice, în Historia, nr. 125. mai 2012. 

Articolul „Why didn’t the United States recognize the union of Bessarabia with Romania?” a fost publicat pe europecentenary.eu.