De ce au renăscut cultele păgâne în perioada contemporană?

Autor 20387 vizualizări


Crearea mitului germanic şi a omului germanic pe fundalul naţional-socialist se petrece pe o linie naţionalistã, patriotardã, rasiologicã, sociologicã sau populistã. Mitologia germanicã a ocupat însã un loc secundar pentru cã naţionalismul germanicist a pus accentul pe aspectele sociale, organizaţionale, morale şi de guvernãmânt, regãsite în mare mãsurã în ceea ce a devenit Biblia naţional-socialistã, Germania lui Tacitus. In ultimii ani insa fenomenul renasterii cultelor pagane, indeosebi germanice, a luat amploare ca o incercare de reconstructie a unei identitati.

În niciun caz nu trebuie subestimatã importanţa mitologiei nordice în crearea imaginarului istoric al germanicitãţii, dar nici absolutizatã, întrucât ea s-a scurs într-un amalgam de credinţe din cele mai diverse, de la miturile antichitãţii clasice pânã la sisteme ezoterice complexe de genul gnosticismului, teosofiei, sau ariosofiei. Conştiinţa germanicitãţii se dezvoltã din a doua jumãtate a secolului al XIX-lea pe un teren al conexiunii dintre romantism şi gândire populistã. Raţionalismului iluminist i se opun reprezentãri idealiste ale naturii însufleţite şi tainice, ale unei armonii universale divine, credinţã puternicã la germani:de altfel, germanii cred cã nici a-i închide pe zei intre pereţi, nici a-i plãsmui în chip uman nu se potriveşte cu mãreţia celor de sus:ei le închinã pãduri şi dumbrãvi şi dau nume divine unei taine pe care, în acele singurãtãţi, o vãd numai cu ochii evlaviei lor (Germania, IX).

Mişcarea populistã capãtã o amploare deosebitã în a doua jumãtate a secolului, motivatã şi de schimbãrile sociale şi tulburãrile politice care au determinat cãutarea unui univers compensatoriu în societatea si spiritualitatea germanicã, ca o contrapondere a industrializãrii, secularizãrii, modificãrilor de mentalitate şi de norme de viaţã. Ascensiunea ştiinţei şi tehnicii au avut drept consecinţã, pe lângã critica dogmelor religioase, şi accentuarea incertitudinilor şi nevoia de noi reprezentãri a lumii care sã elimine criza ideologicã. De aceea s-a dorit cu atâta ardoare recuperarea şi reintegrarea în sistemul mental şi politic a trecutului din Germania lui Tacitus, romanţat, glorificat, transpus într-o viziune paradiziacã de illo tempore şi saeculum aureum. Modelul taciteic era o rezolvare, cel puţin de ordin mental, a dificultãţilor cauzate de lipsa unor stâlpi ideologici stabili ca de pildã creştinismul şi de amalgamul tot mai hibrid de curente de gândire.

Organizatii si principii

Dorul de origini se concretizeazã într-un curent care îşi propune reînvierea pãgânismului istoric, denumit Neuheidentum/neogermanism/neopãgânism/Ásatrú/ Odinism/ Forn Siðr/ Vor Siðr/ Teodism/ Religie teutonicã, dupã cum propune Pagan Dawn, revista oficialã a Federaţiei Pãgâne. Dupã cum am vãzut, fenomenul are o consistenţã deosebitã încã din prima jumãtate a secolului al XX-lea, iar elementele valorificate de romantism şi naţional-socialism sunt în continuare în vogã în cercurile neopãgâne, doar cã s-a produs o schimbare de accent. Aspectul religios este acum, îndeosebi din anii ’70, cel care primeazã, şi mai puţin cel naţionalist, etnocentrist sau rasial. Organizaţiile neopãgâne acoperã un spectru larg de credinţe şi practici, variind de la reconstrucţionismul strict politeist la abordãri sincretice, pragmatice, psihologice, oculte sau mistice.

Ásatrú este un cuvânt vechi nordic compus din Áss, cu referire la Aseni, una din familiile de zei nordici şi trú, credinţã. Alãturi de odinism, termenul este introdus în Germania prin filierã anglo-saxonã în anii ’90, împreunã cu ritul odinic format în 1995 şi Eldaring-ul (“Ringul de Foc”, serviciu civil fondat în 2000 care oferã informaţii despre Ásatrú ţãrilor vorbitoare de limbã germanã) ca organizaţie partenerã a The Troth (uniune internaţionalã de orientare germanico-pãgânã cu sediul în SUA). Multe organizaţii evitã însã termenul de Ásatrú în favoarea celui de Germanisches Heidentum.
Forn Siðr sau Firne Sitte, însemnând “obicei vechi” este un termen care se referã la cultura germanicã pre-creştinã în general şi neopãgânismul germanic în particular. Sidu/seodu este un cuvânt înrudit cu grecescul ethos, în sensul unui mod de viaţã tradiţional şi a unei morale adecvate. Relevant pentru amploarea fenomenului neogermanic este faptul cã cea mai mare societate pãgânã danezã, Forn Siðr, este din 2003 recunoscutã ca religie oficialã de cãtre guvernul danez, ceea ce acordã dreptul de a organiza nunţi etc.

Heidentum/Heathenry, în nordica veche heiðinn, este o traducere a latinescului paganus, desemnând o religie non-avraamicã. Unii partizani se referã prin Heidentum strict la reconstrucţii ale panteonului nordic, în opoziţie cu abordãrile mai mistice sau oculte. Dincolo de folosirea termenului ca echivalent pentru neopãgânism, acesta mai poate desemna şi o recreare a vechii religii şi Weltanchauung din perspectiva surselor literare şi arheologice. Termenul este promovat mai ales de organizaţii din UK de tipul Heathens for Progress.

Odinismul este o creaţie lexicalã a lui Orestes Brownson, într-o lucrare din 1848, Letter to the Protestants, reintrodusã de Alexander Rud Mills în anii ’30 în Australia împreunã cu First Anglecyn Church of Odin şi lucrarea The Call of Our Ancient Nordic Religion, apoi în anii ’70 în SUA prin intermediul Elsei Christensen şi al sãu Odinist Study Group. Tot în anii ’70 membri ai Odinic Rite se proclamã odinişti puri. Termenul de odinism tinde sã fie asociat cu ideologia nordicã neo-rasistã, spre deosebire de Ásatrú, care nu pune mare preţ pe curentele völkisch. Mişcarea odinistã, ca pãgânism rasial nordic, poate fi definitã ca redescoperirea spiritualã a zeilor arieni ancestrali, intenţionând sã încorporeze rasa albã într-o viziune sacrã asupra lumii, care susţine sentimentul sãu tribal şi exprimatã în forme imaginative de magie ritualã şi forme ceremoniale de unitate frãţeascã. Existã şi mişcarea wotanistã, iniţiatã de David Lane, dar aceasta conţine o vãditã componentã rasialã.

Teodismul sau Þéodisc Geléafa a încercat iniţial reconstrucţia credinţelor şi practicilor triburilor anglo-saxone, dar comunitatea teodicã şi-a extins reconstituirile şi pentru alte triburi germanice, folosindu-se cum era de aşteptat, de clasificarea lui Tacitus. Elementul definitoriu pentru teodişti este neo-tribalismul.

Spre deosebire de neopãgânism în genere, neopãgânismul germanic se bazeazã pe un reconstrucţionism mai mult sau mai puţin fidel al politeismului, deşi în practicã viziunea panteistã este destul de comunã, de pildã în Islanda Ásatrúarfélagið se defineşte ca panteism nordic. Grosso modo în organizaţiile neogermanice funcţioneazã principii precum:integrarea naturii în modul de viaţã, interesul pentru ecologie, armonizarea cu forţele naturii care se manifestã prin multitudinea de zei şi zeiţe, refuzul preoţimii, trãirea nemijlocitã a sentimentului religios, individualismul credinţei, critica religiilor dogmatice, ierarhizante şi monoteiste, apologia libertãţii individuale, preluarea tehnicilor meşteşugãreşti tipic germanice, înclinaţii animiste, venerarea diverselor fiinţe din folclor (Alfar, Kobold, Hulduvolk), conştiinţã muzicalã intensã (existã de altfel şi un subgen al muzicii rock/metal reprezentat de formaţii precum Turisas, Ensiferum, Bathory, Wintersun, Enslaved, Falkenbach, Heidevolk, Svartstot, Einherjer, Ancient Rites, Tyr, Thyrfing sau Amon Amarth care exploateazã exclusiv teme germanice) sau limitare faţã de radicalismul de dreapta (deşi existã şi grupãri care tind spre extremism).

Multe grupãri au drept carte de cãpãtâi Germania lui Tacitus. În primul rând sunt fructificate pasajele care ţin strict de rit şi ritual:capitolul al II-lea – preamãrirea lui Tuisto, zeu chtonian, şi a fiului sãu Mannus ca eroi fondatori ai neamurilor germanice;capitolul al IX-lea – panteismul care reiese din abordarea naturistã a divinitãţii;capitolul al X-lea – profeţia prin rune, pãsãri şi cai, capitolul al XXXIX-lea – sacrificiul ritual şi iaraşi strânsa conexiune dintre divinitate şi naturã, faţã de care germanicul nutreşte un respect deosebit şi o percepe ca pe o mare tainã, capitolul al XL-lea – tema recurentã a dumbrãvii sfinte şi ritualul carului solar. Dumbrava sacrã din Germania se regãseşte în ritualul blót, termenul nordic pentru sacrificiu. Se celebreazã cu precãdere în aer liber şi poate fi foarte formalizat, dar intenţia se aseamãnã invitaţiei unui membru al familiei la cinã. Participanţii consumã o parte din mâncare şi bãuturã, iar altã parte este vãrsatã pe pãmânt ca libaţie. Miedul fabricat acasã este prin excelenţã bãutura tipic germanicã. Darurile din timpul unui blót includ câteodatã şi cântece sau poezii dedicate unei divinitãţi. Ritualul aminteşte foarte mult de virtutea hospitalitas, foarte apreciatã de Tacitus:« Niciun alt neam nu se dãruieşte cu mai multã patimã plãcerilor ospeţiei. A nu primi pe cineva în casã, oricine ar fi el, e fãrãdelege. Fiecare, dupã cum poate, îşi primeşte oaspetele cu masa întinsã. Când nu mai are ce-i da de mâncare, cel ce era gazdã îşi gãseşte alta şi ei se duc împreunã la casa cea mai apropiatã, nepoftiţi. Dar asta nu are nimic:ei sunt primiţi cu aceeaşi omenie. Dacã e vorba de dreptul oaspetelui, cunoscut, necunoscut, nimeni nu-l întreabã nimic. La plecare, dacã oaspetele cere ceva, datina este sã îi dai, dar şi gazda poate cere, la rândul ei, fãrã nicio sfialã. Ei se bucurã de daruri, dar nici nu ţin socotealã de cele date, nici nu se ţin îndatorati pentru cele primate:între oaspete şi stãpânul casei numai omenie « . Blót-ul poate urma exemplul istoric, cum o face cu stricteţe teodismul, sau se poate improviza.

Symbel/sumbel desemneazã o adunare socialã, ocazional cu referire la un tip special de ritual bahic solemn atestat în forme mai mult sau mai puţin comparabile la elita rãzboinicilor barbari:« La bãuturã nu sunt tot aşa cumpãtaţi. Dacã te-ai potrivi sã le dai cât le cere inima, ar putea fi biruiţi mai uşor cu patima aceasta decât cu armele » (Germania, VII). Symbel implicã un ritual şablon care înseamnã mai mult decât o celebrare bahicã, presupunând consumul de mied dintr-un horn, discursuri ovaţionale şi oferirea de daruri. Jurãmintele depuse dupã consumul din horn sunt considerate obligatorii, sacre şi cu efect asupra sorţii, wyrd (fatalism subliniat şi de Tacitus), tuturor participanţilor la ceremonie. În Ásatrú cuvintele rostite devin parte a destinului celui care le rosteşte, iar în teodism este cel mai de preţ ritual.
Seiðr sau Spae denumesc forme de vrãjitorie cu aspecte şamanice şi profetice. Nu sunt ritualuri foarte comune, fiind practicate de un numãr redus de neopãgâni, de obicei modelate dupã detaliile din Saga lui Eric cel Roşu. O seiðkona se aşeazã pe o platformã şi face preziceri într-o manierã şablonatã în timp ce alte femei cântã în jurul sãu. Se pot întrebuinţa şi practici informale de vindecare, protecţie sau mediere cu strãmoşii, care presupun alterãri ale conştiinţei şi negocieri cu fiinţe din lumea cealaltã. De remarcat aici este rolul femeii ca profetesã:« Germanii mai cred cã femeile au în ele ceva sfânt şi profetic şi nu le dispreţuiesc nici sfaturile, nici nu le nesocotesc rãspunsurile » (Germania, VIII).

Revirimentul contemporan al germanicismului se axeazã mai mult pe folclor, istorie veche şi mitologie decât pe politizãri sau misticism. În Germania activeazã Die Heidnische Gemeinschaft (Comunitatea Pãgânã), înfiinţata de Geza von Nemenyi în 1985. În 1991 se desprinde din HG Die Germanische Glaubens-Gemeinschaft (Comunitatea de Credinţã Germanicã). Tot în anii ’90, sub influenţa mai mult a spaţiului anglo-saxon decât a grupãrilor neogermanice, apar Rabenclan (1994) ca parte a Ritului Odinic, Nornirs Ætt (1997) şi Eldaring ca filierã a The Troth (2000). Dezbaterile privind legãtura dintre neopãgânism şi neonazism sunt destul de acerbe. În ciuda negãrii de cãtre neopãgâni a afilierilor extremiste, controversa este menţinutã din cauza unui numãr de grupãri neonaziste (Artgemeinschaft-ul lui Jürgen Rieger sau Deutsche Heidnische Front), care se revendicã şi de la Asatru.


Surse:
http://www.paganfed.org/
http://www.eldaring.de/
http://www.thetroth.org/
http://www.odinic-rite.org/main/
 

""