De ce a rămas China în urma Occidentului

Autor 14019 vizualizări


China este și a fost dintotdeauna mai mult decât un simplu stat. China este o zonă de civilizație în sine. La un moment dat în istorie, în timpul dinastiei Song, China era, probabil, cea mai dezvoltată civilizație din lume. La sfârșitului Evului Mediu – începutul Epocii Moderne, ea încă depășea cu mult Europa. În scurtă vreme însă, Lumea Veche avea să întreacă rapid și definitiv China în materie de dezvoltare culturală, tehnologică, economică etc. Deși avusese toate atuurile pentru a fi cea mai importantă civilizație a lumii moderne, China a pierdut lupta. Întrebarea la care nu doar istoricii, ci și economiștii, politologii și alți specialiști încearcă să răspundă este:De Ce?

Vom încerca așadar să prezentăm cele mai importante teorii cu privire la declinul Chinei în fața Europei, declin pe care, în secolul al XV-lea, nimeni nu l-ar fi întrezărit.

Pe tot parcursul Evului Mediu, China, un stat cu o tradiție imperială foarte veche, a avut o populație mai numeroasă decât Europa continentală. Practic, China era un fel subcontinent suficient sieși. Chiar și după 1500, când și populația Europei crește, China și întreaga Asie de Sud-Est cunosc o creștere semnificativă a populației. Unii autori consideră că această creștere demografică ar fi blocat dezvoltarea regiunii;alții – între care se remarcă Sugihara Kaoru – vorbesc însă de un miracol est-asiatic echivalent într-un fel cu revoluția industriale din Lumea Veche. Kenneth Pomeranz subliniază însă că, pornind de la aceleași condiții (creșterea demografică), cele două regiuni merg în două direcții diferite:Europa o ia într-o direcție „centrată pe capital”, în timp ce Asia de Sud-Est, și China implicit, se concentrează pe forța de muncă.

Explozia demografică își are originile în dezvoltarea cultivării orezului inundat. Această cultură s-a adaptat perfect în câmpiile sudice și centrale ale Chinei, zonă anterior slab populată. Dacă în primele secole ale Imperiului, China nordică (a culturii cerealelor) fusese centrul economic al statului, odată cu perfecționarea culturii orezului inundat în Sud, această regiune cunoaște o creștere demografică absolut impresionantă. La 1200, China sudică era de două ori mai populată decât China nordică, supusă pe atunci presiunilor din partea mongolilor.Astfel, dacă în jurul anului 500, China avea o populație de aproximativ 50 milioane de locuitori, la 1200 ea trece pragul de 100 milioane. Din păcate, creșterea demografică a dus la menținerea la nivel scăzut a costului forței de muncă. Pe termen lung, asta înseamnă lipsa de interes pentru inovațiile tehnice care să înlocuiască forța de muncă (care, în Anglia, au dus la Revoluția Industrială).

Un alt atu aparent al Chinei a fost centralizarea sa. De la fondarea imperiului, China rămâne un stat centralizat. Europa Occidentală se afla la polul opus:ea era divizată în numeroase state. Pe termen lung însă, diviziunea Europei a fost cheia succesului. Mulțimea de entități politice încurajează competiția pe toate planurile:politic, economic, cultural, comercial etc. De aceea, spre sfârșitul Evului Mediu și la începutul Epocii Modderne, monarhii europeni încurajează comerțul, cuceririle teritoriale și colonizările. Această dorință de a se depăși unul pe altul a făcut ca Europa să-și împingă granițele din ce în ce mai departe, în timp ce China a rămas închisă în sine.

China, prima la explorări geografice

Cel mai bun exemplu în acest sens e diferența dintre explorările geografice chineze și cele europene. La începutul secolului al XV-lea, China avea cea mai dezvoltată flotă din lume. Comandate de Zheng He, apropiat al împăratului Yongle, navele chineze aveau să ajungă primele în locuri pe care europenii le-au cunoscut câteva decenii mai târziu. În șase călătorii efectuate în 1405 și 1424, Zheng He a călătorit spre Thailanda, Sumatra, Malacca, Ceylon și până pe coasta de est a Africii.

Prin Zheng He, chinezii au avut o șansă excepțională. Au ratat-o însă. În 1424, împăratul Yongle moare, iar ambițiile maritime ale Chinei pierd odată cu el. Călătoriile lui Zheng He au fost suspendate, iar printr-un decret imperial voiajele peste mări au fost interzise. Câteva decenii mai târziu, exploratorii europeni vor ajunge în aceleași locuri ca Zheng He, dar – spre deosebire de acesta – vor folosi violența pentru a se impune și vor prelua astfel controlul asupra mărilor.

Cum se explică această decizie? Paul Kennedy o motivează prin amenințările existente la granița de nord a imperiului, unde mongolii făceau din nou probleme. Astfel, întreținerea unei flote presupunea costuri foarte mari ce puteau fi investite în apărarea frontierelor. Însă poate că mai important a fost, din nou, factorul cultural, mai precis „profundul conservatorism la birocrației confucianiste”. Acest conservatorism și-ar avea originile în resentimentul birocrației față de schimbările introduse de dinastia de origine mongolă. În plus, birocrația imperială avea o suspiciune, ba chiar ostilitate, față de militari și negustori, dorind astfel să pună capăt unor inițiative care le puteau pune în pericol pozițiile privilegiate.

Istoricul Niall Ferguson e de părere că elementul-cheie în avansul Vestului nu a fost superioritatea sa, ci mai degrabă slăbiciunea adversarilor. Spre exemplu, la mijlocul secolului al XVII-lea, o serie de factori (criză monetară și financiară, schimbări climatice însoțite de epidemii) duc la prăbușirea dinastiei Ming și, implicit, la slăbiciunea Chinei în fața Occidentului aflat atunci în plină expansiune.

Avantaje instituționale. Birocrația mandarină-eficientă sau nu?

Potrivit lui Ferguson, principala diferență dintre Est și Vest – și cea care explică cel mai bine avansul Occidentului – este cea de ordin instituțional. Europa Occidentală a creat instituții mai eficiente, printr-o mai mare competitivitate la nivel politic și economic. În acest punct, ne putem întreba de ce instituțiile chineze nu sunt considerate a fi eficiente din moment ce birocrația mandarină, cea care administrează imperiul, era poate cea mai bine pregătită din lume.

Sistemul examenelor imperiale a fost instituit de Împăratul Yang în secolul VII și extins de succesorii săi, Taizong și Wu Zeitan. De atunci, recrutarea în birocrația imperială s-a făcut printr-un set de examene scrise foarte dure, care verificau două categorii de cunoștinte:de gândire politico-ideologică (confucianismul) și cunoștințe practice, de redactare de acte oficiale. Ideea unor asemenea examene poate părea bună la prima vedere, gândindu-ne că, astfel, în administrație ajungeau numai cei mai competenți. Problema este însă că aceasta nu era genul de competiție care să promoveze inovația sau apetitul pentru schimbare. Dimpotrivă:ea încuraja conformismul ideologic și nu putea da naștere la idei originale. S-a creat astfel o birocrație aparent performantă, dar care nu a făcut altceva decât să țină China pe loc.

Confucianismul, sursa unui conservatorism fatal

Una dintre cele mai cunoscute teorii cu privire la rămânerea în urmă a Chinei îi aparține lui Joseph Needham, autorul celei mai cunoscute lucrări despre istoria științei în China. Sinologul britanic era de părere că factorii culturali au fost cei care au împiedicat transformarea realizărilor chinezești în ceea ce în termeni europeni am putea numi știință. Potrivit lui Needham, gândirea religioasă și filosofică a intelectualilor chinezi nu le-a permis acestora să creadă în legile naturii:„nu se pune problema că pentru chinezi nu ar fi existat o ordine în natură, dar aceasta nu era o ordine hotărâtă de o ființă rațională;de aici și lipsa convingerii că ființele raționale pot traduce în limbile lor inferioare, pământești, codul de legi divin.”

Cu privire la acest mod de gândire, Max Weber spunea că raționalismul confucianist a fost un fel de adaptare rațională lalume, în timp ce raționalismul Occidental a urmărit dominația rațională alumii.

Tot la nivelul factorilor culturali, e interesant un argument adus în discuție de Niall Ferguson. El spune că occidentalii au avut noroc până și în materie de droguri preferate. Săturați de alcool, europenii au fost „treziți” de tutunul american, cafeaua arabă și ceaiul chinezesc, în timp ce chinezii au intrat într-o letargie a opiumului.

Capcana

O ipoteză cunoscută referitoare la factorii socio-economici îi aparține lui Mark Elvin. Acesta a încercat să înțeleagă de ce China, în pofida bogăției sale, a stabilității interne și a reușitelor științifice, nu a avut la rândul ei o Revoluție Industrială. Explicația, crede el, constă în faptul că economia preindustrială din China era autosuficientă, neexistând nicio motivație pentru profit care să ducă la dezvoltarea tehnologică. Elvin consideră că rețelele comerciale și metodele de producție erau eficiente, iar munca era foarte ieftină, în așa fel încât economia a ajuns la un punct de echilibru între cerere și ofertă, eliminând presiunea economică care duce, de obicei, la creșterea eficienței. Elvin a numit asta „high-level equilibrium trap”.

În plus, spune Elvin, schimbările intelectuale marcate de trecerea la taoism la confucianism a însemnat trecerea la interesul pentru științele naturale și matematici la studiul filosofiei și moralității, creând un climat ostil inovației tehnologice.

În celălalt capăt al lumii, Marea Britanie de la începutul epocii moderne avea o economie mult mai puțin eficientă decât cea a Chinei. Forța de muncă era mai scumpă, iar comerțul intern era mai slab. Potrivit lui Elvin, asta a dus la crearea unor dezechilbre a cererii și ofertei, care au dus la rândul lor la probleme economice. Acestea au reprezentat însă o motivație foarte puternică pentru inovațiile tehnologice necesare pentru depășirea lor. În plus, Iluminismul a readus în atenția savanților științele naturale, punând astfel bazele necesare inovațiilor științifice.

Pentru Ferguson, acest „high-level equilibrium” (al dinastiei Ming) înseamnă un stat impresionant din exterior, dar fragil la interior:zona de provincie putea susține o populație în creștere datorită culturii orezului, dar asta numai pe baza unei ordini sociale statice incapabile de inovații. 

În concluzie, conservatorismul a fost cel care i-a închis Chinei drumul spre măreție. Civilizația chineză a fost, multă vreme, cea mai avansată din lume, iar europenii nici că sperau că ar putea s-o întreacă. A venit însă un moment în care tradiția (chiar cea prin care China construise o mare civilizație) a început să fie un obstacol. În cele din urmă, chinezii n-au putut să-l depășească, rămânând cramponați într-un conservatorism fatal. Astfel, China a pierdut cursa pentru că s-a închis în sine. 

 

 


 

 

Kenneth Pomeranz, Marea Divergență, Iași, Editura Polirom, 2012

Paul Kennedy, Ascensiunea și decăderea marilor puteri, Iași, Editura Polirom, 2011

Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și Restul, Iași, Editura Polirom, 2011