De ce a căzut republica romană? O ipoteză.
În momentul în care Iulius Caesar traverseazã Rubinconul în 49 a.Hr., conducând ceea ce era armata lui personalã, a declanşat un set de schimbãri care au avut ecoul secole dupã aceea. În curând ocupã Roma, îi învinge pe Pompius Magnus şi pe ceilalţi rivali şi pune în mişcare o transformare a republicii în principat. Principiile constituţionale care au ghidat Roma pe drumul ascensiunii devin brusc desuete.
De atunci istoricii dezbat problema cãderii republicii şi cum a putut Caesar sã recruteze o armatã care l-a susţinut pe el şi nu senatul sau magistraţii Romei. “Acestea erau armate de mercenari loiale mai degrabã generalului decât oraşului-stat”, afirmã William Broadhead, profesor la Massachusetts Institute of Technology. “Cum s-a ajuns la aceastã situaţie?”
Folosind o varietate de surse, de la texte antice la noile descoperiri arheologice, Broadhead avanseazã o nouã ipotezã despre cum au reuşit Caesar şi Sulla sã mãrşãluiascã la Roma cu propriile legiuni. “Interpretarea mea este una demograficã”, spune Broadhead. “Italia era un teritoriu cu o mare mobilitate geograficã, nu un loc cu ţãrani sedentary, care este imaginea stereotipicã”. Oamenii din oraşele din peninsulã, de unde republica romanã îşi recruta soldaţii, cãlãtoreau adesea fie spre noile avanposturi ale lumii romane sau prin Italia, în cãutarea unor condiţii prielnice. Romanii foloseau iniţial o listã rigidã, formula togatorum, pentru a afla câţi recruţi ar trebui luaţi din fiecare oraş, refuzând cu ncãpãţânare sã schimbe lista în decursul timpului. Dar cum populaţie începe sã se mişte, este mai dificil pentru statul roman sã monitorizeze şi sã controleze aceastã mişcare, aşadra sistemul de recrutare bazat pe distribuţia geograficã a populaţiei se dizolvã”.
”Rezultatul, spune el, este un nou sistem în care un general se poate adresa populaţiei chemând-o la luptã, iar rãspunsul este foarte probabil da, pentru cã voluntarii vor de obicei sã se bucure de prada de rãzboi. Mişcarea de populaţie conduce la crearea armatei personalã de la sfârşitul republicii, recunoscutã drept o cheie de întelegere a cãderii sale”. Broadhead a studiat latina şi greaca la Middlebury College în Vermont, petrecând un semestru la Intercollegiate Center for Classical Studies în Roma şi obţinând MA şi PhD la University of London. “Textele sunt mereu parte din arsenalul de înţelegere a culturii romane, dar clãdirile, inscripţiile, spaţiile îi insuflã viaţã”, spune el.
Textele antice folosite pentru interpretarea cãderii republicii romane au fost aceleaşi vreme de secole:Titus Livius, Cicero, Plutarh. Un lucru care s-a schimbat este abundenţa recentã de descoperiri arheologice, de pildã rãmãşiţe de centre urbane care permit noi estimãri în ceea ce priveşte dezvoltarea socialã, bazate pe însemnãrile ceramice care pot arãta originile geografice ale artizanilor. Asemenea piese oferã indicii referitoare la mobilitatea populaţiei din peninsula italicã. Broadhead doreşte sã integreze aceste noi dovezi în douã cãrţi în curs de apariţie, Hegemony and Mobility in Roman Italy, care detaliazã ipoteza lui privind natura flexibilã a populaţiei italice şi efectele asupra armatei republicane, şi Imagines Italicae, care analizeazã inscripţii de pe cladiri în contextul arheologic.
