Datoria externă a României şi o torturǎ inutilǎ
Se aude destul de des că o mare realizare a regimului apus în decembrie 1989 a fost plata datoriei externe, România socialistă devenind singurul stat fără bani de plătit diferitelor bănci. A fost un adevărat triumf pentru Nicolae Ceauşescu şi mulţi îl consideră un mare conducător pentru această victorie financiară. Există admiratori şi la trei decenii de la execuţia din decembrie.
Chiar şi elevi ce nu erau născuţi la schimbarea de regim laudă marea victorie din 1989. Oare chiar să fie o realizare a liderului de la Bucureşti? Avem aici o dovadă că propaganda politică organizată de adepţii comunismului a funcţionat perfect şi că ideile otrăvite încolţesc şi după decenii. Plata datoriei externe ar fi bună din punct de vedere teoretic, dar nimic din ce era comunist nu era pozitiv. Doar dacă gândeşti superficial s-ar putea să cazi în capcană.
Aflarea adevărului implică punerea unor întrebări. Prima se referă la cine a acumulat datoriile. Răspunsul este unul foarte simplu. Au fost făcute de regimul Nicolae Ceauşescu. A doua se referă la cauzele care au dus la creşterea sumelor de bani datorate străinătăţii. Economia socialistă nu era rentabilă din cauză că era condusă în stil birocratic şi planificat, aşa cum se stabilise prin directiva poliţiei politice sovietice din data de 2 iunie 1947. A treia întrebare se referă la necesitatea plăţii forţate a datoriei externe. Ungaria a procedat la prelungirea unor termene de plată şi la alte înţelegeri cu creditorii, unele datorii fiind chiar şterse de creditori.
A patra întrebare se referă chiar la necesitatea plăţii datoriei externe. Germania şi SUA au datorii imense, practic sunt în stare de faliment, şi funcţionează foarte bine ca state. Nici nivelul de trai nu este scăzut. Nu se poate ca germanul să mănânce pe cartelă pentru erorile guvernanţilor de la Berlin. Creditorii nu vor cere o rambursare forţată de la un platnic ce poate fi exploatat prin dobânzi. Trebuie să se mai pună o întrebare normală. Orice om de rând şi orice savant trebuie să se gândească la acest aspect. Oare către cine erau viraţi dolarii din cadrul plăţilor în valoare finală de 21 miliarde de dolari? Răspunsul poate să şocheze orice fiinţă raţională.
Arginţii mergeau către organisme financiare capitaliste şi liderul de la Bucureşti şi-a torturat propriul popor pentru a satisface poftele de îmbogăţire ale capitaliştilor pe care cică-i ura ideologic. Comuniştii de rând şi necomuniştii români stăteau nemâncaţi pe la cozi, nu aveau apă, gaze, căldură şi energie electrică pentru a da banii duşmanilor ideologici ce urmau să fie exterminaţi la un moment dat în cadrul marelui pârjol universal numit revoluţia mondială. Se ştie că lumea capitalistă era condamnată legic la dispariţie şi românii erau chinuiţi să-i asigure prosperitatea până la viitorul conflict mondial.
Ei s-au ales cu fondurile şi poporul român cu onoarea lipsei de datorii şi cu o economie epuizată. Plata datoriei externe a fost o realizare a poporului chinuit, dar a fost o altă metodă de tortură din partea birocraţilor de la Bucureşti, obişnuiţi să trăiască numai într-o lume a lor, dominată de idei utopice şi ruptă complet de fericirea mulţimilor guvernate.
Bibliografie minimalǎ
Anii 1973 - 1989: Cronica unui sfȃrșit de sistem, Fundația Academia Civicǎ, București, 2003.
Leahu, Gheorghe, Arhitect ȋn „Epoca de Aur”, Fundația Academia Civicǎ, București, 2013.
Szavai, Janos, Ungaria, Corint, București, 2002.
