Autor 888 vizualizări


După ce am publicat în numărul din martie 2009 al revistei „Historia” articolul Ce fel de țară e asta?, în care caracterizam România drept „o țară de dat la gunoi” sau, citându-l pe Constantin Argetoianu „o țară de escroci și curve”, câțiva colegi m-au admonestat pentru duritatea evaluărilor. Ce simplu e să fi patriot iresponsabil! Ce simplu e să ascunzi păcatele neamului tău! Ce simplu e să acuzi de lipsă de patriotism pe cei care rostesc adevărul! În realitate, cele două formule sunt prea blânde. Oricine privește lucid România de astăzi își dă seama că românii sunt un popor terminat, ieșit din istorie, incapabil de o adevărată creație. Mizerabila clasă politică, aflată la conducere de 20 de ani, este o parte și o oglindă a națiunii române. E la fel de sleită și de lipsită de ideal ca și poporul care a produs-o. Unii și alții sunt scufundați într-o mediocritate descurajatoare, lipsită de orice tresărire de voință și de afirmare. 

Nimic nu arată mai bine starea românilor decât atașamentul bolnăvicios față de telefoanele mobile și televiziune. Desigur, fenomenul e general pe planetă, dar în România a căpătat proporții de neimaginat. Lipsiți de preocupări înalte, nepăsători la prezentul și viitorul propriei țări, scufundați în meschinăriile vieții cotidiene, românii au găsit în telefonul mobil canalul de cheltuire a debilei energii care-i mai animă. Dacă nu mai sunt capabili de o creație, puțina forță care-i mai pune în mișcare se consumă în vorbărie. Nimeni nu pretinde că la telefonul mobil trebuie să se desfășoare dialogurile de filozofie ale lui Socrate și adepților săi. Dar, cine urmărește, fără să vrea, în troleibuze și autobuze, derizoriul discuțiilor telefonice își dă seama că acest popor – de la elevii de liceu și până la pensionarii care aleargă prin mijloacele de transport în comun, fiindcă sunt gratuite – nu găsesc alt rost decât să pălăvrăgească prostește și inutil. Aceeași constatare și în privința televiziunii.

În Evul Mediu, când oamenii nu aveau nivelul intelectual pentru a purta o conversație de substanță și de durată, ei au făcut apel la bufon, care împlinea această lacună prin glumele și comentariile sale. În România de astăzi, televiziunea îndeplinește rolul bufonului medieval. Sleiți intelectual, românii se holbează la micile ecrane pentru ca, apoi, a doua zi, să-și repete obsedant unul altuia ce au spus „marii analiști” în seara precedentă. Lenea gândirii e atotputernică. Din nefericire, Consiliul Național al Audio vizualului nu întreprinde nimic sub motiv că nu poate interveni, pentru a pune capăt acțiunii de idiotizare a românilor prin televiziune. Îmi permit să fac o recomandare d-lui prim-ministru Emil Boc: dacă va vrea să facă economii să suprime acest consiliu, inutil și bugetivor. Măcar acum, în vreme de criză, să se facă o economie binevenită pentru stat.

Și vorbăria de la telefonul mobil, și mediocritatea televiziunii sunt semnele declinului națiunii române. Popoarele, ca și oamenii, parcurg un ciclu de afirmare viguroasă și de epuizare a forțelor. Noi, românii, suntem în această ultimă fază. Poate, cândva, peste 100 de ani – sau mai mult – vom cunoaște fenomenul, întâlnit în istorie, al regenerării. Dar până atunci e mult. Sunt bucuros să nu asist la decăderea unui neam, care, totuși, a însemnat ceva în istorie.

Până atunci, formula finală a convorbirilor de la telefonul mobil – „Da-hai-pa” – este deviza națiunii române. A unei Românii care nu are nimic european în ea și care ar trebui să se situeze undeva pe continentul african.