Autor 6676 vizualizări


Cuvântul sau adverbul afirmativ „ie” era şi este unul dintre cuvintele românilor care s-a utilizat în paralel cu cuvântul „da”, dar a fost folosit din ce în ce mai puţin, ajungând în cele din urmă un regionalism (http://www.webdex.ro/online/dictionar_de_arhaisme_si_regionalisme/ie). Contactele cu slavii nomazi şi apoi cu cei sedentari, încă din perioada formării poporului român şi a limbii române, au făcut ca mult timp să fie utilizate în paralel cuvintele afirmative „da”, „ie” dar şi alte structuri expresive. Gheorghe Mihăilă a scris că adoptarea limbii slavone nu se datorează unei presiuni politice ci în mare măsură vecinătăţii cu ţările slave. (Gheorghe Mihăilă, Dicţionar al limbii române vechi; sfârşitul sec. X – începutul sec. XVI", p.15-17)

În Moldova, unde biserica şi documentele vremii au folosit o lungă perioadă limba slavonă, cuvântul „da” a înlocuit cuvintele afirmative autohtone. La fel s-a întâmplat şi în Ţara Românească. Nu este exclus ca în unele sate din aceste zone să mai persiste afirmaţia „ie”. Dar slavona nu a fost singura limbă de cultură în ţările române. Dimitrie Cantemir, la 1714, în Descriptio Moldaviae, scrie în capitolul “Despre literele moldovenilor” următoarele: „Înainte de Conciliul de la Florența (1445), după exemplul celorlalte neamuri ale căror limbi provin din vorbirea romanilor, moldovenii se foloseau de caractere latine.” Primele monede din Moldova şi Ţara Românească aveau de asemenea inscripţii în limba latină.

În Transilvania, contactul cu slavii a fost mai redus şi ca urmare cuvântul afirmativ „ie” a rezistat în timp, fiind folosit şi astăzi mai mult la ţară, în paralel cu „da”, din Bihor până în Bistriţa Năsăud şi în sud pănă în Alba.

Afirmaţia poate fi exprimată prin cuvinte (Elena Dănilă, Probleme de gramatică a limbii române, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011) în următoarele forme:

a) cuvinte sintetice de tipul:

- adverbul tipic „da”;

- adverbe ca: bineînţeles, desigur, exact, fireşte, întocmai, neapărat, negreşit, nesmintit etc

- verbe de apreciere: e sigur, e bine;

- interjecţii de tipul îhî, mda etc.

b) cu mai multe cuvinte în loc de da:

- adverbe de afirmaţie: cu adevărat, cu certitudine, cu siguranţă, de bună seamă, fără doar şi poate, fără îndoială, fireşte, nici vorbă.

- interjecţii cu mai multe cuvinte: pe cuvânt, pe cuvântul meu, pe legea mea, pe sufletul meu, să fiu al dracului / naibii, să mor eu etc.

- structuri expresive de tipul ba bine că nu, cum să nu etc.

Limba română, ca toate limbile romanice, are propriile trăsături caracteristice datorate influenţei populaţiilor cu care a venit în contact. Se remarcă în acest fel împrumuturile din limbile slave. Un cuvânt considerat de mulţi lingvişti ca fiind de origine slavă este „da”. Există şi păreri că „da” ar proveni din limba latină târzie, din cuvântul „ita”: ita>ida>da. (K.A.Massey, A Latin etymology for Romanian da = yes. Revista Philologica Romanica, Vol. 8, 2008, 93–100)

Slavii au staţionat un timp pe teritoriul României de azi până au năvălit în Imperiul Roman de Răsărit, părăsind în mare măsură nordul Dunării în secolul al VII-lea. Cronicarii bizantini i-au descris pe slavi ca fiind cruzi şi nemiloşi, distrugând cetăţile şi aşezările romanilor şi ucigând sau alungând romanii pentru a le lua pământurile. Romanii din Balcani refugiaţi în păduri şi în zone muntoase au fost numiţi vlahi de către slavi. Fiind în mare măsură asimilaţi şi dispersaţi în toţi Balcanii, vlahii sau aromânii (cum sunt numiţi în lucrările de specialitate) nu au putut să-şi formeze propriul stat în Balcani. De remarcat că în limba lor aromânii îşi spun „armâni”. În unele teritorii slave, în care aromânii au fost slavizaţi şi apoi islamizaţi sau catolicizaţi, patrimoniul vlahilor sau al aromânilor a fost însuşit de populaţia majoritară (cazul Bosniei-Herţegovina, al Muntenegrului şi al Croaţiei).

Aromânii din Balcani încă mai păstrează o limbă foarte apropiată de limba română şi acest lucru permite diverse studii privind evoluţia limbii române. În harta alăturată sunt prezentate zonele în care s-a folosit sau se foloseşte limba română sau un dialect al limbii române.

Interesant este faptul că aromânii folosesc cuvântul „ie” în paralel cu cuvântul „da” ca şi românii. Acest lucru se poate constata şi astăzi în vorbirea aromânilor mai ales în Macedonia de Nord, Albania şi Grecia. Aromânii din Macedonia de Nord folosesc atât afirmaţia scrisă sub forma „ye” sau „ee” cât şi interjecţii şi alte structuri expresive.

Aromânii din Grecia şi Albania folosesc în paralel cu „da” cuvintele „ie” şi „aha”.

În Europa, cuvântul afirmativ „ie” mai este întâlnit în limbajul autohtonilor din Corsica: „iè”.

O situaţie similară cu cea din limba română sau din limba aromână este şi în Slovenia şi parţial în Cehia, unde cuvântul afirmativ autohton a fost înlocuit cu cuvântul utilizat de austrieci sau germani: „Ja”.

Faptul că românii şi aromânii folosesc „ie” în paralel cu „da” permite atât dezvoltarea sau confirmarea unor ipoteze legate atât de istoria aromânilor cât şi despre evoluţia limbii române.

""