⬆
Cuvântarea lui Vasile Goldiş, momentul zero al naşterii României mari
- Cea mai importantă piesă aflată în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia este manuscrisul original al Cuvântării lui Vasile Goldiş la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
- Legătura în forma actuală a fost realizată de membrii Astrei, care au dăruit această piesă, cunoscută şi sub denumirea de „mapa lui Vasile Goldiş“, Muzeului din Alba Iulia în 1929. În partea centrală a primei coperţi este înscrisă fotografia lui Vasile Goldiş, încadrată în partea stângă de frunze de stejar, iar în dreapta de măslin, sub care stă scris cu majuscule:„Cuvântarea lui Vasile Goldiş la 1 Dec. 1918“.
- De jur împrejur se dezvoltă o cusătură cu sârmă de culoare roşu, galben, albastru. În interior, fiecare pagină este numerotată cu cifre romane I – XIII. La paginile I-X se găseşte cuvântarea, iar de la pagina X la XIII este Hotărârea Adunării Naţionale, care se termină cu semnătura lui Vasile Goldiş.
- Cuvântarea lui Vasile Goldiş a fost momentul esenţial al Programului Marii Adunări Naţionale Constituante a românilor din Transilvania şi Ungaria, ţinută în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
- Prezentarea acestuia, adresată Marii Adunări Naţionale, începea cu o incursiune în istorie, luând în calcul rezistenţa neamului românesc de a îndura soarta aspră a „loviturilor duşmane în statornică răbdare“. Goldiş urmărea devenirea românească de la aşezarea coloniştilor romani în Dacia. Mai târziu urmează alţi asupritori şi aceeaşi statornicie şi aşteptare a românilor, întreruptă de „braţul puternic al geniului scânteelor al Viteazului Mihai“. Realizarea sa este vremelnică:„această unire o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul neamului nostru se frânse iar în bucăţi“.
- Românii, adevăraţii proprietari legitimi ai pământului, au continuat să fie socotiţi străini şi sclavi pe pământul lor strămoşesc. Vasile Goldiş insista asupra ultimei jumătăţi de secol, care, pentru românii din Transilvania, a adus şi mai grele opresiuni sub regimul dualist, cu toate că ei au continuat să îşi facă „datoria de cetăţeni ai Ungariei şi supuşi ai dinastiei de Habsburg-Lotharingia“.
- A urmat însă Primul Război Mondial şi eliberarea naţională a naţiunilor. „Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunei române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea – aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta.
- Libertatea acestei naţiuni înseamnă:-unirea ei cu Ţara Românească [...] Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunei umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţe, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor“.
- Proiectul de rezoluţie
- Vasile Goldiş dădea apoi citire proiectului de rezoluţiune a unirii, ce cuprindea nouă puncte şi era conceput după cele mai democratice principii, ca votul universal, reprezentativitate totală pentru fiecare categorie socială, etnică sau profesională în stat, organizarea pe temelii solide a Transilvaniei, uniformizarea legislativă şi administrativă cu România.
- Punctul 1 stabilea unirea cu România:„Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România (citirea acestui punct a fost însoţită de aplauze frenetice şi strigătul «Trăiască România Mare!»;audienţa se ridicase în picioare, mâinile erau ridicate. Era ora 12 fix. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre“.
- Cuvântarea lui Vasile Goldiş se încheia cu cuvintele:„Legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptăţeşte azi a zice:Trăiască România Mare!“ şi cu aplauzele nesfârşite ale Adunării.
