Cum și-a ascuns Anglia crimele comise în colonii
Conform unui raport oficial, mii de documente ce arată nelegiuirile şi crimele comise în ultimii ani ai Imperiului Britanic au fost distruse sistematic pentru ca acestea să nu cadă în mâinile guvernelor din țările ce și-au obținut independența față de Marea Britanie, scrie The Guardian.
Documentele care au supravieţuit „epurărilor” au fost aduse în secret în Marea Britanie, unde au fost apoi ascunse timp de 50 de ani într-o arhivă secretă a Foreign Office-ului, departe de privirile istoricilor și ale publicului. Ascunderea documentelor pentru atâta timp reprezintă o încălcare a obligațiilor legale, conform cărora ele trebuiau făcute publice după o perioadă mai scurtă de timp.
Arhiva a ieșit la iveală anul trecut, când un grup de kenyeni reținuți și, susțin ei, torturați în timpul rebeliunii Mau Mau din anii '50, au obținut dreptul de a da în judecată guvernul britanic. Foreign Office-ul a promis că va publica 8.800 de dosare provenite din 37 foste colonii. Istoricul însărcinat cu supravegherea acestui proces, Tony Badger, a declarat că descoperirea acestei arhive a pus Foreign Office-ul într-o poziție „rușinoasă, scandaloasă”. „Aceste documente ar fi trebuit să ajungă în arhivele publice încă din anii '80”, spune el, iar termenul a trecut de mult.
Documentele, păstrate într-un centru guvernamental foarte bine păzit, includ și rapoarte de informații privind „eliminarea” inamicilor autorităților coloniale din Malaezia anilor '50. Altele arată că membri ai cabinetului de la Londra erau la curent cu torturarea și uciderea insurgenților Mau Mau din Kenya, iar altele demonstrează cât de departe au mers britanicii pentru mutarea cu forța a localnicilor din insula Diego Garcia.
Totuși, între toate aceste documente se numără și câteva care arată că unele dintre cele mai delicate dosare privind acțiunile englezilor în anii decolonizării nu au fost ascunse, ci pur și simplu distruse. Există documente care arată că au existat instrucțiuni clare privind distrugerea sistematică a unor dosare, instrucțiuni date după 1961, când Iain Macleod, Secretarul de Stat pentru colonii, a cerut ca guvernele țărilor care aveau să-și capete independența să nu obțină niciun fel de material care ar putea „stânjeni guvernul Majestății Sale” sau crea probleme pentru membrii poliției, forțelor militare, funcționarilor publici sau altor persoane precum informatorilor. De asemenea, trebuiau distruse documentele ce compromiteau sursele de informații sau care puteau fi folosite „imoral” de către miniștrii guvernelor viitoare.
Între documentele care trebuiau să fie distruse se numărau și cele care atestau abuzurile comise împotriva insurgenților Mau Mau de către autoritățile coloniale, care au fost torturați sau chiar uciși;de asemenea, rapoarte care ar fi putut da informații privind uciderea a 24 de săteni neînarmați în Malaezia în 1948;majoritatea documentelor delicatepăstrate de autortitățile coloniale la Aden, unde serviciul de informații al armatei avea un centru secret de tortură; documente păstrate de autoritățile din Guyana britanică, o colonie a cărei politică a fost influențată de guvernul american și al cărui lider de după independență a fost înlăturat în urma unei lovituri orchestrate de CIA.
Documentele care nu au fost distruse au fost păstrate secrete nu doar pentru a proteja reputația Marii Britanii, dar și pentru a proteja guvernul de litigii. Dacă acțiunile legale inițiate de acești kenyeni au succes, ne putem aștepta la apariția unor noi procese din moment ce sute, chiar mii de veterani ai conflictelor din anii decolonizării sunt încă în viață.
Documentele arată că autoritățile coloniale au primit instrucțiuni să separe cu mare atenție dosarele care aveau să fie lăsate în urmă după independență – cunoscute ca legacy files – de cele ce aveau să fie distruse sau duse în metropolă – watch files. Cele care au ajuns în Marea Britanie descriu o perioadă în care autorităților britanice le era teamă că unele documente ar putea fi sustrase și făcute publice. Oficialii erau atunci avertizați că vor fi dați în judecată dacă luau vreo hârtie acasă – au existat și câteva asemenea cazuri. Pe măsură ce momentul independenței se apropia, multe dosare erau luate din arhivele autorităților coloniale și ascunse în seifuri instalate în birourile guvernatorilor.
În Uganda, acest proces a primit numele de cod „Operation Legacy”. În Kenya, procesul de verificare a dosarelor, care a fost descris ca „o epurare temeinică”, a fost supravegheat de ofițeri. Au existat instrucțiuni clare potrivit cărora niciun african nu trebuia să fie implicat în aceste procese;doar cineva care era „funcționar al guvernului Kenyan, dar supus britanic de descendență europeană” putea participa la epurarea dosarelor incriminatoare.
De asemenea, au fost luate măsuri dure pentru ca guvernele din noile țări independente să nu afle că dosarele respective au existat vreodată. Una din instrucțiunile date autrorităților coloniale spune că documentele lăsate în urmă nu trebuie să facă referiri la celelaltemateriale. Existența documentelor dispărute nu trebuia să iasă la iveală. Dacă un singur document era scos dintr-un dosar ce trebuia lăsat în urmă, un altul era pus în locul lui pentru a nu exista neconcordanțe.
Dosarele care au ajuns în cele din urmă la Hanslope Park, Buckinghamshire, provin din 37 foste colonii și însumează peste 200 de metri de arhivă. Dar e clar că cea mai mare parte a documentelor considerate „periculoase” a fost probabil distrusă. Autorităților din unele colonii, precum Kenya, li s-a spus atunci că e de preferat ca documentele să fie distruse, nu aduse în Marea Britanie, și că nu trebuie să rămână urme nici ale documentelor, nici ale distrugerii lor.
Aceste documente reprezintă o adevărată mină de aur pentru istoricii, dar va mai trece încă ceva timp până ce toate vor ajunge în arhivele publice. Până acum, a fost transferată doar o parte din arhiva secretă – 1/6 din total, iar procesul va fi completat, teoretic, până la sfârșitul anului 2013.
