Cum se distrau curtenii lui Ceauşescu la Snagov

Autor 20350 vizualizări


Şase zile lucrătoare pe săptămână aveau şi demnitarii. Sâmbăta după-amiaza, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu plecau la Snagov. Duminica, favoriţii lor erau mobilizaţi la reşedinţa de weekend pentru programul de destindere colectivă.

Cu excepţia verii, când toţi demnitarii se mutau la Neptun, soţii Ceauşescu îşi petreceau după-amiezele de sâmbătă şi duminicile la Snagov, după relatările menajerei (Maria Dobrescu, „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial", Amalteea, Bucureşti, 2004). Uneori, în anii '60, viitorul dictator venea la Snagov fără nevastă. Trei săptămâni, cât a pregătit Congresul al IX-lea, Ceauşescu a locuit singur în reşedinţa de weekend. Menajera îi pregătea ţărăneşte prânzul, turnându-i şi câte un pahar de vişinată de casă.
El lua cina împreună cu ceilalţi tovarăşi din colectivul de pregătire a documentelor, la Palatul Snagov. Seară de seară, chelnerii aduceau aceleaşi mâncăruri şi băuturi: grătare impresionante, şpriţ la gheaţă şi porţii mari de îngheţată. Congresul l-a prins pe liderul României cu două-trei găuri lărgite la curea, a povestit Dumitru Popescu („Am fost şi cioplitor de himere", Bucureşti, Editura Expres, 1993).

VOLEI, ŞAH ŞI POPICE

Printre dotările noi de la Snagov a fost şi terenul de volei. Ceauşescu învăţase din anii petrecuţi la armată binefacerile sportului şi ale mişcării fizice. Suporter fidel al echipei de fotbal Steaua, înainte de 1965 nu absentase de la meciurile jucate de „militari" în Capitală, mărturisea Paul Niculescu-Mizil („O istorie trăită", Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997). Ajuns la putere, Ceauşescu a devenit suporterul interesat al tuturor echipelor naţionale. În competiţiile internaţionale, sportivii reprezintă tricolorul românesc. Iar rezultatele lor se dezbat în şedinţele conducerii, care aprobă recompense speciale pentru marile victorii.
Contactele cu mişcarea de tineret din ţările occidentale l-au influenţat pe Ceauşescu în ideea că sportul înseamnă sănătate şi refacere a puterii de muncă, spunea şi Ştefan Andrei (Lavinia Betea, Andrei Ştefan, „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli", Bucureşti, Adevărul, 2011). Vrând-nevrând, demnitarii din noua generaţie i-au împărtăşit opiniile. Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, destinderea activă cu Ceauşescu însemna jocul de şah, sportul minţii, şi jocul de popice, practicat la Restaurantul „Muntenia" din Snagov.

CONVOCAŢI LA „INSTRUCŢIA" DUMINICALĂ

Altfel arătau însă şi duminicile după vara lui 1965. După metoda recomandată românilor, Ceauşescu le impunea şi demnitarilor petrecerea timpului liber în colectiv. „Craii de Curte nouă", cum îşi persiflează Dumitru Popescu camarazii, se prezentau punctual, duminica dimineaţa, cu tot cu neveste, la convocarea din vila Ceauşeştilor. Adunarea aceea era „curtea lui Ceauşescu" din primii ani ai puterii. O lume „restrânsă, sărăcăcioasă, cu forme de manifestare destul de precare", după aprecierile aceluiaşi martor. Ceauşescu nu lăsa cârma din mână pe tot parcursul „destinderii".
Programul începea cu meciul de volei. Echipele se alcătuiau din mai tinerii demnitari şi aghiotanţii lor. Mai-marele în funcţie se poziţiona întotdeauna lângă plasă, trecând, de câte ori era cazul, mingea peste fileu cu o mână, iar cu cealaltă coborând plasa. La început, căpitan al echipei adverse era Paul Niculescu-Mizil. Conducătorul României nu scăpa ocazia de a-şi bodogăni coechipierii şi adversarii. Din distracţie, jocul se transformase în „instrucţie". El singur se amuza, stresându-i pe ceilalţi.

NEVESTELE LA BÂRFĂ, RUMMY ŞI ŞEPTIC

Personalul vilei avea însă impresia că asistă la reuniunea unei societăţi alese, cu ocupaţii pe potrivă. În timp ce bărbaţii jucau volei, nevestele bârfeau, jucând cărţi şi rummy. După masa de prânz, tovarăşii reveneau la preocupările dinainte. Bărbaţii mai făceau câte-un meci, apoi o baie, după care scoteau jocul de şah. Partener preferat de şah i-a fost lui Ceauşescu întâi Paul Niculescu-Mizil, apoi Ştefan Andrei.
Pe tovarăşele istovite de bârfă şi de jocurile de cărţi, menajera le mai îndulcea cu câte un desert, clătitele fiind preferatele lor. Cu un pahar de bere sau de vin, ziua era pe sfârşite. Seara, oaspeţii plecau, fiecare la vila lui.

UN PRÂNZ CÂT O ZI DE MUNCĂ

Altfel simţeau curtenii odihna activă cu Nicolae Ceauşescu. Invitaţia îi încredinţa că încă mai sunt „favoriţi", acceptând-o cu încântare. După relatările lui Dumitru Popescu, prânzurile la Ceauşeşti erau „obositoare, apăsătoare, exasperante". Durau şapte-opt ore, timp în care se serveau, repetitiv, meniuri din preparate tradiţionale:sarmale în foi de viţă, saramură de peşte, ardei umpluţi, fripturi. După gusturile Ceauşeştilor se preparau şi deserturile:porumb fiert, floricele, cozonac şi clătite.
În jurul mesei încărcate, Ceauşescu impunea atmosfera de şedinţă. Discuţiile le începea criticând „neajunsurile" din sectorul fiecăruia. Trecea apoi la analiza noutăţilor politice de pe planetă, în viteză mai mare ca la buletinul radiofonic de ştiri. Sărea, fără legătură, de la un personaj la altul, de la evenimente recente la istorii bătătorite. Dar când începea cu tocatul cuiva, Ceauşescu făcea impresia că „îi ştia şi măselele din gură", spune martorul.

ŢINEA CÂRMA ASISTAT DE UN MARINAR

Rămas singur cu nevasta, Ceauşescu juca table, a povestit menajera Suzana Andreiaş. Ea trişa, el o tachina. Nu s-au certat niciodată de faţă cu personalul. Îşi spuneau Nicu şi Leana. Sau Lenuţa. Uneori se plimbau pe lac cu vaporaşul. Ceauşescu ţinea cârma, asistat de marinar. Din spatele lui, ca o cumsecade nevastă, Lenuţa contempla natura.
La Snagov, Ceauşescu se destindea ascultând muzică interpretată de Mia Braia şi de Ioana Radu. Duminica dimineaţa, el cobora singur din dormitor la televizorul din sufragerie, ca să vizioneze „Viaţa satului".


Casă refuzată de Elena Maurer

În 1965, Ceauşescu a procedat cu vila de la Snagov ca şi cu reşedinţa din Primăverii: a păstrat-o, dar a extins-o şi a modernizat-o.
După informaţiile menajerei Suzana Andreiaş, Vila 10, ocupată de Ceauşeşti, fusese oricum cea mai frumoasă între celelalte case ale nomenklaturii. Construită şi amenajată pentru Ion Gheorghe Maurer, casa nu-i mai plăcuse însă nevestei acestuia. Ce refuzase însă atunci Lilica Maurer, ca necorespunzător gusturilor sale şlefuite de anturaj, o mulţumise deplin pe Lenuţa Ceauşescu.

MÂNCĂRURI ARDELENEŞTI

Până atunci, Ceauşeştii au avut la dispoziţie o „cabană" cu încheieturi şi podele scârţâitoare de lemn, împărţind aceeaşi curte cu familia Moghioroş. Personalul adus din Ardeal deservea amândouă vilele. De altfel, Ceauşeştii luau masa în curte cu familiile ardelenilor Sălăjan şi Moghioroş, copii şi părinţi, în total vreo 14 persoane.
S-ar putea, aşadar, spune că reprezentanţii minorităţii maghiare le erau Ceauşeştilor cei mai pe plac.
Mâncărurile tradiţionale de Paşti şi de Crăciun se puneau şi pe masa Ceauşeştilor. Aşa se statornicise tacit, ca şi obiceiul pomului de Crăciun. Lui Ceauşescu îi plăcea să-i servească pe ceilalţi când stăteau la masă, în familie. Refuza să-i pună ospătarul sifon în pahar. Ţinea sticla aproape de masă şi le turna el celorlalţi comeseni. La început bea vinul curat, fără apă, nu agrea şpriţul. Ca să ceară un supliment dintr-o mâncare, bătea din palme.
Din vara lui 1965 şi până în 1968, constructorii au lucrat la extinderea şi modernizarea vilei. Clădirea din cărămidă roşie, cu un singur etaj, impresiona personalul prin puzderia încăperilor şi diversitatea „anexelor". I-au triplat suprafaţa iniţială cu noile amenajări:terasă, seră, bazin interior, sală de sport. Un tunel lega reşedinţa de bucătărie, chelnerilor fiindu-le interzis să treacă pe-afară cu mâncarea pe care o serveau la masă. Vila a fost dotată şi cu un cuptor de pâine, astfel încât primul om al ţării să aibă şi lipii, după recomandarea doctorilor.
La vila Ceauşeştilor, câtă vreme copiii au fost mici, era întreţinută şi o minigrădină zoologică. Pui de urs şi căprioară, miei şi un măgăruş, animale aduse de tată de la vânătoare sau primite cadou de prin ţară.

""