Autor 23331 vizualizări


Migraţiile barbarilor au făcut ravagii în Europa şi au contribuit decisiv la conturarea noului peisaj al societăţii. Centrul de greutate al vieţii oamenilor nu mai este oraşul ci satul, iar multitudinea de popoare şi limbi grefate pe corpul Imperiul Roman a dat o nouă înfăţişare Occidentului. În locul Imperiului Roman de Apus au răsărit statele succesoare, unde peste vechile structuri clasice se suprapune elementul germanic. Sinteza aceasta a născut civilizatia medievală.

Este o cultură în care noul element spiritual, creştinismul, joacă un rol fundamental, impunând valori şi principii de durată. Relaţiile dintre oameni suferă şi ele modificări, căpătând un aer personal, fie că este vorba despre legătura dintre proprietarii funciari şi ţăranii care lucrau pământul, fie de seniorii şi vasalii care erau obligaţi să presteze servicii militare. Feudalismul se dezvoltă în regatele succesoare.

Cum s-au aşezat barbarii în Imperiul Roman? Instalarea s-a realizat conform principiului ospitalităţii, pe care romanii îl aplicau când venea vorba de propriii soldaţi. Adică proprietarii romani se obligau să le furnizeze între o treime şi două treimi de pământ, locuinţă, sclavi. Uneori pământul nu se prelua pur şi simplu, ci doar se încasa o cotă-parte din veniturile aferente. Dar cu barbarii a fost ceva puţin diferit. Vandalii au confiscat pământurile proprietarilor romani, iar saxonii i-au izgonit pe celţii romanizaţi. S-a produs aşadar un transfer de proprietate. Germanii au implementat uneori propriul sistem de organizare, marca sau obştea, dar de cele mai mult ori au ales să păstreze sistemul roman de proprietate privată.

Când se aşează pe teritoriile romane, germanii sunt conduşi de şefi militari care se autodesemnează regi, dar pentru Imperiu nu sunt mai mult decât nişte generali sau funcţionari. Regii barbari recunoşteau şi respectau statutul împăratului din răsărit, considerându-se reprezentanţi ai acestuia în conformitate cu tratatele de alianţă încheiate (foedus).

Sub influenţa romană, autoritatea monarhicădin regatele barbare tinde să fie una de esentă absolută, depăşind controlul vechilor instituţii tribale. Totodată, statul începe să fie considerat patrimoniu de familie, care poate fi împărţit urmaşilor, cum este cazul la franci. Regii barbari doresc să păstreze o aparenţă de autoritate imperială, preluând unele atribuţii ale împăratului, pe care le aplică în propriile structuri politice. Au în primul rând o funcţie militară, dar pe lângă asta, ei mai sunt şi legislatori, şefi ai administraţiei şi apărători ai Bisericii.

Regatele succesoare întemeiate pe continent s-au folosit de principiul personalităţii legilor, adică fiecare om era judecat după legile neamului său:romanii urmau dreptul scris, iar barbarii recurgeau la dreptul cutumiar. Dar regele reprezenta instanţa de judecată supremă şi era de altfel foarte uşor de contactat. Regii merovingieni umblau de pildă în teritoriu în care trase de boi, iar oricine se putea apropia de ei pentru a le cere dreptate.

Regii barbari păstrează în mare măsură aparatul de stat roman, pe care nu au cu ce să-l înlocuiască. O situaţie aparte întâlnim doar în Britannia, acolo unde structura romană s-a prăbuşit de tot, iar migratorii nu mai au de unde să-şi ia elementele de administraţie. Aşa că impun iniţial instituţiile specifice şefiilor barbare.

Bisericaeste un factor care intră în identitatea regatelor barbare. În cadrul acesteia, trebuie remarcată situaţia specială a episcopilor, care acolo unde dispare administraţia laică, ei preiau atribuţiile funcţionarilor imperiali, mai ales în centrele urbane unde au grijă de apărare.

Împăraţii romani vor fi imitaţi de barbari şi în ceea ce priveşte rolul de apărători ai Bisericii. De obicei barbarii, înainte de convertirea la creştinism, parcurg etapa ariană. O excepţie o constituie Clavis, regele francilor, care sare peste această etapă şi trece direct la creştinismul “corect”. Convertirea sa care se produce undeva prin 508 permite o sinteză cu paşi repezi a francilor şi galo-romanilor, ceea ce la rândul său contribuie la consolodarea statului franc. Vizigoţii se convertesc şi ei în 589, iar longobarzii vor depăşi arianismul în secolul al VII-lea. Anglo-saxonii adoptă şi ei noua credinţă după botezul regelui Aethelbert din Kent din 597.

Statul întreţine relaţii foarte bune cu Biserica, oferindu-i danii de pământ, iar Biserica ajută regii prin mijloace de legitimare ideologica, cum ar fi ungerea, pe care o întâlnim prima dată în Spania vizigotă. Biserica mai oferă şi oameni pregătiţi pentru a umple aparatul administrativ. Regatele succesoare stau sub aura strânsei colaborări dintre regi şi episcopi.

Recomandare:

Pierre Riché, Europa barbară, Bucureşti, 2003.