Cum l-a furat Ceauşescu pe Regele playboy

Autor 23124 vizualizări


Institutul de Istorie a Partidului a prelucrat fotografia manifestaţiei de 1 Mai 1939, plasându-i pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu printre participanţi. Nicolae Ceauşescu şi-a însuşit rolul de animator al „demonstraţiei antifasciste“ din 1 Mai 1939 şi l-a copiat pe Carol al II-lea

Ziua Muncii era în anii '80 sărbătoarea unită a soţilor Ceauşescu. Iar presa ilustra elogiile cu fotografia celor doi foşti utecişti în mijlocul unei mulţimi entuziaste. 
 
„1 Mai 1939, a cuvântat Ceauşescu în plinul puterii sale, s-a transformat într-o puternică manifestaţie împo­tri­va fascismului şi războiului, nu­mă­rându-se printre puţinele manifestări din Europa care au avut loc în condiţiile când fascismul era în ofensivă după München. Poporul român, sub conducerea co­mu­niş­tilor, în alianţă cu socialiştii şi social-democraţii, cu alte forţe democra­tice, şi-a exprimat dorinţa de a face totul pentru a împiedica ascensiunea fascismului, instaurarea dictaturii fasciste în România. A fost o dovadă a maturităţii clasei muncitoare de care dispunea atunci poporul nostru, forţele sale revo­lu­ţionare şi progresiste de a organiza cu succes lupta împotriva războiului şi fascismului".

Fals istoric

Nimic mai fals însă! Manifestaţia din 1 Mai 1939 a fost un „cadou" oferit de Ministerul Muncii şi Mihai Ralea (ministrul de resort) regelui Carol al II-lea. În februarie 1938, monarhul instaurase un regim autoritar, numit de adulatorii vremii „revoluţie regală". Desfiinţase toate instituţiile statului de tip pluralist: partidele, asociaţiile civice cu vederi democrate, sindicatele. Acestea din urmă au fost înlocuite cu „breslele de lucrători", organizaţii de orientare fascistă prin care se realiza controlul muncitorilor. Iar partidul unic - Frontul Renaşterii Naţionale - îl avea în frunte pe însuşi regele. Director general al Ministerului Muncii a fost numit Stavri C. Cunescu, funcţionar cu experienţă în legislaţia din domeniu şi studiul asociaţiilor muncitoreşti din Europa. Participase şi la congrese muncitoreşti din Germania nazistă şi Italia fascistă, punându-se la curent cu metodele proslăvirii conducătorului de către „clasa muncitoare". La propunerea sa, Mihail Ralea a dispus sărbătorirea zilei de 1 Mai 1939 în cadru festiv. Se voia a-i dovedi Suveranului devotamentul lucrătorilor industriali faţă de noul regim.

Aşadar, de „ziua muncii" a fost convocat primul congres naţional al nou-înfiinţatelor bresle, la Bucureşti. La sfârşitul evenimentului s-a organizat o paradă prin faţa Palatului Regal. Muncitorii trebuiau să-l salute fascist pe Carol.

Carol al II-lea, autorul „revoluţiei regale“ şi câinele său



Putea Nicolae Ceauşescu să preia controlul defilării pentru ca demonstranţii să strige lozinci antifasciste şi antirăzboinice? Bineînţeles că nu! Participanţii la congresul breslelor au fost atent selecţionaţi de organizaţiile judeţene care-i trimiseseră. Verificaţi apoi şi de Siguranţă, pentru a risipi orice dubiu asupra altor „convingeri" politice. În Gara de Nord, agenţii serviciului secret aveau asupra lor liste cu participanţii la congres. Şi îi verificau prin sondaj pe delegaţii coborâţi din trenuri. Chiar dacă s-ar fi „infiltrat" în nou-createle bresle, utecistul Ceauşescu nu putea fi admis la înalta reuniune. Dosarul său  de fost deţinut comunist era pătat definitiv! Congresul propriu-zis s-a desfăşurat în perfectă ordine la sala cinematografului „Aro". Poliţia n-a primit atunci vreo sesizare de tulburare  a dezbaterilor. În paralel, la sălile Tomis şi Eintracht, s-au ţinut adunările funcţionarilor particulari şi ale meseriaşilor-patroni.

După congres, în frunte cu ministrul Muncii, Mihai Ralea, cortegiul muncitorilor s-a îndreptat spre Calea Victoriei.  În ordine, după plan, l-au salutat în marş pe Carol al II-lea cu salutul fascist. Maiestatea Sa nu participase la lucrările congresului, considerând că „bezelele" de la balcon erau suficiente pentru relaţia strânsă cu „lucrătorii".

„Regele este totul!"

A fost Nicolae Ceauşescu printre manifestanţii care l-au salutat cu braţul ridicat (fascist) pe Carol al II-lea? Puţin probabil. În orice caz, propaganda comunistă nu a scris niciodată că muncitorii au făcut manifestaţia pentru rege, ci pentru a demonstra contra fascismului şi războiului. Aşa ceva, cu siguranţă, nu a fost! Pentru că ar fi intrat în „scenă"... Siguranţa. Cu arestările, procesele verbale, anchetele, procesele şi condamnările de rigoare.

După 1948, despre 1 Mai 1939 s-a scris în funcţie de „linia ideologică" a partidului. Aşadar, în „perioada Dej" manifestaţia pro-regală din 1 Mai 1939 a devenit „demonstraţie patriotică antifascistă". Ideologii „perioadei Ceauşescu" au forţat nota ulterior, scoţându-l pe conducătorul statului drept organizatorul evenimentului, alături de consoarta sa, Elena Petrescu.

În orice caz, comuniştii au avut ce învăţa de la „Regele playboy", cum era numit  Carol al II-lea în epocă. Marile adunări de mase mobilizate la 1 Mai 1939 au fost un exemplu pentru adunările popu­lare de după 1948. De la propagandiştii lui Carol al II-lea s-ar fi putut inspira „aparatul" lui Ceauşescu în multe. În august 1939, tot un ziarist francez, Robert de Beuplan, a fost cumpărat să omagieze o dictatură în termeni de  democraţie.

Precursorul lui Hamelet (biograful lui Ceauşescu din 1971), Beuplan îl lăuda pe monarhul „României noi" din 1939 astfel : „a proclamat că, într-o ţară sfâşiată de facţiuni, lupte partizane, uri interne, nu vor mai fi partide de acum înainte, timpul politicii fiind depăşit; a luat în mâinile sale conducerea supremă şi a reuşit atât de bine îndrăzneaţa lovitură încât zece zile mai târziu  a putut promulga o nouă constituţie şi obţine  prin plebiscit cvasi-unanimitatea corpului electoral: 99, 87% din sufragii contra a 0, 13%". Trei sunt determinantele acestei realizări : „Înalta inteligenţă a Regelui Carol, devotamentul său exclusiv interesului naţional şi mai cu seamă profunda înţelegere a ţării sale". Cât despre ţară... Cele 16 milioane de ţărani din totalul de 20 milioane de locuitori au „suflet simplu şi curat". Vor ca statul să-i ajute şi protejeze, ţinându-i departe de politică. Iar „regele ţăranilor", cum îi mai zice Beuplan lui Carol al II-lea,   le-a satisfăcut dorinţa.

„Trăiţi în pace, lucraţi-vă holdele şi strângeţi-vă recolta!, i-a îndemnat el după instituirea partidului unic. Satele voastre nu vor mai fi bântuite de orăşeni ca să vă înscrie cu forţa în partidul lor, să vă ceară bani ca să vă apere de una sau alta, stârnind spre profitul lor micile voastre neînţelegeri".

Pe lângă asemenea performanţă, amintiri admirative putea avea  Ceauşescu şi despre „Străjeria" lui Carol al II-lea. Număra trei milioane de fete şi băieţi între 8 şi 16 ani. Şi cum nimic nu-i nou sub soare... „Regele este totul!" îşi lăuda conducătorul în 1939, ambasadorul său la Paris, Gheorghe Tătărescu, ziariştilor de la revista „L' Ilusstration".

"Satele voastre nu vor mai fi bântuite de orăşeni ca să vă înscrie cu forţa în partidul lor."
Carol al II-lea
regele României

Cominternul a criticat demonstraţia

Mihai Ralea, adevăratul iniţiator al demonstraţiei de la 1 Mai 1939



În 1939, Cominternul a cerut trimiterea a doi delegaţi la Moscova pentru a raporta despre PCdR. Secretariatul partidului era alcătuit atunci din Ilie Pintilie, Ştefan Foriş, Ştrul Zigghelboim,   Bela Breiner şi Vasile Luca. După relatarea lui Teohari Georgescu, au plecat întâi Vasile Luca şi Ştrul Zigghelboim. Dar  în aprilie 1940 au fost arestaţi la frontiera cu URSS. Atunci s-a decis trimiterea lui Foriş şi a lui Teohari Georgescu (conducătorul organizaţiei  de partid Bucureşti). La Moscova s-au întâlnit într-o primă etapă cu Boris Ştefanov şi cu Petre Borilă, care erau în „aparatul" Internaţionalei. Raportul l-au făcut însă în faţa boss-ilor Cominternului:Wilhelm Pieck, Colarov, Dimitrov, Toglatti şi Manuilski.

Printre altele, li s-a cerut să raporteze despre politica PCdR faţă de monarhie, legionari şi ţărănişti. Foriş a susţinut că în 1939, cu ocazia demonstraţiei „organizate de elemente din jurul regelui", s-au putut striga lozinci democratice. Şi a prezentat aceasta ca un „succes al partidului". A fost însă criticat că nu a ştiut să se orienteze. În sensul că Frontul Renaşterii Naţionale este adevăratul pericol al partidului. Şi „orientarea sindicală" a PCdR a fost calificată „greşită". Vina a fost pusă pe seama susţinătorilor partidului. Comuniştii români primesc bani de la „o serie de elemente burgheze" care îi influenţează astfel politica negativ. În viziunea capilor Cominternului, 1 Mai 1939 a fost o manifestaţie proregală.

Culmea popularităţii

Nu avem urme, din epocă, despre prezenţa lui Nicolae Ceauşescu la manifestaţia din 1 Mai 1939. În schimb, articolul publicat de  Eugen Jebeleanu în „Cuvântul liber" din 16 iunie 1936 despre procesul de la Braşov l-a consacrat ca antifascist răzvrătit.

1 Mai s-a sărbătorit cu fast în anii comunismului   Foto:Arhivele Naţionale



Întâiul omagiu jurnalistic

„Ceauşescu are 19 ani (neîmpliniţi) şi este cizmar, a scris Jebeleanu. Ne explică pentru ce au fost condamnaţi, el şi Tarnovschi, şi în ce constă ultrajul (meseria şi numele celuilalt tovarăş vor fi omise din citările „epocii Ceauşescu", n.n.). Ceauşescu e un copil. Dar un copil cu o inteligenţă de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici şi vioi, două boabe de piper. Vorbeşte limpede, puţin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce ştie. Are 19 ani, dar a văzut şi a păţit ca pentru 90. Bătaie? Ho-ho, şi încă cum! Jandarmii nu se joacă. O spune totuşi simplu, ca pe un lucru devenit firesc, schiţând din când în când câte un gest: trei degete unite, descriind cercuri, ca pentru rotunjimea frazelor.

Şase luni de închisoare

Nu a împlinit 20 de ani (nici 19) şi a fost şi el condamnat, în aceeaşi şedinţă de sâmbătă, la şase luni închisoare. Tot pentru ultraj. Şi anume pentru că - la auzul pedepsei date lui Tarnovschi - s-a adresat consiliului, spunând că se solidarizează cu camaradul său. Inimă tânără şi generoasă, să ne mirăm că i s-au mai dat şase luni de închisoare?  Va trece vara, va veni toamna şi îl va prinde şi lapoviţa. Ceauşescu cu cei 19 de ani ai săi nu le va putea simţi şi nu le va vedea, ca altădată, la el, la ţară".

În regimul comunist, Eugen Jebeleanu va conta ca o autoritate a breslei scriitorilor. După zvonurile vremii însă, a refuzat să mai scrie despre Ceauşescu. „Am scris despre el când nu scria nimeni, acum scrieţi voi..." , s-ar fi motivat scriitorul cu „munci de răspundere".

Martor la demonstraţie

Artiştii epocii au creat sute de „probe“ false despre 1 Mai 1939



Pavel Câmpeanu, fost camarad de închisoarea cu Ceauşescu la Caransebeş, a relatat şi despre demonstraţia din 1 Mai 1939  în memoriile sale (Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Polirom, 2002). În epocă, manifestaţia a fost cea mai importantă de acest tip, confirmă martorul. Numai că n-a fost antifascistă, ci tocmai pe dos. Ziua muncii fusese confiscată de propaganda regimurilor fasciste şi naziste în toată Europa. Sindicatele transformate de Carol al II-lea în bresle au fost obligate să-şi dovedească ataşamentul la dictatura regală şi să-l omagieze pe monarh.

Instalat în balconul Palatului Regal dinspre Biserica Kretzulescu, Carol al II-lea a primit  salutul fascist al coloanelor de muncitori şi funcţionari care coborau din nordul Căii Victoriei. Şi le-a răspuns corespunzător-repetând gestul.

Partidul comunist s-a implicat, de asemenea, în organizarea manifestaţiei, afirmă  Câmpeanu. Cu detaliul că i-a întâlnit acolo pe comuniştii Costache Ţiulescu, Ioşca Sherman, Ion Popescu-Puţuri şi Alexandru Iliescu. Nu şi pe Nicolae Ceauşescu.

Adevăratul organizator

Logistica manifestaţiei din 1 Mai 1939 i-a aparţinut intelectualului Mihai Ralea (1896-1964), atunci ministrul Muncii.

Profesor universitar, cu doctorat la Paris, Ralea făcuse politică ţărănistă. În 1934 a fost director al oficiosului PNŢ, „Dreptatea". Component al grupării ţărăniste de stânga, după dizolvarea partidelor de către rege, a îndeplinit funcţia de ministru al Muncii în guvernele carliste.

În anii războiului a vrut să se întoarcă în PNŢ, dar Maniu i-a respins cererea. A fost internat în lagărul din Târgu-Jiu, fiind învinuit de colaborare cu comuniştii. După război, Maniu şi Brătianu au propus includerea sa pe lista criminalilor de război.     

Mihai Ralea a îndeplinit funcţii diplomatice şi Guvernamentale în regimul comunist, debutând ca ministru al Artelor în guvernul Groza. Membru al Academiei RPR, moştenirea culturală a lui Mihai Ralea este o operă compozită (estetică, psihologie, sociologie, axiologie).

""