Autor 25076 vizualizări


Citind un astfel de titlu, gândul ne fuge imediat la teroarea vieţii cotidiene din Uniunea Sovietică, dar noi nu vom vorbi despre aşa ceva. Nu vom discuta despre frica de OGPU sau CEKA, nici despre teroarea marcă înregistrată a NKVD-ului stalinist şi nici despre urmaşul lor, KGB-ul. Nu o vom face din simplul motiv că evenimentele şocante ale anului 1979 din oraşul Kolpașevo nu au nimic în comun cu marile instrumente de teroare, ci cu “noul om” sovietic şi cu trăsăturile sale înfricoşătoare, produsul a şase decenii de dictatură proletară combinată cu o întreagă istorie de teroare absolută.

Incidentul Kolpașevo

 

Ne aflăm în micuţul oraş Kolpașevo, de numai 20.000 de locuitori, din regiunea Tomsk. Oraşul este străbătut de râul Obi, care în fiecare an smulge câţiva metri dintr-un deal de nisip. Ziua de 30 aprilie a anului 1979 este una obişnuită, mândrii proletari merg la fabricile din regiune, unde îşi depăşesc norma, femeile din clasa muncitoare sunt neobosite şi se uită cu ranchiună la ceasul care bate prea repede, iar copii învaţă despre măreţele realizări ale tovarăşilor Lenin şi Stalin şi despre ororile monstruosului imperialism occidental. Totuşi, în această zi absolut normală, are loc un eveniment total opus, anume că apele râului Obi au mai smuls o bucată de nisip şi au ieşit la iveală câteva braţe, picioare şi cranii umane. Unele cranii s-au rostogolit, copii le-au luat şi le-au pus în beţe şi au început să sperie trecătorii cu ele. Unii trecători au ras, alţii au rămas indiferenţi, fiind prinşi în gândurile lor muncitoreşti, însă unii mai eretici s-au speriat şi s-au îndreptat către locul cu pricina. În câteva zeci de minute, sute de oameni s-au adunat pe malul râului. Unii dintre ei făceau glume, însă alţii chiar credeau că recunosc hainele sau unele persoane. Miliţia a ridicat în câteva ore un gard, iar mulţimea a fost îndepărtată.

În ciuda explicaţiilor date de membrii de partid cum că acei oameni au fost prizonieri executaţi în timpul războiului, datorită dezertării şi trădării lor, bucata nouă surpată de râu a dovedit că groapa comună era imensă, astfel că teza susţinută de autorităţi nu avea justificare. Nu puteau fi atât de mulţi dezertori într-un oraş atât de mic. Bătrânii şi-au amintit că în acel loc exista pe vremea răposatului Stalin o închisoare, sau mai bine zis, o fabrică a morţii, dar această a fost dezafectată.

Decizia autorităţilor de a scapă de cadavrele acelea nu a întârziat să apară, iar cum folosirea unor utilaje grele în apropierea unui mal nisipos era periculoasă, iar excavarea manuală ar fi luat ceva timp bravilor proletari, soluţia s-a materializat prin aducerea a două nave puternice care au fost ancorate în dreptul gropii comune. Motoarele au fost turate, curentul şi-a făcut treaba, iar cadavrele au început să cadă în apă, unde erau tocate de elicele navelor. Unele cadavre au scăpat de sfârtecatul ce le era destinat, aşa că a fost ancorat un şir de bărci, iar oamenii din acestea aveau misiunea de a prinde leșurile norocoase şi de a lega de ele metale grele care urmau să le scufunde.

Alte echipe alcătuite din voluntari locali mergeau de-a lungul malurilor râului în aval şi strângeau rămăşiţele scăpate de elice sau de şirul de bărci. Unele din aceste rămăşiţe au fost îngropate în morminte nemarcate, însă cele mai multe au fost pur şi simplu scufundate în râu. Operaţiunea de curăţire a malurilor râului a durat întreaga vara.

Trebuie să menţionăm faptul că cei care s-au ocupat de întreaga operaţiune au fost localnicii care s-au oferit voluntari în misiunea de a infumuseta oraşul. Niciun oraş socialist nu poate permite ca pe teritoriul său să zacă mii de cadavre, astfel că nimeni nu a fost nemulţumit, nimeni nu a protestat, toţi urmărind operaţiunea cu atenţie sporită. Desigur, în orice pădure există şi uscături, astfel că vreo 4-5 bezmetici au propus îngroparea morţilor, nu tocarea lor.

Anatoly Potyekin, unul dintre aceşti indivizi inadaptaţi la condiţia omului nou, chiar a protestat vehement şi i-a numit pe oficialii kgb-işti drept oameni fără scrupule, însă a executat ordinele în cele din urmă. O altă persoană care nu se pretează pe modelul omului care îşi înfrânge emoţiile şi trăirile în detrimentul spiritului muncitoresc este Galina Nikiforova, o profesoară pensionată care şi-a recunoscut tatăl printre cadavre. Aceasta nu a protestat, însă entuziasmul ei a lipsit cu desăvârșire, ba chiar a şi criticat acţiunea în următoarele zile.

Concluziile acestei mici povestioare sunt şocante. Gradul dezumanizării atins în Uniunea Sovietică este incredibil, iar faptul că ruşii de astăzi regretă fostul imperiu sovietic este cu atât mai dramatic. Ritualul funerar  este o caracteristică umana inca din cele mai vechi timpuri, oamenii comunei primitive onorându-și morții, iar lipsa acestuia denota abrutizarea aproape totală a noii specii umane.

 

 

Care era scopul sovieticilor?

Dacă aruncăm un ochi la “Manifestul Partidului Comunist” a lui Marx şi Engels, citim că mult râvnitul comunism este ultima etapă a viitoarei societăţi ideale, însă nu aceste trepte fac obiectul studiului nostru, ci modul în care se caută desăvârşirea ideii celor doi filosofi germani. Ei spun că după ce capitalismul va atinge paroxismul, proletarii vor pune mâna pe putere şi vor instaura socialismul, etapă premergătoare comunismului. În socialism, de la naţionalizare şi colectivizare până la cultul personalităţii şi lichidarea oponenţilor de orice fel, toate reprezintă termenii unei sume care va fi egală cu apariţia noului om, iar acesta va duce la îndeplinirea scopului, anume instaurarea societăţii comuniste.

Cine este noul om?

O ideologie atât de inovatoarea precum cea marxistă îşi propune reformarea totală a sistemului, iar în mijlocul acestuia se află omul. Rezultatul este nul, dacă reforma constă doar în schimbarea legilor şi în lărgirea aparatului represiv, iar acestea nu reuşesc să modifice radical conştiinţa umană.  Cum bine puncta George Orwell în cartea sa “1984”, cea mai mare crimă pe care un locuitor al spaţiului sovietizat o putea face era cu gândul. Dualitatea ideilor este respinsă radical, iar punctul de vedere al statului trebuie să fie şi al cetăţeanului, însă nu doar la nivel declarativ. Scopul îndoctrinării este acela ca omul să elimine din gândirea sa filtrul raţiunii şi să adopte spiritul propagat de politic. Extrapolând, putem să comparăm sistemul sovietic cu cel din cartea mai sus menţionată, unde SOCENG (Partidul Sovietic Englez) nu te lăsa să mori până nu erai reeducat. Nimeni nu păşea în ţinutul morţilor dacă ideile sale erau considerate periculoase.

Homo sovieticus

Bărbatul sovietic trebuia să fie altruist, erudit, sănătos, puternic şi entuziasmat în răspândirea revoluţiei socialiste. Aderarea la marxism-leninism şi comportamentul individual adaptat la prescripţiile filosofiei socialiste erau printre crucialele trăsături ce erau aşteptate de la acesta. Intelectualismul şi disciplina sunt alte trăsături distinctive ale noului om. Acesta nu este condus de impulsurile crude ale naturii, ci de o stăpânire de sine conştientă, o credinţă care necesită negarea personalităţii înnăscute şi celei inconştiente. El dispreţuieşte misticismul şi idealismul. Noul om sovietic trebuie să piardă orice urmă de naţionalism, iar Dumnezeul său să fie propria persoană alături de P.C.U.S. Umanitatea, milă şi dragostea faţă de aproape sunt eliminate din conceptul noului om, el reuşind să şi le estomeze, iar în final să le eradicheze. Referindu-ne la muncă, aceasta nu era un chin sau o acţiune necesară asigurării existenţei, ci însuşi centrul existenţei umane. De asemenea, noul om este sincer, raţional, modest, îşi subordonează propriile interese celor ale statului, iar sacrifiul suprem dedicat cauzei socialiste l-ar face cel mai fericit dintre pământeni.

Viziunea lui Troţki era că  „omul de rând se va ridică la înălţimea unui Aristotel, a unui Goethe, sau a unui Marx, iar „corpul îi va deveni mai armonios, mişcările mai bine ritmate, vocea mai melodioasă” şi, căpătând valenţe de supra-om, „va reuşi să-şi stăpânească procesele semi-conştiente şi inconştiente ale propriului organism:respiraţia, circulaţia sângelui, digestia, reproducerea”

În acest scenariu optimist, importalitatea era un obiectiv perfect tangibil, moartea fiind văzută doar că o boală care se poate trata, singurul obstacol fiind reprezentat de propagandă capitalistă care nu permitea omului să se elibereze de blestemul naturii animale şi astfel să devină nemuritor.

Nouă femeie sovietică

Femeia sovietică se bucura de drepturi egale, cel puţin pe hârtie, cu bărbatul, ea având dreptul să voteze, să muncească alături de bărbaţi pe salarii egale, să divorţeze şi să avorteze. Rolurile ei erau vaste şi diferite de ale bărbatului;ea era împovărată cu o identitate complexă care se schimbă odată cu fluctuaţiile ideologiei. Nouă femeie sovietică era o superfemeie care balansa responsabilităţile concurente şi lua povara mai multor roluri:luptător pentru cauza comunistă, muncitor full-time, soţie şi mama.

Literatura şi arta propagandistă o înfăţişează pe nouă femeie sovietică drept o muncitoare puternică, cu braţe de oţel şi doborând normă după normă, ori chiar eroina a Armatei Roşii.

 

 

A avut succes experimentul rusesc?

Faptul că oamenii nu au atins toate aceste puncte este evident, dar este poate doar vina timpului insuficient. Poate că două secole pline de ideologia socialistă ar fi fost de ajuns că poporul sovietic să renunţe complet la condiţia umană şi să se transforme în nişte maşini fără sentimente şi fără raţiune. În condiţiile reale, dresajul nu a atins punctul culminant, dar el a putut fi oprit doar de căderea complet neaşteptată a blocului comunist, însă el a existat şi continuă să existe şi astăzi.

Răspunsul la întrebarea noastră este da. Experimentul sovietic de creare a noului om a avut succes, iar incidentul din micuţul oraş siberian este doar un exemplu. Omul sovietic şi-a uitat prietenii şi familia, a aruncat la gunoi amintirile trecutului, a trecut nepăsător peste vestea că ai săi copii au fost împuşcaţi de autorităţi, nu a băgat de seama că soţia i-a fost arestată, dar s-a bucurat cu lacrimi în ochi când a fost promovat la locul de muncă, iar mândria din sufletul să, .u în momentul în care i-a fost confiscată toată averea şi trimis pe front să lupte împotriva imperialiştilor criminali a fost de nedescris.

Dacă sovieticii au greşit ceva, aceea a fost denumirea. Noul om sovietic nu este om.

 

Bibliografie:

Boia, Lucian, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Bucureşti:Humanitas, 1999

http://www.roca.org/OA/76-77/76f.html

http://www.kishiniov.eu/ro/sovieticii-îşi-tocau-morţii-şi-i-aruncau-în-rău-că-pe-deşeuri/

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/160/art09-Condur.php

https://www.facebook.com/serguei.parkhomenko/posts/10207802727615593?pnref=story – Traducere realizată de Diana Niţu

http://www.nytimes.com/1993/03/28/magazine/the-secret-of-a-siberian-river-bank.html?pagewanted=all