Cum îl vedea Gheorghiu-Dej pe Kennedy (I)

Autor 4875 vizualizări


Pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, America se găsea pe marginea prăpastiei, la începutul anilor ’60. Liderul comunist de la Bucureşti îl vedea pe preşedintele Kennedy, proaspăt ales, drept un politician temător, căruia experţii îi ascundeau adevăratele realităţi din Statele Unite. Cu toate acestea, conducătorii români se bucurau de noua deschidere arătată de Washington în privinţa relaţiilor economice cu ţările comuniste.

La începutul anilor ’60, evoluţiile din politica americană erau urmărite, la Bucureşti, cu mult interes. România depunea mari eforturi pentru a normaliza relaţiile cu ţările occidentale şi cu America. De aceea, era foarte important să înţeleagă cine este şi cum gândeşte noul preşedinte american. La 24 februarie 1961 a fost convocată o şedinţă la nivelul Biroului Politic, la care a fost invitat ambasadorul RPR în Statele Unite, George Macovescu. Cel mai important subiect de pe ordinea de zi a fost alegerea lui John Fitzgerald Kennedy în funcţia de preşedinte al SUA.

 „Au o frică animalică faţă de China“

Raportul lui Macovescu ilustrează modelul de elaborare şi adoptare a deciziilor de politică externă la vârful regimului Dej. Principalele direcţii de politică externă ale lui Kennedy fuseseră atent studiate în discursurile acestuia. Ambasadorul Macovescu afirmă:„Ei urmăresc iniţiativa pe plan internaţional. Problema centrală a lor pe plan internaţional o constituie relaţiile cu Uniunea Sovietică. În mesajul pe care Kennedy l-a făcut a spus următoarele:vulturul american, care stă pe efigia lor, ţine într-o gheară săgeţile, iar în cealaltă gheară ţine ramura de măslin. Noi intenţionăm să le dăm curs amândurora.

Ei vor să ajungă la negocieri cu Uniunea Sovietică, dar de pe poziţii de forţă. Kennedy a recunoscut oficial superioritatea Uniunii Sovietice în multe domenii, în special în domeniul tehnicii rachetelor. De asemenea, situaţia internaţională deficitară, care se agravează din ce în ce mai mult pentru imperialiştii americani, îi împinge la negocieri. La acest lucru îi mai împinge şi teama de China. Ei continuă să spună că într-o bună zi veţi vedea cum noi, împreună cu comuniştii albi (ruşi), vom lupta împotriva comunismului galben din Asia.

Ei nutresc speranţa că prin negocieri vor câştiga timp şi atunci vor ajunge din urmă Uniunea Sovietică şi vor vedea atunci cum vor pune problemele. O altă problemă a lor este aceea a Chinei. În timpul consfătuirii de la Moscova au dat o atenţie excepţională şi căutau să reconstituie animalul din găsirea a mici oscioare, cum este, ce este, ce se întâmplă, dar dvs. ce credeţi;noi spunem că nu se va ajunge la înţelegere, deşi noi vrem să se ajungă la înţelegere, pentru că de data aceasta suntem pe aceeaşi poziţie cu Uniunea Sovietică. Există la ei o frică animalică faţă de China.“

„Au o situaţie foarte, foarte grea“

În şedinţa Biroului Politic, Gheorghiu-Dej s-a arătat impresionat de faptul că preşedintele american a avut curajul să recunoască faptul că Statele Unite trec printr-o perioadă de criză:„Eu cred că el a fost sincer şi n-a spus, probabil, că situaţia este şi mai grea. În tot ce a spus negativ la adresa Statelor Unite, cu toate acele contradicţii, unii comentatori străini apreciau cuvântarea lui Kennedy ca un discurs de înmormântare. Cred că această cuvântare a produs multă nelinişte, a dat prilej de nesomn la mulţi.

Trebuie văzut în această parte a mesajului său un strigăt de alarmă. Nici pe departe n-a cuprins adevărata stare de lucruri. Sigur, lui i-ar fi trebuit un număr mare de experţi cinstiţi care să-i arate realitatea. Au într-adevăr o situaţie foarte, foarte grea, o moştenire foarte grea. De aceea nici perspectiva n-a fost foarte clar exprimată de ei, n-a putut veni decât cu foarte puţine lucruri noi“.

Macovescu a arătat că atât la nivelul oficialilor guvernamentali, cât şi la nivelul băncilor americane, exista o reală disponibilitate de a acorda credite României. Aceasta nu mai era însă o favoare, considera Dej, aşa cum ar fi fost cu câţiva ani în urmă, deoarece tot mai multe state occidentale erau dispuse să facă acest lucru.

Gheorghiu-Dej era de părere că, dată fiind slăbiciunea Americii, „în anii ce urmează ei nu sunt în stare să se aventureze într-o conflagraţie, îşi dau seama că de astă dată n-o să fie distrugeri numai în Europa şi ei să vină la spartul târgului ca să câştige bani.“

„Vor da atenţie democraţiilor populare“

Pentru liderii comunişti români, era important de ştiut care era direcţia noului preşedinte, în ceea ce privea politica americană faţă de democraţiile populare. În 1958, Consiliul Securităţii Naţionale hotărâse că SUA trebuie să dezvolte relaţii mai strânse în interiorul blocului sovietic, pentru a stimula disidenţele.

Ambasadorul Macovescu explică:„Ei vor da atenţie democraţiilor populare. Există teoria, pe care nu s-au sfiit să o spună, că ţările de democraţie populară reprezintă partea slabă a Kremlinului. Vor accentua părăsirea politicii de forţă, de jignire, de insultare a conducătorilor şi a ţărilor. Vor încerca tratative pe specificul fiecărei ţări, nu în bloc. Există un raport al Ministerului Comerţului cu privire la comerţul extern al Statelor Unite. Acolo există un capitol special pentru ţările lagărului nostru şi pe urmă capitole pentru fiecare ţară în parte. Am aflat că în ceea ce priveşte ţara noastră există concluzia Ministerului Comerţului să se dezvolte comerţul cu ţara noastră. Vor încerca acordarea de împrumuturi. Vor încerca mult mai mult decât până acum o pătrundere ideologică.“

În 1959, Congresul american a modificat Legea Battle, care interzicea comerţul cu ţările comuniste, printr-un amendament care permitea comerţul cu anumite ţări considerate importante pentru SUA. La 20 martie 1960, guvernul român şi cel american au semnat un acord prin care România convenea să plătească despăgubiri cetăţenilor americani care fuseseră afectaţi de naţionalizare. Tensiunile din relaţiile bilaterale au fost înlăturate.

Apropierea de Statele Unite era foarte importantă pentru regimul Dej, atât din punctul de vedere al dezvoltării relaţiilor economice, care limitau dependenţa de Moscova, cât şi din punct de vedere politic, deoarece colaborarea cu americanii sporea credibilitatea şi prestigiul intern şi extern al regimului. Mandatul lui Kennedy la Casa Albă va marca, de altfel, începutul normalizării reale în relaţiile româno-americane.