Autor 20880 vizualizări


Orice turist care trecea graniţele în România comunistă era un potenţial spion. Teama că strănii pot aduce în România arme, produse de contrabandă sau că pot face spionaj economic a determinat Securitatea să ia măsuri fără precedent. Toate locurile de cazare şi locurile unde aceştia se distrau erau împânzite de microfoane şi mijloace de filaj, iar pe urmele lor erau întotdeauna colaboratori ai Securităţii.

După cel mai sângeros eveniment al anilor `70, când în timpul Jocurilor Olimpice din 1972 de la München organizaţia palestiniană teroristă Septembrie Negru a luat ostatici 11 sportivi istaelieni, România a luat decizia intensificării controalelor la graniţă şi urmărirea turiştilor străini pe întreaga perioadă cât aceştia urmau să stea în ţara noastră. Măsurile nu au fost în zadar în toate cazurile, Securitatea reuşind să contracareze mai multe atentate teroriste.  

România deţinea din 1968 un serviciu de triere, unde erau concentrate datele cetăţenilor străini ce se aflau în România, indiferent de calitatea acestora:diplomaţi, turişti, studenţi, tehnicieni. Ofiţerii din cadrul acestui serviciu trebuia să selecteze cazurile care trebuia puse în supraveghere. În mod similar, compartimente de triere au fost înfiinţate şi la nivel teritorial, în fiecare inspectorat judeţean, scrie Liviu Pleşa în „Contraspionajul în prima parte a regimului Ceauşescu (anii `60-`70)“, material amplu care a fost publicat în Caietele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), revistă semestrială editată de CNSAS. 

Citește continuarea articolului aici