Cum i-au păcălit englezii pe germani în vara lui 1943
În noaptea de 9-10 iulie 1943 a început una dintre cele mai importante operațiuni din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Invazia Siciliei – sau Operațiunea Husky– avea să ducă la pierderea primului teritoriu european al Axei și a servit drept bază pentru viitoarea invazie a Italiei, precum și ca teren de pregătire pentru soldații care, 11 luni mai târziu, au ajuns pe plajele Normandiei.
Însă Operațiunea Husky își datorează succesul unei alte operațiuni, mult mai puțin cunoscute. Operațiunea„Mincemeat” (în traducere liberă, „carne tocată”) a fost una dintre cele mai complexe operațiuni de înșelăciune din timpul războiului. A fost, de fapt, o foarte mare farsă făcută de Aliați inamicilor pentru a-i păcăli cu privire la ținta invaziei de pe continent.
Pentru a asigura succesul invaziei din Sicilia, Aliații știau că trebuie să-i păcălească cumva pe nemți, astfel că au pus la punct OperațiuneaBarclay. Țelul era de a oferi germanilor informații false cu privire la ținta invaziei anglo-americane de pe continent pentru ca aceștia să-și concentreze atenția și resursele în altă direcție. S-a recurs la mișcarea unor divizii, la transmiterea unor mesaje radio false, la recrutarea unor interpreți greci, precum și la achiziționarea unor hărți grecești. Toate aceste mișcări indicau că Aliații plănuiesc o invazie prin Balcani. La acestea se adaugă și OperațiuneaMincemeat, o extraordinară farsă a Aliaților ce le-a oferit nemților ultima piesă din puzzle-ul ce le arăta că atacul va veni dinspre Balcani.
Pe scurt, Operațiunea Mincemeat presupunea lăsarea în apele Mediteranei, în apropiere de coastele Spaniei, a unui cadavru – un presupus ofițer britanic mort în urma unui accident aviatic – împreună cu o servietă cu documente false din care să reiasă că Aliații urmau să inavdeze Grecia și Sardinia și că nu au planuri privind Sicilia. Planul, pus foarte bine la punct, a avut succes. Germanii au căzut în capcană și și-au concentrat mare parte din resurse pentru apărarea Greciei.
Odată câștigată lupta pe frontul din Nordul Africii, aliații puteau ataca fie prin Italia, fie prin Balcani, pentru a-i prinde pe germani între armata sovietică în Est și forțele Aliate în Vest. Sicilia reprezenta un punct strategic foarte important căci controlul ei însemna redeschiderea Mediteranei pentru navele Aliate și achiziționarea unei baze pentru invazia pe continent. Germanii erau și ei conștienți de importanța insulei și erau aproape convinși că aceasta va fi ținta invaziei Aliate. Chiar și Churchill declara că oricine ar fi sigur că Sicilia va fi ținta invaziei.
Cum au ajuns englezii la ideea operațiunii... și rolul jucat de creatorul lui James Bond
Cu toate acestea, Aliații trebuiau să încerce cumva să-i păcălească pe nemți. Concentrarea masivă de resurse pentru Operațiunea Husky avea să fie detectată de inamici, avertizându-i astfel că urmează o ofensivă majoră. Dar dacă îi puteau păcăli cu privire la ținta atacului, atunci germanii ar fi fost obligați să-și disperseze forțele.
Cu câteva luni înainte de vara lui 1943, un ofițer RAF, Charles Cholmondeley, din cadrul MI6, a venit cu o sugestie. Să arunce din avion cadavrul unui om atașat de o parașută defectă, în Franța, împreună cu radio. Ideea era ca germanii să creadă că Aliații nu știu că stația radio a fost capturată și să se prefacă că sunt agenți Aliați pentru a face rost de informații. La rândul lor, englezii urmau să le ofere informații false. Planul nu a fost însă acceptat, dar ideea a fost preluată ulterior de departamentul MI5 ce se ocupa de agenții dubli. Cholmondeley lucra la acest departament, precum și Ewen Montagu. Ei aveau să fie cei care au pus la punct Operațiunea Mincemeat.
Potrivit istoricului Ben Macintyre, care a scris o carte despre această operațiune, Cholmondeley s-ar fi inspirat dintr-un memo din 1939 scris de nimeni altul decât Ian Fleming, cel care, după război, avea să se inspire din cariera sa de agent de informații pentru a da naștere personajului James Bond. La rândul său, Fleming s-ar fi inspirat se pare dintr-un roman polițist din anii '30.
Montagu și Cholmondeley au transformat ideea lui Cholmondeley într-un plan funcțional, înlocuind radioul cu documente. S-a renunțat la ideea de a planta documentele pe un cadavru cu o parașută defectă deoarece germanii știau că aliații nu ar fi trimis niciodată documente secrete pe o rută ce traversa teritoriul inamic. Însă victima unui accident aviatic pe mare părea mult mai credibilă. Se putea astfel explica de ce omul era mort de câteva zile și cum de transporta docmente secrete. Cadavrul avea să fie lăsat în apropiere de coasta Spaniei, țară oficial neutră, dar care colabora cu Abwehrul. Englezii erau siguri că autoritățile spaniole vor verifica orice cadavru găsit și că le vor permite germanilor să examineze obiectele găsite.
Ideea de a planta documente false pentru a fi găsite de inamic nu era nouă. Englezii au folosit tactica și în Primul Război Mondial. De asemenea, ea fusese folosită cu succes cu un an înainte, în Nordul Africii. Înainte de bătălia de la Alam Halfa, un cadavru a fost plasat într-o mașină aparent trimisă în recunoaștere, explodată pe terenul minat aflat în apropierea unei divizii germane. Germanii au găsit alături de cadavru o hartă pe care erau reprezentate terenurile minate inexistente ale englezilor. Ei au căzut în capcană și Rommel și-a trimis tancurile pe o altă rută, pentru a evita minele britanice, ajungând însă într-zonă în care nisipul era atât de moale încât tancurile au rămas blocate.
Cum pregătești un cadavru și o identitate, sau „The man who never was”
Englezii au apelat la serviciile unui foarte cunoscut patolog, Sir Bernard Spilsbury, pentru a vedea de ce tip de cadavru au nevoie:un om care să pară că a murit pe mare din cauza hipotermiei sau înecului și care a plutit apoi pentru câteva zile. S-a pus apoi problema găsirii unui cadavru potrivit, în secret și preferabil fără a da explicații, spre exemplu, familiei decedatului. În cele din urmă s-a făcut rost de un cadavru de la o morgă din Londra:cadavrul unui bărbat de 34 de ani, originar din Țara Galilor, pe nume Glyndwr Michael. Acesta murise în urma unei intoxicări cu otravă de șobolani. În cazul său, cauza reală a morții nu putea fi detectată ulterior.
A urmat apoi crearea unei identități pentru cel mort. Din Glyndwr Michael el a devenit William Martin, ofițer de Marină, născut în 1907. I s-a acordat gradul de Maior, ceea ce însemna că ar fi putut fi însărcinat cu livrarea unor documente secrete, însă nu atât de important încât să fie cunoscut de nemți.
I s-a creat și o logodnică pe nume „Pam”;exista și o fotografie cu ea, pusă în portofelul lui Martin. Au mai fost adăugate două scrisori de dragoste, o chitanță datată 19 aprilie 1943, de la un cunoscut magazin de bijuterii londonez, pentru un inel de logodnă. Potrivit chitanței, pe inel fuseseră gravate următoarele:„to Pam from WM 14.4.43”. S-au fabricat și o scrisoare aparent trimisă de tatăl decedatului, o scrisoare de la avocatul familiei și una de la un funcționar de la bancă prin care i se cerea lui Martin achitarea unei datorii. Martin a mai primit și o cruce, un medalion cu Sf. Christopher, un creion, un set de chei, un bilet folosit de autobuz, bilete la teatru, o notă de plată de la un hotel, precum și o chitanță de la un magazin pentru cumpărarea unei cămăși (aici englezii au făcut o greșeală:potrivit chitanței, plata se făcuse cash, iar ofițerii nu plăteau niciodatăcash la respectivul magazin;din fericire, germanii nu și-au dat seama de eroare). Potrivit datelor de pe bilete și de pe nota de la hotel, Martin părăsise Londra pe 24 aprilie, iar dacă corpul lui avea să fie găsit pe 30 aprilie, s-ar fi ajuns la concluzia că el plecase din Anglia cu câteva zile înainte și să prăbușise cu avionul în Mediterana.
În același timp în care era creată identitatea falsă a celui care avea să-i păcălească pe nemți au fost produse și documentele. S-a insistat asupra faptului că documentele trebuie să provină din cele mai înalte cercuri ale conducerii militare britanice pentru a nu exista suspiciunea că autorii sunt prost informații. Principalul document a fost o scrisoare personală de la „Archie Nye” (Sir Archibald Nye, al doilea om în conducerea Statului Major Imperial) către „My dear Alex” (Generalul Sir Harold Alexander), comandantul grupului de armată 18 din Algeria și Tunisia. Pentru a nu părea ciudat, în scrisoare nu se vorbea doar despre problema frontului european. Spre exemplu, „Nye” scria despre acordarea (nedorită de partea britanică) a medaliilor Purple Heart de către americani soldaților britanici care luptau împreună cu ei, precum și despre desemnarea unui nou comandant al unității cunoscute sub numele de Guards Brigade. În privința planurilor Aliate în Mediterana, scrisoarea se referea la Operațiunea Husky ca fiind invazia Greciei prin Egipt și Libia a unei armate conduse de Generalul Henry Maitland Wilson. De asemenea, era menționat un al doilea atac, Operațiunea Brimstone, care avea ca țintă aparentăSicilia. Asta însemna că armata condusă lui Alexander din Tunisia avea să invadeze de fapt Sardinia. „Nye” adăuga că „avem o șansă destul de bună să-i facem să creadă [n.a. – pe germani] că ne îndreptăm spre Sicilia.”.
O a doua scrisoare din servietă era adresată de Amiralul Louis Mountbatten Amiralului Sir Andrew Cunningham, comandantul Flotei din Mediterana. În această scrisoare a fost introdusă o glumă despre „sardine”, în ideea că germanii vor vedea aici o referință la plănuita invazie din Sardinia.
Pentru a se asigura că servieta va rămâne lângă cadavru în apă, ea trebuia cumva legată. Și pentru că ar fi fost ciudat ca servieta să-i fie legată de mână în timpul zborului, aceasta a fost până la urmă legată de cureaua paltonului.
Germanii mușcă momeala
În dimineața de 30 aprilie, la 9.30, cadavrul a fost găsit de un pescar local și dus la Huelva. Informația a ajuns repede și la agentul Abwehr din oraș, Adolf Clauss. Trei zile mai târziu, atașatul britanic din Spania a raportat descoperirea cadavrului, acesta fiind predat vice-consulului britanic pentru a fi înmormântat. Vice-consulul a cerut și o autopsie, iar medicul legist a stabilit că omul era încă viu când a ajuns în apă și a murit înecat. Englezii au pus ulterior numele lui Martin pe lista de victime ce a apărut în The Timespe 4 iunie, în caz că germanii se gândeau să verifice. Coincidența a făcut ca pe aceeași listă să apară atunci numele altor doi ofițeri morți în accidente aviatice, făcând astfel povestea lui Martin mult mai credibilă.
Ulterior, au fost trimise la Atașatul britanic din Spania mesaje privind hârtiile pe care le transporta Martin. S-a dat ordin ca documentele respective să fie găsite cât mai repede și, dacă se aflau în mâinile spaniolilor, să fie recuperate imediat, fără a da însă impresia că este vorba de ceva atât de important. Servieta cu hârtiile ajunsese în mâinile Marinei Spaniole, care a predat-o Statului Major. De acolo, ele au dispărut pentru scurtă vreme.
Maiorul Karl-Erich Kuhlenthal, cel mai important agent Abwehr din Spania, s-a implicat personal în localizarea servietei. Informațiile privind misterioasa servietă au ajuns până la sediul central al Abwehr, în Germania, iar Wilhelm Canaris, șeful organizației, l-a rugat pe Kuhlenthal să intervină personal și să-i convingă pe spanioli să-i dea documentele. În cele din urmă, un ofițer spaniol a dat de ele și le-a dat nemților. Desfăcând plicurile cu grijă, pentru ca ulterior englezii să nu-și dea seama că ele au fost deschise, nemții au copiat documentele și le-au trimis la Berlin.
Pe 13 mai, documentele reintrau în posesia britanicilor, cu o asigurare din partea spaniolilor că nu lipsea nimic. Specialiștii britanici au analizat plicurile și au putut confirma că acestea fuseseră deschise. Imediat după aceea i s-a transmis un mesaj lui Churchill, aflat atunci în S.U.A.:„Mincemeat Swallowed Whole." Nemții căzuseră în capcană.
Convinși de veridicitatea documentelor, germanii au trimis soldați în Grecia, Sardinia și Corsica pentru a-și întâri capacitatea defensivă acolo. Pentru comanda armatei din Grecia a fost adus renumitul general Erwin Rommel, cel care le făcuse destul de multe probleme Aliaților pe frontul din Africa de Nord. Trei divizii de tancuri au fost mutate în Grecia, una din Franța, alta de pe Frontul de Est (reducând astfel forța de atac împotriva rușilor la Kursk). Totuși, germanii nu și-au retras toți soldații din Sicilia, dar capacitatea lor de apărare a fost substanțial redusă.
Surpriza a venit pe în noaptea de 9-10 iulie, când Aliații au invadat insula. În ciuda celor mai recente manevre ale Aliaților, nemții rămăseseră convinși că atacul principal va veni prin Sardinia sau Grecia și nu au adus întâriri pe frontul din Sicilia decât atunci când era prea târziu.
Succesul Operațiunii Mincemeat i-a făcut pe germani să nu mai aibă încredere în documentele valoroase pe care le-au găsit ulterior, chiar și atunci când descoperirea nu era o manevră a Aliaților. Sper exemplu, la două zile de la debarcarea din Normndia, germanii au descoperit documente secrete (valide!) privind viitoarele ținte militare din regiune, însă Hitler – convins că nu era vorba decât de o altă farsă a Aliaților – a ignorat informațiile.
Surse:
http://www.history.army.mil/brochures/72-16/72-16.htm
http://www.newyorker.com/arts/critics/atlarge/2010/05/10/100510crat_atlarge_gladwell
