Autor 8100 vizualizări


Infracţiunile erau pedepsite aspru încă din perioada medievală. Printre cele mai comune pedepse era tocmai confiscarea averilor. Culmea, nobilii erau şi ei judecaţi, în ciuda faptului că adesea scăpau de pedepse, folosindu-se de relaţii şi de mită. 

Încă din perioada medievală, infracţiunile precum crimele, încălcarea proprietăţii, furtul sau rănire altor persoane erau pedepsite destul de aspru în Transilvania. Mai toate pedepsele erau însoţite de confiscarea averilor. Legile din perioada medievală se aplicau inclusiv nobililor, însă în cazul lor regele îi putea ierta şi pune sub protecţie. 

 În cadrul lucrării „Neamul Kallay şi infracţionalitatea medievală”, Mihai Florin Hasan expune o parte din pedepsele practicate în perioada 1000-1300. Astfel, pe vremea regelui Ladislau I, pentru crimă se solicita plata unei „amenzi” consistente. 

Cel care omora pe cineva era trimis în închisoare, iar proprietăţile sale, începând de la vii, terenuri agricole, slujitori şi sclavi, să fie date rudelor celui ucis.  

Pe vremea aceluiaşi rege, pătrunderea cu forţa în casa unui nobil prevedea ca 2/3 din averea vinovatului să revină celui prejudiciat prin această încălcare, iar 1/3 soţiei şi fiului infractorului. 


Piromanii reconstruiau casele distruse prin foc 

 Dacă răufăcătorul nu avea avere cu care să îşi plătească pedepasa, atunci acesta era ras în cap şi purtat prin piaţa publică, biciuit şi vândut în acel stat.  

 Cei care încălcau regulile trebuiau inclusiv să se supună unor pedepse oferite de biserică, ce presupuneau şi posturi.  

 Cei care incendiau casele altora trebuiau să plătească 16 boi şi să refacă clădirea distrusă. Pătrunderea cu forţa în casa cuiva se pedepsea cu plata a 10 boi.  

 Legea din 1231 a regelui Andrei al II-lea stipulează că bunurile unui individ condamnat prin procedură juridică pot fi preluate de rege sau dăruite de acesta oricui doreşte. 

Mai erau și pedepse pentru tot felul de infracțiuni minore

În Evul Mediu, cei dovediți vinovați erau supuși pedepselor în public. Pedepsele nu erau date pentru a reeduca o persoană, ci o comunitate prin metoda „oferirii exemplului”. Vinovații erau introduși într-un cilindru ilustrat cu păcatele lor. Banda desenată explica mulțimii că tipul de greșeală este însoțit de un tip de pedeapsă.

Oamenii erau purtați prin oraș cu clopoțelul de gât, iar mulțimea se dădea la o parte și striga „Priviți, priviți, un hoț!” 
Pedepsit pentru beție, agresivitate domestică și furt:
Reeducare prin muncă în folosul comunității, în timp ce comunitatea îl asista (o chestiune care la noi încă nu a ajuns):
Pedeapsă pentru interpretare deplorabilă la un instrument muzical:
Pedeapsă pentru limbaj obscen injurios:
Pedeaspă pentru certuri și scandaluri:
Pedepsirea unui brutar pentru că făcuse porții de pâine prea mici, înșelând cumpărătorii. Pedeapsă pentru înșelăciune:
Pedeapsă pentru înșelăciune la jocuri de noroc:
Pedeapsă pentru soții „rele”, care nu îngrijeau bărbatul, adică nu spălau hainele, nu-i făcea mâncare, nu dereticau prin casă: