Autor 5681 vizualizări


Anul 1917 a fost crucial pentru soarta Primului Război Mondial. A fost anul în care Puterile Centrale au fost cel mai aproape de câștigarea războiului, în urma succeselor înregistrate atât pe frontul de vest, cât mai ales pe est. În anul 1917, soarta României atârna de un fir de ață, armata era distrusă, mai bine de jumătate din suprafața țării era ocupată de inamic, inclusiv capitala, București, iar Regele, Guvernul, Parlamentul și restul administrației se aflau în refugiu la Iași. Colapsul Rusiei amenința să lase România fără singurul aliat care putea să-i ofere un ajutor direct. În acest context, veste intrării Statelor Unite în război alături de Antantă a provocat o „explozie de entuziasm” la Iași, conform mărturiei ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice, I. G. Duca. 

Revoluția din Februarie, în urma căreia țarul Nicolae al II-lea a abdicat, a fost privită cu îngrijorare la Iași. Problemele interne ale Rusiei, și relațiile tot mai tensionate cu militarii ruși prezenți pe teritoriul românesc prevesteau dezastrul pentru România. Veștile primite din Rusia au pus Guvernul român în fața unei probleme neașteptate dar tot mai acute: mai era Rusia un aliat de încredere, care v-a continua războiul împotriva Puterilor Centrale? În acest context, vestea intrării SUA în război a fost primită cu entuziasm de conducerea politică a României, după cum nota I. G. Duca în memoriile sale:  

„Cred chiar că la sfârșitul lui martie (1917 – n.r.) iluziile noastre s-ar fi spulberat cu totul dacă la 22 martie (6 aprilie stil nou – n.r.) nu ne-ar fi venit știrea oficială a intrării în război, alături de aliați și deci alături de noi, a Statelor Unite ale Americii. Bucuria noastră – și cu drept cuvânt – a fost nespusă. Am avut cu toții conștiința că în acel moment războiul era câștigat ultimele îndoieli ce mai puteau fi în sufletele noastre au dispărut. În fața unei coalițiuni la care veneau să se adauge și Statele Unite cu formidabilele lor mijloace militare și financiare era matematicește imposibil ca Germania să ție piept. Durata războiului putea fi mai lungă sau mai scurtă, încercările prin care urma să trecem noi, românii, în special puteau fi încă cumplite, dar rezultatul final devenea indiscutabil”.

Intrarea SUA în război era oarecum așteptă de către Germania, având în vedere că liderii de la Berlin consideratu că economia americană era deja implicată în efortul de război al Antantei. În aceste condiții pe 31 ianuarie 1917, Germania a declarat războiul submarin total anunțând că va scufunda orice navă care se îndreaptă spre porturile britanice și franceze. Era o amenințare directă la adresa SUA, fapt care nu a trecut neobservat la Iași. Fapt notat de același I. G. Duca: 

„Să zic că intrarea în război a Statelor Unite ne-a surprins ar fi exagerat, dar tot atât de inexact ar fi să spun că ne așteptam să primim această știre. De câteva luni vedeam că evenimentele se precipitau în sensul intrării Americii în război. Într-adevăr, după ce la sfârșitul lui decembrie (1916 – n.r.), Aliații au respins cu hotărâre propunerile de pace ale Puterilor Centrale. Wilhelm al II-lea s-a hotărât să recurgă la războiul submarin și în acest scop a adresat neutrilor o notă prin care aducea la cunoștință că de la 1 februarie, stil nou, va întreprinde acest război submarin fără cruțare și fără deosebire atât împotriva vaselor beligerante, cât și împotriva vaselor neutre”.

Așteptările lui I. G. Duca (foto dreapta) au fost confirmate. Ca urmare a scufundării în luna martie a trei nave comerciale americane, președintele SUA, Woodrow Wilson, a solicitat Congresului, pe 2 aprilie, să aprobe intrarea țării în război împotriva Germaniei. Pe 6 aprilie 1917, Statele Unite au declarat război Germaniei, un extraordinar potențial economic și uman alăturându-se astfel Antantei. Cu toate că intrarea SUA în război era previzibilă, acest lucru a rămas un „vis frumos” până la începutul lunii aprilie 1917, după cum nota I. G. Duca: 

„Totuși intrarea în război a Americii era un vis așa de frumos, încât nu îndrăzneam să fim siguri că se va înfăptui. Deși semnele se înmulțeau tot mai mult. Întâi, America hotărâse înarmarea vaselor pentru a se putea apăra atacurilor germane și pe urmă, când submarinele Kaiserului au scufundat câteva din vapoarele ei, indignarea în tot cuprinsul Statelor Unite a fost atât de vie încât păreau cuprinse de o adevărată înfrigurare războinică. Desigur, cu aceste manifestări speranțele noastre renășteau, dar parcă tot nu cutezam să dăm liber curs bucuriei noastre crescânde. În asemenea condițiuni e lesne de înțeles ce explozie de entuziasm a fost când telegrama oficială a sosit la Iași”. 

Bibliografie: 

I. G. Duca, Memorii, vol. III, Războiul. Partea I (1916-1917), ediție de Stelian Neagoe, editura Machiavelli, 1994.
General-maior (r) dr. Mihail E. Ionescu (coordonator), Românii în „Marele Război”. Anul 1917. Documente, impresii, mărturii, Editura Militară, București, 2018.