Cum au spart românii codul spionajului horthyst

Autor 27464 vizualizări


În perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Politia Româna, alaturi de alte institutii de siguranta nationala, mergând pe filonul informativ al SSI, au anihilat o serie de organizatii de spionaj maghiare, foarte periculoase, care activau pe teritoriul României. Rezultatele acelei munci informative si operative au fost raportate si Ministerului Afacerilor Straine.


Cifrarea si decodificarea mesajelor

Cea mai importanta organizatie maghiara de spionaj a fost cea condusa de Márton Ánton. Informatiile cu caracter militar culese de Márton Ánton prin observatii proprii, deduse din conversatii sau comunicate lui de diferiti agenti, erau cifrate cu ajutorul cartii "Píszkos Fred Visszatcr" (Întoarcerea mizerabilului Fred). Din aceasta carte, de la pagina 100, rândul 6, se extrageau 13 litere ale alfabetului, astfel încât aceste litere sa nu se repete. Ele erau scrise în ordinea extragerii, apoi numerotate în ordine alfabetica cu numere de la 1 la 13. Presupunând ca literele extrase erau:s, d, o, r, v, t, i, b, m, c, z, a, l, numerotate cu cifre de la 1 la 13 în ordinea lor alfabetica, se obtinea urmatorul sir de numere:10, 4, 8, 9, 12, 11, 5, 2, 7, 3, 13, 1, 6. Aceasta serie numerica era cheia cu care Marton Ánton îsi cifra mesajele pe care le transmitea.

Presupunând ca trebuia transmis mesajul:"În ziua de sase Iulie a.c., la o jumatate de ora dupa ce am terminat legatura cu Budapesta, am fost arestat de politie", pentru cifrarea lui se proceda dupa cum urmeaza. Pe o foaie de hârtie, de preferinta quadrilata, era scrisa cheia, fiecare cifra într-un patratel. Apoi se hasura, începând din rândul corespuntator cifrei 1, câte un patratel în fiecare rând, coborând de la dreapta spre stânga, astfel.

Daca mesajul era mai mare, depasind hasurarea ultimului patratel dinspre stânga, se continua hasurarea în sens invers, de la stânga la dreapta.
Mesajul care urma a fi transmis era scris sub cheie în linii orizontale, astfel încât sa existe o litera sub fiecare cifra, patratelele hasurate fiind sarite.

Dupa aceea, se extrageau grupe de câte cinci litere, începând din coloanele corespunzatoare cifrei 1, continuîndu-se cu coloana corespunzatoare cifrei 2 s.a.m.d. Se obtin, în cazul analizat, grupele de litere:orrra, aeprtea, ttsse, nimun, ufeda, eagai, atsle, aeeiz, uapad, opilt, atuso, ieudi, cmdae, teeal, uiace, dtace, uttxx. Pentru completarea ultimei grupe, în cazul în care aceasta nu se putea forma din cinci litere, se adauga, pâna la completare, o litera oarecare, de obicei, din ultimele litere ale alfabetului, x în cazul de fata. Aceste grupe formau mesajul, care se transmitea prin alfabetul morse, cu ajutorul unui aparat de radio-emisie.

Cel care receptiona mesajul îl decodifica dupa cum urmeaza. Mai întâi proceda la numararea grupelor de câte cinci litere, în cazul exemplificat, 19, numar care împreuna cu numarul telegramei forma o grupa separata care era transmisa odata cu mesajul. Cel care receptiona mesajul lua aceasta grupa separata, din care extragea numarul grupelor, 19 în exemplul analizat. Numarul 19 era înmultit cu 5, numarul literelor dintr-o grupa, rezultând numarul 95, care reprezenta, în acest caz, numarul total al literelor din mesaj. Împartea numarul 95 la 12-numarul literelor corespunzatoare de 13 cifre, mai putin cifra hasurata, rezultatul împartirii fiind 7, rest 11. 7 reprezenta numarul sirurilor complete (12 litere plus cifra hasurata), iar restul împartirii, numarul 11, reprezenta un sir incomplet. Pe aceasta baza se construia un careu care trebuia sa includa sapte rânduri complete, adica a 13 patratele fiecare rând, respectiv un rând incomplet. Deasupra careului se scria cheia extrasa din cartea "Piszkos Fred Visszater" (Întoarcerea mizerabilului Fred), pagina 100, rândul 6. În careu se hasura câte un patratel din fiecare rând orizontal, începând din coloana corespunzatoare cifrei 1, de la dreapta la stânga, întocmai ca la cifrare. Apoi, se luau grupele de câte cinci litere si erau asezate, conform ordinii în care au fost transmise, în coloane, începând cu coloana corespunzatoare cifrei 1 si continuând în ordine crescatoare.
Se obtinea astfel, cu migala si multa atentie, decodificarea mesajului transmis. Mesajul era descifrat prin citirea pe orizontala, începând cu rândul 1 si continuînd, în ordine, pâna la sfârsit.

P.I.S

Indicativul cu care Márton Ánton era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent, fiind format din grupul de litere "P.I.S." si reprezenta initialele tipografiei la care a fost tiparita cartea amintita. În schimb, indicativul cu care Márton trebuia sa raspunda era de fiecare data altul. Era format pe baza aceleeasi carti, grupul de pagini 101-131 (câte o pagina pentru fiecare zi a lunii). Spre exemplu, daca transmisia se realiza în ziua de 17 a lunii, atunci indicativul de raspuns se forma din prima si ultima litera a primului rând de la pagina 117 a cartii. În momentul în care Márton Ánton era în pericolul de a fi descoperit de autoritati în timpul activitatii, trebuia sa dea ca semnal de avertisment indicativul cu care era apelat de centrala:"P.I.S.".

Descoperirea unui asemenea cifru si a indicativelor folosite reprezenta o realizare de importanta maxima pentru organele de siguranta nationala. Au fost deconspirate astfel planurile antiromânesti ale spionajului maghiar si evitate numeroase consecinte periculoase.

În dorinta de a-si constitui în România o retea cât mai bine organizata, spionajul englez, prin intermediul legaturilor pe care le-a avut cu statul ungar, i-a solicitat acestuia, la un moment dat, sa-i puna la dispozitie o parte din reteaua sa informativa. În acest scop, în noiembrie 1941 a venit la Timisoara Adela Visnovitz, sosind direct de la Istanbul. Pentru a-l atrage în serviciile sale, Adela i-a oferit initial lui Márton suma de 100.000 de lei.

În discutiile avute cu Adela Visnovitz, Márton sublinia ca "adevarata misiune, mare si principala o are de executat în Ungaria", "ca formarea organizatiei din Timisoara si îndemnul la omorârea Maresalului Antonescu, Conducatorul Statului, sunt lucruri mici fata de însarcinarea atât de mare pe care o avea de executat în Ungaria".

Imprudenta Adelei
Adela a facut imprudenta sa-i deconspire lui Márton adevarata sa misiune. Acesta, gândindu-se, duplicitar, si la periclitarea relatiilor ungaro-germane, a trecut frontiera clandestin pe la Turnu (Arad) si a plecat la Budapesta, unde a deconspirat-o pe Adela maiorului Szyrti. Ca urmare, Serviciul de Spionaj Maghiar a arestat-o pe Adela când aceasta a sosit în gara Budapesta. Concomitent, Márton Ánton, retrimis în România, a intrat în legatura directa imediata cu reprezentanti ai politiei germane, de existenta carora la Timisoara ungurii aveau cunostinta. Márton a denuntat-o pe Adela, inclusiv cu scopul de a înaspri relatiile germano-române:cum ca în Banat ar activa o organizatie de spionaj engleza care are legaturi cu teroristii sârbi.

Organele germane, neputând ajunge pe cale informativa la concluzii valabile în ce priveste activitatea acelei presupuse organizatii, au sesizat S.Sp.I, ca în Timisoara si Banat ar activa o organizatie terorista anglo-sovietica, indicând ca factori principali doar pe Adela Visnovitz si pe Bindasz Elena, cerând cercetarea celei din urma. Cum S.Sp.I. avea cunostinta despre vizitele pe care Adela le facuse la Timisoara si cum din supravegherea ei de pâna atunci reiesea ca era în legatura cu Márton Ánton, identificat ca agent maghiar înca din octombrie 1941, când venise în legatura cu rezidentul de spionaj de la legatia maghiara, nu trece la cercetari imediate, ci comunica organelor germane ca sub camuflajul pretinsei agenturi anglo-sovietice se ascundea, de fapt, o organizatie de spionaj maghiara. Pentru cercetare, organele germane au cerut Serviciului de Spionaj Maghiar sa o puna la dispozitie pe Adela, pentru cercetari. Cererea a fost refuzata, sub motivul ca astfel ar fi descoperita reteaua de spionaj maghiar din Banat.

Din cercetarea persoanelor care au luat legatura cu Adela si cu care s-a încercat crearea unei organizatii care sa activeze în favoarea anglo-sovieticilor, si pe care Márton Ánton ar fi dorit sa o foloseasca fara stiinta acelora, tot pentru S.S.M., au reiesit cele ce urmeaza.

Grupul spionilor se mareste
Bindasz Elena, nascuta la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mures, cetateana româna de etnie maghiara si religie ortodoxa, casnica, domiciliata în Timisoara, traia în concubinaj cu sârbul Svetoslav Ogneanovici, cantor al bisericii sârbesti din Timisoara. Îl cunostea pe Márton Ánton de doi ani. Adela i-a dat, de fata cu Márton, 10.000 lei, promitându-i pe viitor sume între 50.000 si 100.000 lei. Serviciul care i s-a cerut în schimb era sa afle daca în armata româna erau neîntelegeri. Informatia trebuia transmisa Adelei prin intermediul lui Márton. De asemenea, trebuia sa afle ce vorbesc, de obicei, militarii între ei, daca vor sau nu sa lupte, sa noteze toate animozitatile dintre români si maghiari în legatura cu cedarea Ardealului si sa semnaleze nemultumirile alimentare. Anterior sa i-o prezinte pe Adela, Márton i-a spus Elenei ca a venit de la Istanbul "cineva care le da bani multi pentru a face sabotaj".

Grupul din care facea parte Elena a pus exploziv într-un tren care transporta cereale în Germania. Vagoanele au explodat pe drum. Datorita aceluiasi grup, un tren petrolifer german a explodat în regiunea Baicoi. Materialele explozibile erau procurate de la o mina de aur si de la Resita, în schimbul a 2.000 lei/ kg. Toate acestea au fost recunoscute de Elena.

Unul dintre complicii Elenei Bindasz era Matei Ion, cetatean iugoslav de etnie româna, refugiat în România datorita prigoanei germane, fost aviator. Bindasz Elena îl cunostea, deoarece Matei traia în concubinaj cu fiica concubinului ei. I l-a prezentat lui Márton Ánton, "ca pe un om ce doreste sa lucreze pentru soviete".

Matei Ion l-a pus în legatura pe Márton cu un prieten sârb, maiorul Bosco Stanoilovici, atasat militar iugoslav în U.R.S.S., caruia i se putea adresa pentru a primi lamuriri. Matei Ion i-a transmis lui Márton un text în sârbeste, respectiv în ungureste, cu scopul comunicarii lui la Moscova, via Budapesta:
"Zovesno Moscovu ili Kuibisevo Krali Jugoslavenscog Voinog Atase Maior Bosco Stanoilovici
Iszvestite odmak dali ste nas culi Odgovorite medu vestima U.M.L. - 20, 45.
(s.s.) Puiu", adica:"Chem Moscova sau Kuibîsev, atasatul militar iugoslav Bosco Stanoilovici.
Raspundeti imediat daca ne-ati auzit între stirile de la orele 20, 45.
(s.s.) Puiu".

Márton recruteaza noi agenti
Dupa arestarea Adelei, Márton a primit dispozitii exprese pentru a-si continua recrutarile de agenti, carora sa li se spuna ca vor lucra în folosul Angliei si sa li se faca asa-zise demonstratii în acest sens. În realitate, datele culese de agenti erau comunicate direct S.S.M. Actvitatea, indicata de serviciul respectiv de spionaj, avea un rol dublu. Pe de o parte, era necesar sa existe, realmente, o agentura de spionaj anglo-sovietica în regiune, pentru a se proba autoritatilor germane lipsa de vigilenta a celor române si de a camufla legaturile dintre spionajul englez si cel maghiar. Pe de alta parte, se urmarea obtinerea de date de ordin informativ din situatia creata.

Unul dintre principalii colaboratori ai lui Márton era Tolgy Alexandru (Sándor), nascut la 28 decembrie 1913 în Timisoara, cetatean român de etnie maghiara si religie romano-catolica, de profesie tehnician, cu ultimul domiciliu în Timisoara, Piata Corvin, nr. 6. Declara ca l-a cunoscut pe Márton Ánton în 1935. În 1941, acesta i-a dat propriul aparat de radio-emisie (ridicat de la legatia maghiara din Bucuresti). Din acelasi an a început sa lucreze direct cu Serviciul de Spionaj Maghiar din Budapesta prin indicativul "31536", sub care trimitea toate informatiile si primea instructiuni. El îsi procura informatiile prin diferiti agenti de legatura, recrutati personal de Márton. Informatiile erau cifrate cu ajutorul unui dictionar maghiar-francez scris de Birhas Géza. Erau întrebuintate indicative formate pe baza cuvintelor de la paginile 101-131, adica pentru fiecare zi a lunii câte o pagina. De exemplu, pentru ziua 7 a lunii indicativul era format pe baza cuvintelor de la pagina 107. Centrala de la Budapesta chema cu indicativul permanent "O.X.A", iar Tolgy raspundea cu un indicativ format din literele a doua si a treia din cuvântul aflat sus, în dreapta paginii corespunzatoare datei zilei în care se efectua transmisia.

Un alt colaborator principal al lui Márton era Drexler Géza, nascut la 21 octombrie 1891 la Timisoara, cetatean român, declarat etnic german, de religie romano-catolica, fiind casatorit cu Ana Kersevany. A avut ultimul domiciliu în Timisoara, str. Regele Ferdinand, nr. 6, ultima functie fiind aceea de director al Societatii de Asigurari "Agricola-Fonciera". Drexler a fost recrutat în 1939 de capitanul maghiar Péterdy, care l-a însarcinat sa culeaga date de ordin militar care erau în interesul Ungariei. Acceptând propunerea, Péterdy, devenit între timp maior si comandantul Centrului de Spionaj Maghiar din Cluj, l-a instruit pe Drexler în procedeul culegerii informatiilor, scrierii lor cu cerneala simpatica si transmiterii acestora. Drexler trimitea scrisorile pe adresa "Egyesúlt crdoipari K.F.F. Budapest X, Halász Utc. 35". În misiunea sa, Drexler trebuia sa se intereseze despre trupele din garnizoane, schimbarile unitatilor în garnizoane, recrutarea noilor contingente ale armatei, concentrarea rezervistilor, starea de spirit a populatiei si despre plângerile populatiei de etnie maghiara. Începând cu 1940, indicativul de recunoastere al lui Drexler era "31525". Dupa ce a fost arestat de autoritatile române, spionul Drexler Géza a recunoscut ca a transmis la Budapesta informatii despre:plecarea pe Front a Regimentelor 5 Vânatori si 1 Artilerie, respectiv a Corpului 6 Armata, Diviziei 1 Infanterie, Divizioanelor 1 si 6 Artilerie, Regimentului 7 Pionieri din Timisoara. A mai raportat ca autoritatile române au luat de la populatia maghiara grâu si alimente. Din interogarea lui Drexler au rezultat urmatoarele:toti cei care vizitau Ungaria se întorceau în România ca agenti ai spionajului maghiar;acestor agenti li se promiteau recompense în viitor, dupa refacerea "Ungariei Mari";40% din svabii din Banat aveau sentimente unguresti, slujind interesele ungare.

În concluziile dosarului "Márton Ánton" erau subliniate cele doua laturi distincte în care actiona respectiva organizatie:spionajul maghiar (între anii 1938-1942) si activitatea în slujba serviciilor de informatii anglo-sovietice, sub care, în realitate, organizatia culegea informatii tot pentru Serviciul de Spionaj Maghiar. S.S.M. a încercat sa provoace înasprirea relatiilor româno-germane, prezentând autoritatilor germane, de comun acord cu Serviciul de Spionaj Englez, faptul ca pe teritoriul României s-ar fi desfasurat actiuni contra puterilor Axei. Între S.S.M. si "Intelligence Service" existau legaturi strânse, retelele informative ale acestor servicii fiind folosite reciproc. Pentru recrutarea elementelor, Serviciul de Spionaj Maghiar folosea ca argumente:sentimentul patriotic, cultivat pâna la fanatism, diferite promisiuni de viitor, promisiunea schimbarii granitelor Ungariei în favoarea sa, ajutoare materiale.

Deconspirarea
Activitatea agentilor maghiari în România era alimentata prin oficiile diplomatice si consulare maghiare din tara noastra. La Bucuresti, legatura se facea prin biroul atasatului militar de la legatia ungara, unde rezidentii de spionaj erau camuflati ca secretari ai atasatului militar. Acesti rezidenti erau:Bagyoni Fráncisc, Iles Simon si Kábok Péter. În provincie, legatura cu agentii de spionaj se facea prin consulatele maghiare de la Brasov si Arad. În ultima perioada, Márton Ánton îsi primea retributiile banesti direct de la legatia un-gara din Bucuresti, prin intermediul lui Kábok Péter.
Cei 26 de membri ai organizatiei au fost trimisi în judecata la Curtea Martiala din Timisoara, care la 19 octombrie 1941 a pronuntat sentintele. Márton Ánton si principalii sai colaboratori, Drexler Geza si Tolgy Alexandru, au fost condamnati la moarte. S-au pronuntat trei achitari. Ceilalti membri au primit condamnari între sase luni închisoare si munca silnica pe viata.

Organizatia de spionaj condusa de Rozalia Morosana fost deconspirata la data de 2 septembrie 1941. Rozalia Morosan a fost identificata ca agenta a serviciului de spionaj maghiar si arestata la Bucuresti. Ea a fost recrutata direct de serviciile secrete ungare. Dupa initierea informativa în Ungaria, a revenit în România, unde a recrutat agenti si colaboratori. Misiunea organizatiei se concretiza în culegerea de informatii despre concentrarile care se faceau în România si despre mobilizarile armatei. Legatia maghiara din România a furnizat organizatiei aparate de radio pe unde scurte.

Rozalia Morosan a fost înaintata Curtii Martiale a Comandamentului Militar al Capitalei.
Organizatia de spionaj maghiara condusa de Szille Sigmunda fost deconspirata la 15 aprilie 1942 cu ajutorul Politiei germane de campanie din Bucuresti. Szille Sigmund, zis Gonda Gheorghe, a fost arestat la data de 22 mai 1942 în fata Garii de Nord din Bucuresti, dupa o vizita facuta legatiei maghiare. În momentul arestarii s-au gasit asupra sa:un revolver militar, altul cu gaze lacrimogene, un încarcator, o busola si o harta a judetului Brasov.

Sigmund, nascut la 27 septembrie 1906 în Budapesta, etnic maghiar de religie romano-catolica, fost marinar, avea ultimul domiciliu în Chilia Noua. A recunoscut ca a activat în serviciul de spionaj ungar înca din anul 1938, mai întâi la Galati, iar apoi la Sibiu, Cernauti, Botosani si Iasi. A fost recrutat în octombrie 1938 de capitanul de informatii Péterdy, care i-a explicat cum este organizata armata româna, l-a înmatriculat si l-a instruit, dupa care l-a trimis la Galati cu misiunea de a constata:ce armata se afla în garnizoane, ce transporturi se fac cu vapoarele, ce miscari se fac în armata.

Sigmund si-a procurat acte false. S-a infiltrat în cercurile intelectuale sub un nume fals, Gonda Gheorghe, recomandându-se ca fiind profesor de muzica. Sub falsa identitate a reusit sa se infiltreze în diferite cercuri din Bucuresti si din provincie, recrutându-si diferiti informatori. Legaturile sale cu Centrala de la Budapesta se realiza initial prin scrisori cu cerneala simpatica, iar ulterior prin aparate de radio-emisie.
A venit întâia oara în România în 1932 cu un vapor unguresc, când în urma unui accident a fost internat într-un spital din Chilia Noua, unde a cunoscut-o pe Vera, asistenta medicala, cu care s-a casatorit ulterior.

Sigmund a declarat autoritatilor române ca la data de 4 mai 1942 fusese arestat la Budapesta pentru înstrainarea unui acordeon împrumutat, pe care-l amanetase. În urma interventiei ofiterului Szirty de la Serviciul de Spionaj Maghiar, a fost pus în libertate. Ulterior a plecat la Sfântu Gheorghe, dupa care a trecut granita în România pe la Feldioara.

Informatiile cu caracter militar pe care le culegea Szille Sigmund erau cifrate cu ajutorul unui dictionar englez-maghiar/maghiar-englez de Biró Lajos, Willer Jószef si F. Sándor, mai precis, cu ajutorul paginilor 201-231, pentru fiecare zi a lunii câte o pagina. De exemplu, daca transmiterea informatiilor se realiza în ziua de 5 a lunii, indicativul era format pe baza unor cuvinte de la pagina 205.
Cei sase membri ai organizatiei de spionaj condusa de Szille Sigmund au fost trimisi la judecata în fata Curtii Martiale Ploiesti, care la 5 august 1942 a pronuntat urmatoarele sentinte:condamnare la moarte în cazul lui Szille Sigmund, Szégedy Josef, Schäffer Eugen, Miklós Adalbert, Weisz Nicolae;munca silnica pe viata în cazul inculpatei Pana Elisabeta.

Dimacsek Tibor
Spionajul maghiar era foarte bine organizat pe teritoriul României, înca din anul 1938. Pe masura ce situatia politica din tara noastra a devenit tot mai nesigura, spionajul maghiar a prins radacini din ce în ce mai puternice. Obiectivele acestuia loveau direct în fiinta nationala a statului român. Ungaria, stat care avea cu România legaturi diplomatice la nivel de legatie, patrona activitatile de spionaj de pe teritoriul tarii noastre chiar prin intermediul oficiilor diplomatice si consulare.

La 26 februarie 1943, politia româna a sesizat Ministerului Afacerilor Straine activitatea suspecta a dr. Forrai Péter (Lászlo), noul atasat de presa al Ungariei la Bucuresti, pe numele sau adevarat Dimacsek Tibor. Respectivul era supus ungur, nascut în 1917 la Cluj. A sosit în Bucuresti la 9 februarie 1943, domiciliind pe strada Inginer Davidescu nr. 30, ca trimis al Centralei Ministerului de Externe de la Budapesta, cu misiuni speciale de propaganda si informatii politice, scop în care i s-ar fi pus la dispozitie fonduri însemnate. Anterior sosirii în România, a fost la Cluj, "unde a avut misiuni speciale din partea Guvernului maghiar în Ardealul de Nord, în scop de propaganda si procurare de informatiuni printre elementul românesc".

Dimacsek Péter, fratele lui Tibor, avea cazier la D.G.P. El a fost retinut în urma cercetarilor din 1942. Era nascut la 20 iulie 1913, la Turda, supus român de origine etnica maghiara, fost comerciant si pretins ziarist, domiciliat în Bucuresti, str. Vânatori nr. 1, ap. 17, sub numele "Fellner Ludovic Zoltán". Dimacsek Péter actiona sub diferite nume:Stefanescu, Bradisteanu, "av. dr. Petre Bârsan". Arestat si cercetat de politie, a fost înaintat Tribunalului Ilfov, care l-a condamnat la un an închisoare corectionala si 2.000 lei amenda penala.

Din investigatiile D.G.P. a rezultat ca Dimacsek Tibor avea legaturi strânse cu dr. Ferdinand Berge, ziarist si corespondent al agentiei Transocean din Bucuresti, precum si cu diferite elemente ale unor servicii de informatii straine, carora le furniza diferite informatii.

Grupul Corutiu
Existau si etnici români, nu putini, care îsi ofereau serviciile spionajului maghiar. La 20 mai 1943, Eugen Cristescu, director al S.Sp.I. a sesizat ministerelor de Interne si Afacerilor Straine afacerea de spionaj maghiar a grupului "Corutiu Iuliu".

În ianuarie 1943, Politia orasului Turda a arestat si înaintat S.Sp.I. pentru cercetari pe numitii:Corutiu Iuliu (zis Lay), Vanea Gtheorghe, Chiorean Ioan (zis Filiscas), Muth Grigore, Albu Stefan, Ciupe Vasile, Palaceanu Victor, Vinte Aurel, Molnariu Augustin, Chetan Ioan (zis Gardul), Balan Andrei, Cacoveanu Alexandru, Cacoveanu Maria si Persa Petru, domiciliati în Turda, acuzati ca faceau parte din Serviciul de Spionaj Maghiar, caruia îi furnizau informatii privind siguranta statului român.

Corutiu Iuliu, nascut la 11 iulie 1921 la Cluj, cetatean român de etnie româna si religie greco-catolica, sofer, ramas dupa 30 august 1940 în teritoriul cedat, s-a refugiat în România la 7 octombrie 1940, stabilindu-se initial la Bucuresti, apoi la Constanta. În toamna anului 1941 a fost angajat ca agent informator al unei unitati de graniceri din Turda, de unde a primit o misiune care trebuia executata în teritoriul cedat. În ianuarie 1942 a fost angajat de organele române de informatii din Turda cu misiunea de a trece peste frontiera în Ungaria si a culege informatii din regiunile Baia-Mare si Dej. Recent a urmat o a treia misiune, la Dej:recrutarea unei persoane de încredere. Corutiu nu executa misiunea, oprindu-se în comuna Deus, judetul Cluj, unde a ramas patru zile. A patra misiune avea în obiectiv zona Satu-Mare, dar Corutiu nu a executat-o nici pe aceasta, oprindu-se la Cluj. Acolo s-a hotarât sa se angajeze, autodenuntându-se, în Serviciul de Spionaj Maghiar, scop în care a intrat în legatura cu seful Politiei orasului Cluj. Corutiu a fost trimis Biroului Serviciului de Spionaj Maghiar de pe lânga Corpul de Armata, unde a raportat ca era agent de informatii român, precizând cu cine a lucrat, de câte ori, cu ce misiuni a fost însarcinat si cu ce rezultate le-a realizat. Manifestându-si dorinta de a lucra pentru Ungaria, Corutiu Iuliu a semnat un act de angajament, dupa care a primit instructajul din partea ofiterului Balász.
În schimbul serviciilor prestate, lui Corutiu i s-au fagaduit bani si avantaje.

La 3 octombrie 1942, Corutiu a început prima misiune în România. A fost condus de Balasz la punctul de frontiera de la Feleac, de unde a trecut în România clandestin, având asupra sa acte false, realizate de acelasi Balasz, din care reiesea ca Iuliu Corutiu a executat misiunea cu care a fost trimis de autoritatile române la Satu-Mare. Proaspatul spion maghiar a marturisit ungurilor si urmatoarele misiuni pe care le-a primit. La 18 ianuarie 1943, cu prilejul ultimei treceri în Ungaria, Corutiu Iuliu a fost arestat de autoritatile române. Corutiu Iuliu, Vanea Gheorghe, Chiorean Ioan si Muth Grigore au fost trimisi în judecata. Ceilalti membri ai grupului au fost scosi din cauza. Conform sentintei nr. 1.520 din 1 aprilie 1943, pronuntata de Curtea Martiala din Sibiu, Corutiu Iuliu a fost condamnat la moarte, iar ceilalti trei colaboratori la câte trei ani închisoare. Daca spionul maghiar de etnie româna Corutiu Iuliu a fost condamnat la moarte pentru spionaj, un alt român, Adorjan Tiberiu, a primit aceeasi sentinta pentru tentativa de spionaj, la 3 octombrie 1942.

Un nou esec al SSM
În noaptea de 12/13 martie 1943, o echipa de trei unguri (Meszaros Stefan, Kamák Géza si Fay Adálbert) a trecut clandestin frontiera în România prin punctul Curtici, având misiuni teroriste, încredintate de Serviciul de Spionaj Maghiar. În ziua de 15 mai, când spionii urmareau executarea unei operatiuni în orasul Arad, au fost prinsi si arestati de organele de politie din oras. În timp ce erau dusi la sectie, Meszaros Stefan a provocat o ambuscada, ranindu-l grav pe gardianul C. Haiduc si luându-i arma din dotare. Apoi, toti cei trei spioni au reusit sa fuga spre gara Curtici, intentionând sa treaca în Ungaria. Fiind dati în urmarire de Politia Arad, au fost gasiti seara, dar cei trei nu s-au predat în urma somatiilor. Fay Adálbert a fost împuscat mortal, Meszáros Stefan a fost arestat. Géza a reusit sa fuga, dar a fost gasit si arestat în 16 mai lânga Curtici. Cei doi arestati au fost înaintati Serviciului Special de Informatii.

În urma cercetarilor a rezultat ca Meszaros Stefan, nascut la 24 aprilie 1920, la Arad, cetatean român de etnie maghiara si religie romano-catolica, necasatorit, de ocupatie frizer, a fugit în Ungaria în urma unei evadari din Penitenciarul Arad, unde ispasea o condamnare pentru furt. Kamák Géza, 19 ani, nascut la Budapesta, cetatean si etnic maghiar de religie romano-catolica, necasatorit, de profesie slefuitor si cioplitor de metale, domiciliat în Budapesta, condamnat pentru furt, a evadat dintr-o scoala de corectie din Budapesta. Meszaros Stefan si-a oferit singur serviciile Centrului de Spionaj de la Debretin. Misiunea grupului celor trei spioni a constat în rapirea lui Acs Iosif, fost agent maghiar, autodenuntat autoritatilor române. Cei doi arestati au fost înaintati Parchetului Curtii Martiale Timisoara. S.Sp.I. a adus cazul la cunostinta ministerelor de Interne si Afacerilor Straine, Inspectoratului General al Jandarmeriei si Presedintiei Consiliului de Ministri. Ambii au fost condamnati la moarte.

La 8 iulie 1943, A. Barcianu, seful Directiei Afaceri Politice din cadrul M.A.S. a cerut în regim de urgenta Directiei Justitiei Militare amânarea executarii sentintei. Raspunsul generalului I.G. Arama, seful Directiei Justitiei Militare, sosit la 2 august 1943, prevedea ca sentinta ramânea definitiva prin respingerea recursurilor, iar în cazul respingerii cererilor de gratiere, executarea ei urma a fi amânata în conformitate cu o hotarâre a Maresalului Antonescu. Hotarârea nr. 61.292/31 iulie 1942 a presedintelui Consiliului de Ministri dadea posibilitatea ca unii condamnati la moarte pentru spionaj în favoarea Ungariei sa beneficieze de amânarea executarii sentintei, dar sa nu poata beneficia de comutarea pedepsei capitale în munca silnica pe viata.

La 5 mai 1943, directorul Afacerilor Politice din cadrul Ministerului Afacerilor Straine, A. Barcianu, aducea la cunostinta directorului S.Sp.I. si a ministrului Mihai Antonescu raportul legatiei române din Berlin privind descoperirea unei afaceri de spionaj descoperite la Berlin de Înaltul Comandament German. În caz era implicat dr. Szábo, gazetar ungur, care între anii 1926-1928 a functionat la Serviciul de Presa al legatiei ungare din Bucuresti. Mai era implicata si domnisoara Tania Birnaco, cetatean german de origine italiana, corespondenta unui ziar maghiar. Conform organelor germane de politie, respectiva afacere de spionaj avea ramificatii mai întinse, de ea nefiind straini nici functionarii legatiei maghiare din Berlin. Tania Birnaco a fost eliberata la scurt timp.

Deconspirarea organizatiilor de spionaj maghiare de pe teritoriul României a reprezentat un succes important al organelor de siguranta nationala. Serviciul Special de Informatii, Politia, Jandarmeria si Directia Justitiei Militare si-au unit eforturile, pe baza atributiilor pe care le avea fiecare institutie în parte, deconspirând si anihilând periculoasele organizatii de spionaj, care aveau în atributii nu doar culegerea de informatii, ci si diferite actiuni teroriste, constând în sabotaj, dezinformare si acte de terorism.