Cum au schimbat comuniştii numele oraşului reşedinţă de judeţ a Sălajului. Era „prea ţărănească“

Autor 34158 vizualizări


Denumirea de Zălau, folosită şi astăzi de cei care au prins primele decenii ale celei de-a două jumătăţi a secolului XX, a fost schimbată de comunişti în anii ’70, fiind considerată „prea ţărănească”. Actuala denumire a oraşului, Zalău, ar avea, se pare, sorginte maghiară.

Istoricul Nicolae Gudea, profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj Napoca, explică, în numărul din decembrie al revistei de cultură ”Caiete Silvane”, că, în anii '70, din ignoranţa unei prim-secretare a vremii, numele oraşului reşedinţă de judeţ a fost schimbat din românescul Zălau, considerat de tovarăşă ”prea ţărănesc”, în Zalău, o denumire cu rezonanţă maghiară – consideră istoricul.

”Prin anii ’70 lucram în biroul profesorului Ştefan Pascu, ajutându-l la o corectură a unei lucrări a dânsului, aflată sub tipar. Secretara a anunţat pe tovarăşa prim-secretar al comitatului Judeţean Sălaj al P.C.R. Această tovarăşă îl ruga pe profesor să ajute Comitetul Judeţean Sălaj să schimbe numele oraşului din Zălau în Zalău. Profesorul Pascu, fost elev al lui Coriolan Suciu, s-a opus la început, afirmând că pronunţia Zălau este românească, dar secretara a spus că este prea ţărănească pentru calitatea (de atunci a oraşului). Şi profesorul a cedat”, îşi aminteşte istoricul.

După cum remarcă şi istoricul, denumirea de Zalău, impusă artificial, a prins doar la noii veniţi în oraş şi la oficialităţi. Cei care au trăit aici înainte de schimbarea denumirii folosesc şi astăzi Zălau în loc de Zalău. Mai mult, locuitorii îşi spun zălăuani, şi nu zalăuani.

Nicolae Gudea a studiat şi scrierile româneşti referitoare la oraş, începând cu secolul XIX şi până în 1970. ”Cea mai veche denumire românească pare a data din 1808 şi apare în lucrarea lui Johann Lipzky (Repertorium locorum objectorumque in XII tabulis mappae regnorum Hungariae, Slavoniae, Croatiae et confinium militarium Magni item Principatus Transilvaniae ocurantium. Buda). După numele unguresc şi cel german, cel românesc este Zilahu, Zalahu. (...) S-a văzut deci că pe parcursul a 170 de ani numele românesc al oraşului a fost Zilah/Zelahu, Zelau şi Zălau, uneori dublate de toponimul maghiar Zilah”, rezumă el.

Istoricul susţine că şi profesorul Coriolan Suciu, autorul Dicţionarului istoric al localităţilor din Transilvania a început să se întrebuinţeze forma veche românească Zălau, mai corectă din punct de vedere lingvistic, deşi în mod oficial nu s-a mai revenit la ea.

”Concluzia este că ignoranţa a învins românismul şi în loc să fim dintr-o localitate românească Zălau şi zălăuani, am ajuns dintr-o eroare naţionalistă, într-o localitate ungurească Zalău şi să fim zalăuani!!!”, conchide istoricul.

 

 

Citeste mai mult:adev.ro/nhauup

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.