Cum au răpit sovieticii prizonierii capturaţi de armata română

Autor 16481 vizualizări


Dupa 23 august 1944, când România a trecut de partea Natiunilor Unite declansând lupta impotriva trupelor germane si ungare, pâna la 12 mai 1945, când au încetat ostilitatile pe frontul european, armata româna a capturat un numar apreciabil de militari germani si maghiari. Din documentele de arhiva si lucrarile de istorie militara, rezulta ca numarul total al acestora s-a ridicat la 117.798, din care 66.275 pe teritoriul românesc, 21.045 în Ungaria si 20.478 în Cehoslovacia.

 

Se încalca Conventia de Armistitiu

Conventia de Armistitiu încheiata la 12 septembrie 1944, cu Natiunile Unite, nu a prevazut nimic în legatura cu soarta acestor prizonieri. Prin urmare, conform conventiilor si regulilor internationale, potrivit carora prizonierii si capturile de razboi apartin de drept Armatei care le-a facut, ei trebuia sa ramâna la dispozitia Înaltului Comandament român. Însa, contrar acestor reglementari si în dezacord cu normele generale ale ducerii razboiului de coalitie, sovieticii au preluat, în mod ilegal, majoritatea militarilor germani si maghiari, capturati de armata româna, de cele mai multe ori fara acte scrise, sau în cel mai fericit caz, numeric. Asa a procedat, la 3 septembrie 1944, generalul garnizoanei Calarasi, sa-i predea 5.425 militari germani capturati de trupele române în timpul luptelor purtate în zona, pentru care a emis o simpla adeverinta. La Bucuresti, între cei preluati în mod abuziv de catre sovietici s-au numarat si cinci din cei 14 generali capturati de trupele române în august 1944 (Erik Hansen-seful Misiunii Militare pentru Armata de Uscat din România, Alfred Gerstenberg-seful Misiunii Militare pentru Armata Aerului din România, Reiner Stahel-comandantul Grupului de lupta din zona de nord a Bucurestiului, Erkhard von Tschammer und Osten-comandantul trupelor de uscat din Dobrogea, K. Spalke-atasat militar), aflati sub stare de arest la Legatia germana din Bucuresti. Ei au fost ridicati de generalul sovietic Gorohov si locotenent-colonelul Zusmanovici, la 2 septembrie 1944. Generalul Hoffmayer s-a sinucis, la Craiova, în momentul în care urma sa fie preluat de sovietici, alegând aceeasi cale a sinuciderii ca si ambasadorul german la Bucuresti, Manfres von Kilinger, care se împuscase la 2 septembrie 1944.

"România nu poate asigura asistenta medicala"

Pâna la 5 octombrie 1944, comandamentele sovietice au preluat, cu acte, 36.433 prizonieri germani, care au fost transportati în lagarul sovietic de la Focsani. În acest efectiv nu sunt inclusi prizonierii ridicati direct de comandamentele si trupele sovietice din diferite garnizoane, care pâna la acea data nu reusisera sa-i predea lagarelor române. 
La 4 noiembrie 1944, Comandamentul Frontului 2 ucrainean-printr-un ordin adresat garnizoanei Bucuresti-a dispus predarea tuturor prizonierilor germani si maghiari, aflati în lagarele românesti. Din nota nr. 101.904/7 martie 1945 a sefului Sectiei I-a din Marele Stat Major, colonelul I. Simionescu, catre seful Delegatiei Militare de legatura din Comisia Româna pentru Aplicarea Armistitiului, generalul Septimiu Pretorian, rezulta ca aceasta cerere a fost satisfacuta, predându-se delegatului Frontului 2 ucrainean 44.235 prizonieri germani, 5.873 prizonieri unguri si 324 prizonieri de alte nationalitati. În documentul respectiv se reafirma ca problema predarii prizonierilor capturati de Armata Româna, fie pe teritoriul national, fie în afara granitelor tarii nu este precizata în nici unul din articolele Conventiei de Armistitiu si ca uzantele internationale si promisiunea verbala a generalului Vinogradov, cu ocazia semnarii Protocolului militar de la 26 octombrie 1944, ne dau dreptul de "a pastra prizonierii si capturile facute de fortele armate române".

Comandamentul sovietic se amesteca în interogarea prizonierilor

Se mentiona, totodata, faptul ca "prizonierii germani si maghiari facuti de trupele române în operatiunile ultime, ni s-au luat de Comandamentul sovietic pe motiv ca nu le putem da în lagare asistenta medicala (tifos exantematic)".
Un alt pretext invocat de autoritatile militare sovietice pentru a obtine prizonierii germani si unguri facuti de trupele române a fost, dupa cum rezulta dintr-o serie de rapoarte, note si adrese ale marilor unitati operative române, Marelui Stat Major si Comisiei Române pentru Aplicarea Armistitiului, acela al interogarii lor de catre comandamentele sovietice. Astfel, în adresa marelui Stat Major, nr. 989.234 din 20 ianuarie 1945, catre Comisia Româna pentru Aplicarea Armistitiului, se arata, între altele:"Armata 1 raporteaza ca, începând cu 3 decembrie 1944, comandamentele sovietice de armata au cerut, pentru audiere, pe toti prizonierii capturati de trupele noastre, pe care nu i-au mai restituit".

România face demersuri zadarnice

Autoritatile de stat militare române au facut repetate interventii la Comisia Aliata (sovietica) de Control în România si înalte personalitati militare sovietice pentru ca prizonierii germani si unguri, capturati de trupele române, sa ramâna la dispozitia lor, conform uzantelor de drept international (prizonierii apartin armatei care i-a capturat). 
În interventiile lor, autoritatile române au aratat ca masura impusa de comandamentele sovietice de a li se preda toti prizonierii germani si maghiari capturati de trupele române este nu numai în contradictie cu regulile de drept international relative la prizonierii de razboi si cu normele recunoscute de generalul Vinogradov, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate (sovietice) de Control în România, la întocmirea Protocolului militar din 26 octombrie 1944, dar ea aduce si serioase prejudecati de ordin moral si material armatei române, fructul eforturilor sale, prizonierii capturati de ea, fiind luat de organele sovietice. 
În acest sens, prin adresa nr. 684.568, din 17 ianuarie 1945, semnata de generalul de corp de armata adjunct Constantin Sanatescu, Marele Stat Major facea cunoscut Comisiei Române pentu Aplicarea Armistitiului urmatoarele: 
"1) Armata a 4-a raporteaza cu nr. 488.169, din 14 ianuarie ca: 
- pâna la 5 ianuarie 1945 a predat organelor sovietice 4.143 prizonieri unguri si germani capturati de trupele române;
- a cerut Grupului de Armate General Imacenko sa suspende masura predarii prizonierilor ordonata de Armata 40 sovietica. 
2) Ca urmare, întârzierea solutionarii acestei servituti injuste, pe care Marele Stat Major a aratat-o înca de la 5 ianuarie 1945 cu nr. 684.226, ar putea face ca atunci când se va lua o hotarâre sa ne gasim deja în fata faptului împlinit. 
3) Revenim asupra necesitatii de a se clarifica de urgenta aceasta chestiune nu numai pentru faptul ca masura impusa de Comandamentul Armatei 40 sovietice este în contradictie cu regulile de drept international si cu promisiunea domnului general Vinogradov la redactarea Protocolului militar din 26 octombrie 1944, dar si mai ales pentru faptul ca aceasta masura creeaza prejudicii morale si materiale apreciabile armatei române.

Sunt ceruti prizonierii români aflati în URSS

Din punct de vedere moral nu se poate neglija efectul pe care îl are asupra trupelor noastre, faptul ca, de aproape cinci luni de eforturi comune în care au avut pierderi ce au depasit 100.000 de oameni, totusi: 
- nu s-a stabilit si anuntat înca vreo data la care ar urma sa fie înapoiati prizonierii români aflati în URSS, iar familiile lor si fratii lor care acum lupta în Ungaria nu au nici macar vesti de la ei;
- nici pâna azi nu au fost restituiti militarii români luati în captivitate în Moldova, dupa data de 24 august, când nu mai puteau fi considerati de drept prizonieri de razboi; 
- în schimb, prizonierii unguri si germani facuti de trupele române carora le apartin de drept sunt predati organelor sovietice. 
- aceste trei servituti impuse trupelor române ar putea crea o apreciabila depresiune morala prin aceea ca ele vad, pe de o parte, ca jertfele lor de pâna acum nu au reusit înca sa le aduca dovada pretuirii ca tovarasi de lupta (notiune care exclude coexistenta de frati prizonieri sau detiuni ca atare), iar, pe de alta parte, vad ca în acelasi timp fructul eforturilor lor, prizonierii facuti de el, este luat de catre organele sovietice. 
Din punct de vedere material prejudecatile create sunt sensibile, deoarece: 
- prizonierii români si detinuti ca atare în URSS sunt foarte necesari pentru a alimenta înlocuirea pierderilor pe front;
- transferul prizonierilor unguri si germani capturati de trupele noastre rapeste mâna de lucru atât de necesara în spatele Armatei noastre".
La rândul sau, presedintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistitiului, ministrul plenipotentiar Savel Radulescu, în scrisoarea nr. 100.056/1945 înaintata Comisiei Aliate (sovietica) de Control în România, mentiona: "Armata a IV-a cu telegrama nr. 448.103, din 1 ianuarie 1945, a raportat Marelui Stat Major ca i s-a cerut de catre Comandamentul sovietic ca sa predea toti prizonierii unguri si germani, capturati pâna în prezent de trupele noastre". 
"Având în vedere ca: 
1. Aceasta situatie ar depasi atât clauzele Conventiei de Armistitiu, cât si uzantele de drept international, care prevad ca prizonierii si capturile de razboi apartin, de drept, Armatei care le-a facut; 
2. În discutiile purtate cu prilejul redactarii Protocolului militar semnat la 26 octombrie 1944, Domnul General Vinogradov, la propunerea Marelui Stat Major român de a se însera în textul acelui Protocol, precizarea ca prizonierii si capturile facute de Armata Româna îi ramân de drept, Domnia Sa a obiectat ca o astfel de precizare nu este necesara, deoarece este normal ca, atât prizonierii, cât si capturile sa revina de drept Armatei Române. 
3. Va rugam sa binevoiti de urgenta ca acest drept sa fie respectat si în fapt, astfel încât prizonierii si capturile facute de trupele române, sa le apartina în deplina proprietate.
Raspunsul autoritatilor militare sovietice la interventiile noastre a fost tergiversat de fiecare data, iar atunci când a fost s-a justificat, în mod repetat si injust, ca masura preluarii de catre comandamentele sovietice a prizonierilor germani si unguri capturati de trupele române se datoreaza faptului ca acestia erau întretinuti în centrele de colectare si lagarele românesti, în conditii sanitare foarte grele. În adresa de raspuns cu nr. V.341 din 14 februarie 1945, semnata de seful Statului Major al Comisiei Aliate (sovietica) de Control în România si înaintata presedintelui Comisiei Române pentru Aplicarea Armistitiului, Savel Radulescu, se poate citi: "Prizonierii de razboi germani si unguri se întretin în lagarele românesti în conditiuni antisanitare si foarte grele, nu primesc minimum de hrana, le este si apa limitata. Datorita acestui fapt se înmultesc cazurile de epidemii".

Sovieticii reamintesc proasta îngrijire a prizonierilor

Comisiunea Frontului 2 ucrainean a cercetat lagarul român de prizonieri instalat la Ferma Fiser, al 0, 5 km de orasul Osod-Ungaria, stabilind ca din 1.366 prizonieri de razboi, sunt bolnavi de tifos exantematic 530 de oameni, iar suspecti de tifos exantematic 237 de oameni. 
"Nu se iau nici un fel de masuri pentru lichidarea tifosului exantematic, iar personalul aflat în lagar, are contact cu populatia locala". 
"Comandamentul Frontului 2 ucrainean nu poate admite extinderea epidemiei si pentru aceasta s-a dispus ca prizonierii de razboi sa fie predati în lagarele care se afla sub conducerea Armatei Rosii".
Erau invocate astfel de motive în conditiile în care la convocarea comandantilor de lagare din 28 octombrie 1944, la Ministerul de Razboi - Sectia Prizonieri, reprezentantii Comisiei Aliate (sovietica) de Control în România au cerut, în dezacord cu prevederile Conventiei de la Geneva, "ca ofiterilor germani, unguri, etc. sa nu li se mai plateasca solda si sa aiba acelasi tratament ca si trupa". De asemenea, ei au cerut sa nu mai admita înfiintarea si functionarea de cantine în lagare si sa se reduca ratiile de alimente ale prizonierilor,  "cu mult fata de cele ale trupelor române".
Informând pe ministrul de Razboi si pe seful Marelui Stat Major despre întrevederea sa din 15 februarie 1945, cu contraamiralul Bogdenko, loctiitorul generalului Vinogradov, si cu ministrul plenipotentiar Pavlov, delegat politic al Guvernului sovietic, ministrul afacerilor Straine, Constantin Visoianu, relata: 
"În cursul discutiei, am intervenit în chestiunea prizonierilor germani si maghiari capturati de trupele române operative, amintind declaratia facuta de generalul Vinogradov cu ocazia discutiilor pentru încheierea Protocolului militar din 26 octombrie 1944 si solicitând sa se revina asupra dispozitiei Comandamentului Sovietic de Armate de predare a acestora trupelor sovietice. 
Contraamiralul Bogdenko mi-a declarat ca va cere relatiuni Comandamentului Armatei Sovietice, adaugând ca, dupa informatiile sale, prizonierii de razboi germani si maghiari sunt rau îngrijiti de catre armata noastra ceea ce, dupa parerea sa, ar putea fi motivul dispozitiei Grupului de Armate Sovietic.
Am amintit din partea contraamiralului Bogdenko ca însasi aprovizionarea trupelor noastre de pe front întâmpina greutati deoarece ele lupta într-un sector lipsit de resurse, iar transporturile de subzistente din tara sufera întârzieri si retineri din cauza dispozitiunilor autoritatilor sovietice". 
Date si informatii de arhiva demonstreaza ca, în contextul dat si în pofida marilor greutati economico-financiare cu care se confrunta România, ca urmare a efortului de razboi si de îndeplinire a obligatiilor impuse prin Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944, autoritatile române responsabile au asigurat un tratament corespunzator prizonierilor de razboi germani si maghiari. O dovada în acest sens sunt si cheltuielile facute de statul român pentru întretinerea lor, care, în perioada 12 septembrie 1944-15 aprilie 1945, s-au ridicat la 151.017.747 lei.
Este dureros însa faptul ca autoritatile militare sovietice nu au luat în seama interventiile si solicitarile noastre repetate si îndreptatite privind dreptul de proprietate al statului român asupra prizonierilor germani si maghiari capturati de trupele române în Campania de Vest, mentinând ordinul de preluare a acestora. Din anumite situatii întocmite de Sectia prizonieri din Marele Stat Major reiese, ca, de la 12 septembrie 1944 la 12 februarie 1945, prin lagarele românesti au trecut 62.062 prizonieri germani si maghiari. 
Din acestia, 54.617 au fost preluati de sovietici cu acte (47.707 germani, 4.458 maghiari si 2.452 alte nationalitati), 298 au evadat (148 germani, 30 maghiari si 120 alte nationalitati), 368 au fost eliberati (majoritatea originari din partea de nord-vest a României ocupata de Ungaria în 1940) si 84 au decedat (65 germani si 19 maghiari), astfel ca la data de 12 februarie 1945 în lagarele noastre se mai gaseau 6.920 prizonieri (2.966 germani, 2.664 maghiari si 1.290 alte nationalitati). Doua saptamâni mai târziu, la 26 februarie 1945, în lagarele românesti se mai aflau 5.510 prizonieri (1.239 germani, 2.619 maghiari si 1.292 alte nationalitati).

""