Autor 4695 vizualizări


Muzeul Naţional al Agriculturii a publicat pe pagina de socializare a instituție un document deosebit de interesant din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este vorba despre un testament din 1827. Documentul, prin organizarea conținutului, poate fi un bun exemplu în modul în care erau redactate testamentele în perioada de început a secolului XIX. Textul este semnat de Andreea Panait, muzeograf, și îl redam în integralitate: 

«Autorul acestui document se numește Dumitru Mangu, de profesie negustor din Bucureşti. Documentul în cauză este un manuscris în alfabet chirilic, pe două coli de hârtie confecționate manual şi lipite între ele. Face parte din patrimoniul muzeului prin amabilitatea doamnei Stoianovici Ileana, donatoarea Fermei Perieţi. 

Cuvântul desemnat pentru testament este „Diată”. Documentul, prin organizarea conținutului, poate fi un bun exemplu în modul în care erau redactate testamentele în perioada de început a secolului XIX. Fără a folosi o frază de început, se observă prezentarea averii imobile şi mobile, lăsate spre moștenire: aici a unei prăvălii cu odăi jos şi la etaj; a unui capital investit în marfă; o listă cuprinzând lucruri de uz gospodăresc „6 zarfuri (suport pahare ceai), 4 farfurii, 4 lingurițe de argintă...o icoană (...) îmbrăcată în argintă (...)” şi „îmbrăcămintea casei şi hainele mele”, „acestea este tot aurul meu”. Urmează o listă cu datornici şi sumele acordate acestora cu mențiunea că moștenitorul – numit aici clironom, cu rolul de aducere la îndeplinire a cererilor testamentare - să recupereze datoriile. Se văd notate apoi sumele de galbeni lăsate moștenire la diferite rude sau instituții. Unele dintre ele au specificație precisă: „500: adică cinci sute las Mariei polovniceasa (soție de colonel) (...) să-i ajute la măritiș fiicei sale”. În ultimă instantă conține o sumă de galbeni lăsați unei oarecare Elena Vălui, ca să plătească „Sărindare” (slujbă bisericească specifică ritului funerar) la diferite biserici din Bucureşti: Arhanghelul Mihail din uliţa Târgoviştii, la Hanul Colţii, la Sf. Gheorghe cel Nou, la Oţetari, la Căldăruşani şi la Sf. Nicolae din Şelari.


În încheiere, autorul folosește o formulă tipică testamentelor/diatelor secolelor XVIII şi XIX: reîntărirea numirii clironomului „prăvălia şi celelalte câte se arată într-această diată că este capitalul meu şi avutul meu , (...) orânduiesc a se da, rămâne întru desăvârşita stăpânire a lui Tudorache Sin Stoica, (...) pe care îl las desăvârşit Clironom”; binecuvântarea de a duce la îndeplinire cele lăsate cu limbă de moarte; confirmarea autenticităţii şi a faptului că este scris în deplinătatea facultăţilor mintale „cu dreptate şi cu mintea mea întreagă am orânduit, limba a grăit, şi cu însuşi iscălitura mea şi a condeiului meu o am întărită” şi formularea blestemului asupra celor care vor încerca să “strice această diată a mea” care aici se prezintă astfel: “să aibă a da seama înaintea Dreptului şi Nefăţarnicului Judecător, Domnului nostru Iisus Hristos Dumnezeu Cel adevărat”.

“Această diată este a mea, celui mai în jos iscălită (n.n. Dumitru Mangu), scrisă de scriitori după voinţa şi învăţătura mea.” „1827 fevbruarie 16”».