Autor 18428 vizualizări


Să încercăm să refacem anul 732. Pe o colină din Herzland, astăzi în Franţa, se înfruntă două armate destul de inegale. Este luna octombrie, vine anotimpul rece. De o parte mărşăluieşte o armie de 80.000 de arabi şi berberi care poartă stindardele Islamului şi ai căror strămoşi sosiseră în Spania cu 20 de ani mai devreme. Printre aceştia mulţi cavaleri şi pedestraşi cu faimoasele săbii curbate, conduşi de un anume Abd ar-Rahman, comandantul aflat în subordinea califului din Damasc.

De cealaltă parte se afla o oaste de numai 15.000 de oameni, franci creştini sub comanda lui Carol “Ciocanul” Martell, care veniseră dinspre nordul Franţei de azi. Aceştia aveau la dispoziţie săbii, suliţe şi un fel special de secure numite “Frankisca”, menite să zdrobească oasele adversarilor.

În decurs de două decenii, războinicii musulmani veniţi din zona Africii de Nord s-au ocupat cu luarea în stăpnire a Peninsulei Iberice. În tumultul cuceririi au ajuns graţie cailor lor rapizi până în Franţa de astăzi, unde au început să întreprindă raiduri, mai exact razii <cuvânt de origine arabă, ‘ghazwa’>, menţinut în mai multe limbi cu uşoare modificări. Conform mai multor izvoare istorice, luptătorii arabi erau cu adevărat înfricoşători, îşi zdrobeau fără preget duşmanii, incendiau şi făceau ravagii prin comunităţi. Primul care a reuşit să li se opună cu succes a fost liderul franc Carol Ciocanul, la Poitiers.

Unii istorici precum însuşi fondatorul istoriografiei modern, Leopold von Ranke, au văzut în evenimentele din 732 un punct de cotitură esenţial în istoria lumii. Maurii, în cazul unei victorii, ar fi pătruns până în regiuni precum Colonia, Londinium sau Iutlanda, înlocuind creştinismul cu Islamul.

Şi colegul britanic al lui Ranke, Edward Gibbon, afirma că poate fără Victoria lui Carol Martell acum s-ar preda interpretările Coranului la Oxford. Că adevărul şi sfinţenia ar fi fost numai privilegiile unui popor ales, şi anume cel care credea în mesajul lui Mahomed. În schimb, în istoriografia contemporană punctele de vedere s-au mai schimbat. Unii reprezentanţi ai noii istoriografii, precum Nikolas Jaspert, autor al unei monografii interesante, “Cruciadele”, consider lupta de la Poitiers drept o simplă încăierare. Marea armată musulmană ar fi fost doar nişte trupe adiacente în căutare de prădăciuni, izgonită de franci fără a I se acorda prea mare însemnătate în epocă.

Pentru Carol Martell bătălia a fost însă un punct de cotitură. Asta pentru că prin victoria repurtată copilul bastard al majordomului Pepin de Herstal a reuşit să îşi construiască o aură legendară care a durat până în ziua de azi şi totodată a contribuit la fondarea Imperiului Carolingian, care îi poartă şi numele. Nepotul său, Carol cel Mare, a devenit ulterior primul împărat.

Acum înapoi în anul 732. Înainte de ziua marii înfruntări au mai avut loc câteva raiduri prin zonă. Comandantul Abd ar-Rahman se decide să atace în fortă, fără să mai amâne ofensiva pe care o voia decisivă, din motive care ţineau de aprovizionare:nu mai existau destule resurse pe de-o parte, iar pe de alta vremea se răcea rapid, ceea ce punea mari problem unor soldaţi obişnuiti cu un climat mai bland. Când s-a ajuns la bătălia în câmp deschis, maurii au trimis mai întâi cavaleria uşoară în faţă, agili şi foarte folositori în razii. În spatele lor urmau pedestrimea şi cavaleria grea, ambele mult mai rezistente, dar organizate haotic şi cu atacuri imprevizibile.

Francii, cu armuri grele şi majoritatea pedestraşi, au rămas pe poziţii în faţa inamicului. La fel ca în cazul faimoasei bătălii a spartanilor împotriva perşilor care avusese lor la Termopile cu 1200 de ani mai devreme, francii au exploatat caracteristicile terenului pentru a se apăra. Copacii şi colinele au îngreunat mult încercările arabilor, superiori numeric dar echipaţi prea masiv pentru a putea străbate scutul franc.

“Bărbaţii din nord stăteau nemişcati acolo, ca un zid. Nici nu crâcneau, deveniseră un fel de curea de gheaţă prin care nu se putea pătrunde de niciun fel şi unde arabii sfârşeau sub sabia creştină”, relatează cronicarul Isidorus Pacensis în lucrarea sa despre Spania sub stăpânirea arabă din secolul al VIII-lea. Carol Martell, în fruntea unei mici oşti de cavaleri i-ar fi pus atunci pe fugă pe maurii deja foarte slăbiţi. Abd ar-Rahman piere în confruntare.

Există mai multe teorii în legătură cu înfrângerea musulmanilor obişnuiţi până atunci numai cu victorii. Poate că nu au acordat atât de multă atenţie francilor şi au fost prea preocupaţi de prăzile obţinuteuşor. Poate că s-au îndepărtat prea mult de o bază fixă de operaţiuni, după cum presupune istoricul francez Andre Clot.

În plus, berberii din armata musulmană şi-ar fi adus cu sine şi familiile, iar toţi ar fi campat împreună într-o baracă din apropiere. Ducele de Aquitania, care lupta de partea lui Carol, ar fi atacat la rândul său tabăra slab protejată şi astfel, tot ce mai rămăsese din armata maurilor, ariergarda, a sfârşit sub securea creştină.

Majordomul Carol Martell a învăţat din Victoria câştigată de fapt nu cu mare dificultate că se poate folosi şi mai bine de cavalerie. Prin urmare, a dotat sistematic cavaleria cu armuri grele, precursoarea armatei de elită a Evului Mediu. Aceste unităţi noi şi rapide se vor dovedi foarte utile în lupta regalităţii france împotriva maghiarilor şi vikingilor, care obişnuiau să prade oraşele de pe malurile râurilor Sena şi Loara.

Carol Martell a decedat la 53 de ani, la 9 ani după marea sa realizare de la Poitiers. Este înmormântat la Catedrala Saint-Denis, la nord de Paris şi chiar şi acum i s-a păstrat imaginea de salvator al Occidentului. În schimb arabii au numit bătălia din 732 bătălia “palatului martirilor”.

Şi indifferent dacă oastea lui Abd ar-Rahman a fost de fapt o mică armată care se ocupa cu razii sau dimpotrivă, o mare armată de cucerire, arabii au fost în orice caz ignoniţi dincolo de Pirinei, înapoi în Peninsula Iberică şi nu au mai îndrăznit să ia calea nordului. În Peninsula Iberică au rămas totuşi pe poziţii, acolo unde înflorea aproape legendarul emirat de Cordoba, numit şi al-Andalus.

sursa:Die Welt