Autor 5639 vizualizări


 

Începând pe 23 octombrie 1956 ca o manifestație de solidarizare cu reușita poloneză din aceeași zi, adunarea maghiară din Budapesta a căpătat rapid valențe politice naționale. Treptat, adunarea a căpătat un caracter naționalist (prin fluturarea drapelelor maghiare cu stema republicii tăiată, intonarea unor imnuri naționaliste[1]). În fața acestei situații, liderii sovietici Suslov și Mikoian s-au deplasat la Budapesta[2]în vederea încercării aplanării conflictelor.

Atitudinea României față de evenimentele din Ungaria

Pentru Gheorghiu-Dej, situația din Ungaria a creat o serie de dificultăți deoarece exista primejdia de a fi înlăturat din fruntea partidului, ca urmare a noii politici promovate de către Hrușciov. Astfel, în octombrie 1956, cea mai mare problemă cu care se confrunta mecanismul decizional de la București era aceea ca vechea gardă a partidului să fie eliminată[3].Simțind că scaunul său se clatină, Dej a conștientizat că este nevoie de câștigarea simpatiei noului lider de la Kremlin. Considerând mișcările populare din Ungaria drept o „contrarevoluție”, ca urmare a provocărilor „imperialiștilor occidentali”[4], conducerea de la București a salutat invazia sovietică în Ungaria din data de 4 noiembrie 1956, apreciind aceste acțiuni ca fiind „necesare și corecte”[5].

România a fost cel mai energic aliat al Uniunii Sovietice în timpul mișcărilor populare din Ungaria. Sprijinul acordat a depășit latura politică, mergând până la anumite acțiuni de natură logistică (lărgirea drumurilor de importanță strategică pentru trupele sovietice staționate în România[6]), precum și vizite la Budapesta. Mai mult decât atât, în memoriile sale, Hrușciov menționează faptul că Gheorghiu-Dej a îndemnat conducerea sovietică să intervină rapid, propunând chiar ca România să participe cu trupe la înăbușirea revoluției maghiare[7]. La cererea lui Hrușciov, Dej și echipa sa au întreprins o vizită la Budapesta (în perioada 22-25 noiembrie)-sub pretextul acordării de alimente și medicamente-dând asigurări noii conduceri că vor sprijini refacerea structurilor partidului comunist din Ungaria[8]și vor contribuila reorganizarea serviciului de securitate maghiar[9].

 

Pentru continuare, vezi www.academia.edu

 



[1]Ioana Boca, 1956 – un an de ruptură:România între internaționalismul proletar și stalinismul antisovietic, Fundația Academia Civică, București, 2001, p. 102.

[2]P. Lendvai, Ungurii:timp de un mileniu învingători în înfrângeri, ed. a III-a, Editura Humanitas, București, 2013, p. 461.

[3]S. Fischer-Galați, „Rumania” în B. K. Kiraly, P. Jonas (ed.), The Hungarian Revolution of 1956 in Retrospect, Boulder, East European Quarterly, 1978, p. 95.

[4]D. Deletant, „Impactul revoltei maghiare în România”, în Anii 1954-1960:fluxurile și refluxurile stalinismului, Fundația Academia Civică, București, 2000, p. 602.

[5]S. Verona, Military Occupation and Diplomacy. Soviet Troops in Romania 1944-1958, Durham ­&London, Duke University Press, 1992, p. 103.

[6]D. Deletant, art. cit., p. 601.

[7]N. S. Hrușciov, Mémoires, Robert Laffont, Paris, 1971, p. 400.

[8]A. Cioroianu, op.cit., p. 198.

[9]D. Deletant, art. cit., p. 601.