Autor 39922 vizualizări


Într-o „Europă a carnivorilor” – după fericita expresie a lui Fernand Braudel –, nobilii români nu puteau face excepție. De aici o serie de probleme de sănătate care reduceau drastic media de vârstă a domnilor și boierilor români. „Tipul nobilului medieval este un individ cu burta proeminentă, cu fălci puternice și ceafă groasă, sangvin și violent, suferind de gută, de ficat și de tulburări ale circulației, adeseori victimă a congestiilor cerebrale (dambla)”. (Matei Cazacu) 

Dacă privim imagistica vremii, fie că vorbim de portrete votive sau de tablouri, ne privesc niște personaje cel mai adesea supraponderale, ca urmare a abuzului de carne, mai cu seamă carne grea (mistreț, urs, fazan) și de alcool (în general vin). De aici o serie de boli cardiovasculare, iar după 50 de ani inevitabila gută sau podagră. „Cronicizată, această boală la care erau predispuși marii consumatori de carne, mai ales de vânat, producea dureri insuportabile... Mișcările, mai ales cele ale membrelor, sunt serios stânjenite”. (Dan Horia Mazilu)

Evident, și îndeplinirea atribuțiilor oficiale era afectată din aceste cauze. Un domnitor precum Radu cel Mare (1495-1508), voievodul Țării Românești, își va petrece ultimii șapte ani de domnie cărat într-un rădvan (căruță), incapabil să stea în picioare, dar exercitându-și autoritatea, judecând și împărțind dreptatea. Radu cel Mare, totuși, a fost un caz fericit, comparat cu alți domnitori cărora excesele, mai cu seamă cele bahice, le afectau rațiunea și, pe cale de consecință, și deciziile luate.

Greu de spus însă cine, când și care au fost voievozii care au luat cele mai proaste hotărâri sub influența alcoolului. Ar fi putut fi Mircea Ciobanul, domnul Țării Românești (1545-1552; 1553-1554) sau Alexandru Lăpușneanu, voievodul Moldovei (1552-1561; 1564-1568), ale cărui ospețe oferite boierilor s-au încheiat deseori cu o baie de sânge. Trebuie însă văzut cât era o măsură luată la beție și cât conta calculul politic în ordonarea acestor masacre. Era patologie, alcoolism sau interes de stat? Evul Mediu românesc a fost marcat de o cvasi-permanentă luptă între autoritatea domnească și cea boierească, fiecare dintre părți încercând să-și impună supremația asupra celeilalte.

Uciderea lui Miron Costin

De departe însă, cea mai gravă și mai tragică decizie luată de vreun domnitor la beție a fost cea a lui Constantin Cantemir, tatăl cărturarului Dimitrie Cantemir, voievod al Moldovei (1685-1693) care a decis executarea marelui cronicar Miron Costin în 1691, fără nicio dovadă și în pofida realității, acuzat că ar fi complotat împotriva sa. Fratele lui Miron, marele vornic Velicico Costin, într-adevăr conspirase împotriva domnului, dar fără știința lui Miron Costin. Rău sfătuit dar și sub influența vinului băut fără măsură, Constantin Cantemir ordonă executarea lui Miron Costin, fără să-i ofere acestuia prilejul să se dezvinovățească. Faptă cu atât mai lipsită de omenie cu cât unul dintre fiii cronicarului urma să se căsătorească cu fiica domnitorului.


Imaginea lui Constantin Cantemir pe o marcă poștală din Republica Moldova

Ridicat de la conacul lui din Bărboși, Miron Costin a fost decapitat la Roman, în decembrie 1691. Astfel sfârșea unul dintre marii erudiți ai românilor, un diplomat de excepție, cel care îi dăduse marelui vizir Ahmed Koprulu antologicul răspuns la întrebarea înaltului demnitar otoman dacă îi pare bine pentru cucerirea Cameniţei de la polonezi: „Suntem noi moldovenii bucuroși să se lățască împărăția în toate părțile cât de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să se lățască”. 

Confruntat cu grozăvia faptei sale, Constantin Cantemir a regretat profund uciderea lui Miron Costin, după mărturia altui mare cronicar, Ion Neculce: „Cantemir-vodă dup-aceea mult să căiè ce-au făcut și de multe ori plânge între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat”.

 În afară de această prea neomenoasă faptă, Constantin Cantemir a intrat în folclorul popular grație unui cântecel ale cărui versuri făceau apel la domn să bea cât vrea el, dar să nu mai pună biruri greu de suportat: „Domnul la masă îi poftea/ Și cu cotnar îi cinstea/ Până ce îi îmbăta/ Boierii când închina/ Îi zicea: «Măria-ta, cu paharul îndesește/ Dar cu birul mai rărește»”.

Acest text este un fragment din articolul „Vinul și politica”, publicat în numărul 37 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 23 decembrie 2021 - 25 martie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 Cumpără Acum